Nicio INVESTIŢIE majoră demarată la Galaţi/ Peste 60 la sută din BANI au rămas NEATINŞI

Nicio INVESTIŢIE majoră demarată la Galaţi/ Peste 60 la sută din BANI au rămas NEATINŞI
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Pentru a doua oară în acest an, aleşii locali au luat act de faptul că banii pentru investiţii au rămas necheltuiţi


La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au aprobat contul de execuţie al bugetului local de dezvoltare la finele trimestrului al doilea al anului 2014 şi au constatat că din cele 77 milioane de lei planificate pentru investiţii nu s-au cheltuit decât 27,5 milioane de lei, adică 35,7 la sută. Explicaţia trecută negru pe alb pe documentele votate era că „plăţile pentru investiţii au fost într-un procent atât de mic, deoarece nu am avut furnizori restanţi la sfârşitul anului 2013, iar în 2014 s-au încheiat contracte de proiectare şi sunt întârzieri la încheierea de contracte de lucrări din cauza procedurilor ANRMAP".

Propunerea consilierului local PDL Victor Dobrea a fost să se renunţe la proiectele mari, prea puţin realizabile, în favoarea unor proiecte mai mici, dar sigure. „Să facem o analiză a tuturor obiectivelor pentru acest an şi dacă sunt proiecte mari, care nu au şanse să se întâmple în acest an, să cheltuim banii pe proiecte mici, dar care să schimbe faţa oraşului!”, a propus Dobrea.

„Proiecte cu probleme”

Primarul Marius Stan a dat vina pe situaţii independente de voinţa Primăriei, pe care nu le putea intui. „Vă dau ca exemple proiectele mari, însemnând cartierul de locuinţe sociale din Micro 17 şi cel din Drumul Viilor. La cel din Micro 17, când să înceapă lucrările, au apărut, din senin, nişte plângeri care ne mai amână lucrarea vreo trei luni. Dacă constructorul, din momentul preluării amplasamentului, era lăsat să muncească, în nouă luni de zile era gata. Al doilea proiect, din Drumul Viilor, deşi e aproape la indigo cu cel din Micro 17, a fost respins de ANRMAP de două ori. Dumnezeu să-i mai înţeleagă! Unul e acceptat, unul nu!”, a spus Stan. Al treilea proiect de valoare mare este sediul Primăriei, scos la licitaţie pe SEAP, cu o întârziere de trei luni. „Nu mai puţin de trei luni am stat la o autoritate regională de cultură, de la Iaşi, să ne dea avizul, că nu le plăcea nu ştiu ce colţ al clădirii. Sunt lucruri pe care nu ai cum să le prevezi, nu le poţi intui. Acesta-i motivul pentru care suntem în întârziere. De aceea facem şi rectificările bugetare, pentru că văzând cât de greu decurg unele proiecte şi estimând că nu putem cheltui banii previzionaţi la începutul anului, încercăm să-i mutăm pe alte lucrări”, a spus Stan.

Edilul a admis, însă, ca o autocritică, faptul că Primăria întârzie foarte multe proceduri şi că până analizează ofertele şi ia o decizie se pierde timp.

De ce n-au început lucrările în Micro 17

Potrivit Primăriei, lucrările la cartierul social din Micro 17 nu au început încă pentru că firma constructoare, Vega, şi-a făcut organizarea de şantier încălcând proprietatea privată a unei persoane, care a reclamat situaţia la Primărie. S-a pus în vedere firmei constructoare să-şi refacă organizarea de şantier, situaţie care întârzie lucrările.

 

Împrumut bancar necheltuit

Primăria nu a reuşit, în al doilea trimestru al anului, să cheltuiască decât 21.780 de lei din creditul moştenit de la fostul primar, la BRD, de unde plănuise, la începutul anului, trageri de 7,1 milioane de lei. Este, totuşi, un progres, dacă avem în vedere că pe primul trimestru nu s-a tras nici măcar un leu din respectivul împrumut.

Citeşte şi: PARADOXUL anului 2013/ Primăria Galaţi a avut BANI de INVESTIŢII, dar NU i-a cheltuit

Citit 1721 ori Ultima modificare Duminică, 03 August 2014 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.