Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Bila albă pentru proiectele aprobate în Consiliul Local, săptămâna trecută, de amenajare a spaţiilor rămase goale după demolarea garajelor din Micro 19 şi din zona Ancora. În mod cert, o problemă evidentă, mai mult decât discutată de către posesorii de automobile, este lipsa locurilor de parcare din municipiu. Faptul că în locul garajelor vor construite locuri de parcare, dar şi spaţii de socializare sau de joacă şi fântâni arteziene este un plus nu numai din punct de vedere estetic, dar şi din punct de vedere funcţional. Garaje au tot fost în detrimentul locurilor de joacă pentru copii, care sunt insuficiente. Nu cred că este părinte care să nu se plângă de acest lucru. Apariţia atât a locurilor de parcare, cât şi a unui loc de joacă în Micro 19 considerăm că este un plus şi o bilă albă binemeritată de către primar şi consilierii locali care au aprobat proiectul.
Bila neagră pentru eterna modernizare a străzii Basarabiei şi pentru ceea ce caracterizează cel mai mult lucrările de acest gen, omisiunea şi tărăgănarea. 360 de metri din şina de tramvai de pe Basarbiei, între Coşbuc şi strada Poşta Veche, au rămas pe dinafară şi nu se ştie când vor fi refăcuţi.

Citit 6044 ori Ultima modificare Duminică, 30 Martie 2014 16:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.