Burse pentru medicii rezidenţi gălăţeni

Burse pentru medicii rezidenţi gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Reuniţi, ieri, în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au direcţionat 600.000 de lei către Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”, bani proveniţi de la Guvern, pentru plata unor burse către medicii rezidenţi gălăţeni. „S-a hotărât de către Guvern ca pentru medicii rezidenţi să se găsească o formă de plată suplimentară, sub formă de burse - pentru că aveau o leafă din care chiar nu puteai trăi. Nu s-au găsit bani până acum. În ultimul moment s-au găsit bani de către Guvern şi atunci a depins de noi: dacă aşteptăm până la şedinţa următoare ca oamenii să îşi ia banii sau introducem proiectul de hotărâre acum”, a explicat Nicolae Bacalbaşa, preşedintele Consiliului Judeţului, la solicitarea consilierului Ion Ştefan, întrucât proiectul a fost introdus pe ordinea de zi în plen şi nu se regăsea în convocatorul de şedinţă.

Un cetăţean sesizează nereguli procedurale

Pentru că şeful CJ a introdus două proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, pe lângă cel deja anunţat, Stan Grădinaru, un gălăţean care participă la aproape toate şedinţele Consiliului Judeţului şi Consiliului Local, a atras atenţia şefilor din CJ că încalcă regulamentul de funcţionare al instituţiei, precizând că „suplimentarea ordinii de zi se face în cazuri excepţionale, care nu au fost arătate nici în expunerea de motive şi nici în alte acte”. Reacţia lui Bacalbaşa nu a întârziat: „Cazul excepţional, cum dumneavoastră bine ştiţi, căci sunteţi un pasionat al regulamentelor, poate fi explicit sau implicit. Actele normative la care faceţi cu atâta competenţă apel, nu specifică în clar natura explicită sau implicită a acestora (…) A intervenit ceva care a fost ieşit din comun: salarizarea medicilor rezidenţi (…) Dacă dumneavoastră sunteţi contra salarizării medicilor rezidenţi în noile condiţii, sigur, e o problemă, dar s-ar putea să ajungeţi pe la spital şi nu este bine ca lucrul acesta să fie public (…) Regulamentul şi legea se respectă, dar prin această diferenţiere între implicit şi explicit, pe care mi-o asum”, a spus Nicolae Bacalbaşa, precizându-i, iniţial, că i-a acordat dreptul de a vorbi din respect, întrucât legea nu îi permite să ia cuvântul.

Grădinaru a afirmat, în schimb, că nu este împotriva salarizării medicilor rezidenţi, ci a încălcării legii şi regulamentului.

Citit 1057 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Martie 2014 18:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.