FOTO&VIDEO/ Primăria vrea FONDURI EUROPENE pentru PASARELE pietonale, după modelul lui Radu Mazăre

FOTO&VIDEO/ Primăria vrea FONDURI EUROPENE pentru PASARELE pietonale, după modelul lui Radu Mazăre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* "Timona", "Velierul" şi "Poarta Timpului", pasarelele pietonale dorite de primarul Marius Stan, par inspirate după cele construite de primarul Radu Mazăre: "Iaht", "Năvod şi Pescăruş" şi "Val retro" *  În vreme ce, la Mamaia, pasarelele ridicate din fonduri europene au devenit obiective de interes turistic, nu doar pietonal, Primăria Galaţi aşteaptă studiul de fezabilitate şi se gândeşte la o finanţare europeană


La începutul acestui an, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, ne prezenta, în premieră, desenele a trei pasarele pietonale pe care plănuia să le amplaseze pe strada Brăilei. Până acum, însă, niciuna dintre construcţiile futuriste - "Timonă", "Velier" şi "Poarta Timpului" - nu a ajuns la votul aleşilor locali. Asta nu înseamnă că edilul a renunţat la idee. Dimpotrivă, la solicitarea noastră expresă, Primăria ne-a informat că, în acest moment, se află în lucru studiul de fezabilitate la un proiectant tehnic de specialitate. Mai mult, după modelul Primăriei Constanţa, municipalitatea are în vedere şi atragerea de fonduri europene pentru realizarea acestor investiţii.

"Timonă", "Velier", "Time Gate"

„Aceste pasarele le vom avea cu certitudine, garantez, chit că mă bat cu toţi”, ne declara, la începutul acestui an, primarul Marius Stan, prezentându-ne desenele a trei pasarele pietonale.

Prima şi cea mai mare, de forma unei timone, urma să fie amplasată într-unul dintre punctele cel mai aglomerate ale traficului, în zona Tribunalului. „De sus, se vede ca o timonă, dar este practic un tub transparent, din materiale uşoare, europrofile. Va avea bandă rulantă pentru persoanele cu dizabilităţi. Pasarela are patru descărcări - una la Telefoane, una la Tribunal, una la CEC şi una la Păpădie. Şi atunci apare obligatoriu sensul mare giratoriu şi fluidizarea traficului este una nemaipomenită în această zonă”, ne spunea Stan. Tot pe masa lui se mai aflau două desene ale unor pasarele: una în formă de velier stilizat şi o alta numită „Time Gate” - "Poarta timpului", care ar urma să fie amplasate tot pe strada Brăilei, în zonele Neacşu şi Spitalul Judeţean.

La solicitarea noastră, Primăria ne-a informat că n-a renunţat la ideea pasarelelor, menţionând că aşteaptă studiul de fezabilitate. „Pasarelele sunt necesare pentru fluidizarea traficului rutier şi pentru siguranţa circulaţiei pietonale în zonele intens circulate. Se analizează zonele cu circulaţie intensă şi cu cele mai multe evenimente rutiere, pentru stabilirea numărului şi a locaţiilor de amplasare a acestora. Avem în vedere şi atragerea de fonduri europene pentru realizarea acestor investiţii”, ne-a precizat Primăria Galaţi. Cu fonduri europene au fost realizate şi cele trei pasarele din Mamaia.

Pasarelele lui Mazăre

În acest moment, turiştii din Mamaia au la dispoziţie trei pasarele pietonale pentru a traversa Bulevardul Mamaia. Pasarela "Iaht" este amplasată la intrarea în Mamaia dinspre Satul de Vacanţă şi prezintă, în mod stilizat, prora si catargul unui iaht, porţiunea pietonală fiind placată cu lemn, pentru a sugera puntea iahtului. Este cea mai circulată dintre pasarele. Cu nimic mai prejos este cea de-a doua pasarelă, "Năvod şi pescăruş”, situată în centrul staţiunii, în zona Cazino. Dacă scările primei pasarele pun la încercare condiţia fizică a pietonilor, la cea de-a doua, accesul dinspre Cazino se face pe o rampă circulară, în forma de melc, fără trepte, iar accesul dinspre lacul Siutghiol se face tot pe o rampă înclinată. Cea de-a treia pasarelă, cea mai puţin circulată, se află în zona Hotelului Rex şi arată, aşa cum îi spune şi numele, ca un "Val retro", din fier forjat, ce reprezintă creasta unui val înspumat. Cele trei pasarele au fost construite în cadrul Programul Operaţional Regional 2007-2013, valoarea totală a proiectului fiind de 11 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene a fost de 6,8 milioane de lei.

Dacă Marius Stan va reuşi sau nu să construiască pasarele precum Radu Mazăre, rămâne de văzut. Cert este că nu este primul proiect de inspiraţie constănţeană pus în practică la Galaţi. Cele două cartiere de locuinţe sociale, a căror construcţie ar trebui să înceapă anul acesta, au fost inspirate tot realizările lui Mazăre.

Citeşte şi: Harta ACCIDENTELOR RUTIERE din Galaţi/ Pe ce DRUMURI au MURIT cei mai mulţi oameni

Citit 4541 ori Ultima modificare Duminică, 03 August 2014 18:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.