Gălăţenii din Aviaţiei îşi vor alege un nou deputat

Gălăţenii din Aviaţiei îşi vor alege un nou deputat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Simultan cu scrutinul dedicat europarlamentarelor, pe data de 25 mai, vor fi organizate şi alegeri în Colegiul 9 pentru Camera Deputaţilor, din municipiul Galaţi, care a rămas vacant, după ce doctorul Aurel Nechita a fost declarat incompatibil şi şi-a pierdut mandatul de parlamentar. Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că Guvernul va declanşa procedurile pentru ca în 25 mai, când sunt programate alegerile europarlamentare, să se desfăşoare şi alegerile parţiale pentru posturile vacante de parlamentari, de primari sau alţi aleşi locali.

Anunţul premierului Victor Ponta vine la doar câteva zile după ce Institutul pentru Politici Publice a somat Guvernul să respecte legea şi să demareze, de urgenţă, alegeri în toată ţara, în colegiile de deputaţi şi senatori, rămase vacante. „Sesizând satisfacţia Primului Ministru în legătură cu formarea, respectiv votarea noului său Cabinet în numai trei zile, IPP îi reaminteşte domnului Victor Ponta de o obligaţie legală pe care o are şi pe care o amână nejustificat de mai bine de un an - anume de a organiza alegeri pentru colegiile vacante de senatori şi deputaţi (…) Nerespectarea legii în România, inclusiv a celei electorale, atrage după sine posibilitatea ca oricând un cetăţean lezat să îşi apere drepturile în instanţă contra celor legal responsabili. Premierul poate fi ţinta unui proces iniţiat în contencios de cetăţenii care, deşi au participat la vot în alegerile parlamentare, sunt acum în situaţia de a nu mai fi reprezentaţi în Parlament”, preciza, în urmă cu doar câteva zile, Adrian Moraru, directorul adjunct al IPP.

Citit 1572 ori Ultima modificare Luni, 10 Martie 2014 18:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.