Absurd de Galaţi/ Timpul trece, leafa merge, noi cu drag zidim!

Absurd de Galaţi/ Timpul trece, leafa merge, noi cu drag zidim!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu se văd, ori, de-a dreptul, le întreţin.

Suntem deja în august, s-au scurs opt luni din acest an, iar Primăria nu prea are cu ce se lăuda, în afară de proiecte pe hârtie. Dovadă, votul pe care l-au dat recent aleşii locali, prin care au constat că peste 60 la sută din banii pentru investiţii au rămas necheltuiţi. Mai exact, din cele 77 milioane de lei planificate pentru investiţii nu s-au cheltuit decât 27,5 milioane de lei, adică 35,7 la sută. De ce? Pentru că nu au existat lucrări care să fie plătite din aceşti bani, stivuiţi la începutul anului. Obiectiv vorbind, e totuşi un progres! După primele trei luni ale anului, aceiaşi aleşi constataseră cu surprindere că banii alocaţi pentru dezvoltarea oraşului nu s-au cheltuit nici în proporţie de 16 la sută.

Scuzele administraţiei locale, că procedurile pentru licitaţii durează mult, că avizele se împotmolesc prin direcţii şi autorităţi regionale sau naţionale ori că, din greşeală, firma constructoare şi-a instalat şantierul pe proprietatea unei persoane care a reclamat acest abuz, nu ţin de cald. Şi nici loc de investiţii! Soluţia avansată de un consilier local, de canalizare a banilor necheltuiţi către proiecte mai rapide şi mai uşor de executat poate fi utilă. Numai să nu se ajungă la un soi de cârpeală prezentată cu pălărie de investiţie! Până se vor decide aleşii cum procedează cu banii rămaşi şi pe ce îi cheltuiesc, tare teamă-mi este că vine frigul peste noi şi îngheaţă orice bune intenţii investiţionale. Iar de ales, ne alegem tot cu nişte proiecte mirifice pe hârtie. Absurd, dar adevărat!

CITEŞTE ŞI: Absurd de Galaţi/ Să asfaltăm copacii!

Citit 1767 ori Ultima modificare Miercuri, 06 August 2014 17:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.