Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
8 comentarii

Ambii copreşedinţi ai ACL Galaţi, Victor Paul Dobre şi Doruleţ Resmerinţă, prognozează că primarii şi consilierii care vor opta să dea curs OUG 55/2014 şi să plece în tabăra partidului de guvernământ îşi vor pierde mandatele, pentru că ordonanţa va fi declarată neconstituţională.

„Există în Constituţie articolul 115 alin. 6, care spune în mod explicit că lucrurile ce ţin de instituţii fundamentale ale statului nu pot fi reglementate prin OUG, ci prin lege. Este prima prevedere fermă constituţională pe care o încalcă acest act normativ al Guvernului. De asemenea, un act normativ care nu are avizul Consiliului Legislativ este iar o încălcare a legii”, a explicat Victor Paul Dobre.

Potrivit celor doi, în acest moment mai mulţi reprezentanţi din PSD, cum ar fi europarlamentarul Dan Nica, senatorul Gheorghe Saghian, dar şi senatorul Nicolae Marin fac presiuni, ameninţări şi promisiuni pentru a atrage primarii din judeţ să vină în sânul stângii politice.

"Foarte activ se manifestă domnul senator Nicu Marin, care dă telefoane în stânga şi în dreapta, pe la toţi primarii, el având, în perspectivă, şi intenţia de a fi viitorul candidat la preşedinţia Consiliului Judeţului din partea PSD”, a comentat deputatul Victor Paul Dobre. De asemenea, Dobre are convingerea că majoritatea primarilor liberali nu vor opta pentru trecerea în tabăra PSD în această perioadă. „Îi cunosc”, a subliniat acesta.

PNL are, încă, 20 de primari în judeţ, punându-l la socoteală şi pe Marius Stan, 190 de consilieri locali şi şapte consilieri judeţeni. PDL are şapte primari în judeţ, cu tot cu cei doi care deja şi-au anunţat plecarea, 143 de consilieri locali şi şase consilieri judeţeni.

Citit 1954 ori Ultima modificare Joi, 04 Septembrie 2014 18:47

8 comentarii

  • postat de Tralala Vineri, 05 Septembrie 2014 18:53 79.116.102.*** Link la comentariu
    0
    6

    contributors.ro/administratie/primarii-migratori/ aici se explica de ce isi pierd mandatele. Pai daca e asa, atunci il invitam si pe Bacalbasa sa migreze, sa scapam mai repede de el.

    Raportează
  • postat de om din judet Vineri, 05 Septembrie 2014 14:44 83.103.186.*** Link la comentariu
    3
    1

    Nicu Marin preşedinte la CJ Galaţi ? De ce nu ? Posibil ca Dobre să fi spus asta conştient fiind de faptul că Marin va fi un adversar redutabil pentru PNL la alegerile din 2016. Doame ajută să fie aşa, vom avea în sfârşit un preşedinte tânăr ccare va dezvolta judeţul şi care cunoaşte problemele oamenilor din mediul rural.

    Raportează
  • postat de Akbar Vineri, 05 Septembrie 2014 14:27 79.116.104.*** Link la comentariu
    1
    2

    Replica din Gaitele se lipeste perfect: "Eu nu blestem, dar sa dea Dumnezeu sa..."

    Raportează
  • postat de VIRGIL Vineri, 05 Septembrie 2014 13:45 89.136.3.*** Link la comentariu
    4
    2

    Ce ati facut domnul Dobre pentru Galati? Daca ati fi avut realizari in acesti ani pentru Galateni nu ar fi avut de ce sa va fie frica de senatorul Marin si de cei din PSD, nu pleaca nimeni fortat toti care vor decide sa mearga in PSD o vor face din dorinta lor si pentru binele oamenilor. Daca aceste mutari vor fi in interesul oamenilor de ce nu? S-a saturat lumea de partide si culori politice, au inceput sa mai deschida ochii, vazand ca sunt condusi de aceeasi oameni incapabili care nu isi vad de ani de zile doar intersul lor, vor oameni tineri cu alte viziuni cu dorinta de munca pentru a cladi ceva pentru viitorul copiilor lor care in conditiile actuale nu au nici o sansa nici cu trei facultati!!!! De ce nu senatorul Marin care este tanar, muncitor, care a confirmat de nenumarate ori prin capacitatile sale de lider, gospodar, un om care a ajuns prin forte proprii primar apoi senator, nu are de dat socoteala nimanui, in sase luni a adus schimbari in comuna Pechea cat nu au adus unii in 20 de ani. Bravo domnule senator!!! fii alaturi de oameni in continuare, fii un luptator asa cum te stim, mergi pe drumul tau.... sigur vei avea doar de castigat.

    Raportează
  • postat de prefectul Vineri, 05 Septembrie 2014 12:52 188.26.163.*** Link la comentariu
    5
    2

    Bai dar grave probleme mai are domnul Dobre care de cand se stie in campul muncii a avut slujba numai de la stat unde chiar numai a stat! Pai cum sa nu fie activ senatorul Marin cand el macar e tanar si a facut ceva pentru comuna de unde vine. Si bravo lui! Ca stie cum se pune problema! Dobre ce a facut pentru Galati? Nimic! L-a adus pe Marius Stan sa-l votam si l-am votat si uite ca a si plecat de la noi! Si ne-a mai pus sa-l sustinem si pe bosorogul ala cu fata de maimuta de la CJ! Pai cum sa nu-l apreciezi pe Marin cand il vezi ca se implica. Intrebati pechenii sa vedeti ce va zic! Pai la Pechea l-ar vota pe Marin si presedinte pentru cate a facut cat a fost primar si acum ca senator!
    Voi intrebati-va de ce va pleaca primarii nu de ce sunt activi cei care vor sa-i aduca langa ei!

    Raportează
  • postat de jag Vineri, 05 Septembrie 2014 08:01 5.13.146.*** Link la comentariu
    6
    3

    Cum Stan nu a trecut la alt partid? asa cum prevedea in ”mațe” doctorul ICHIM ? eu asa as fi facut , dupa ce mie ca si priomar ca prima opozitie am colegul de partid ? si e si presedinte la municipiu, asa ca, cacacand poate, il arunca pe Stan pe scari si il intreaba de ce se grabeste, fereste ma doamne de prieteni.......cu extindere la colegi de partid

    Raportează
  • postat de VOTANT USL Vineri, 05 Septembrie 2014 08:00 5.13.144.*** Link la comentariu
    8
    14

    DL TRADATOR P.D.,
    VOI CAND ATI PLECAT DIN USL ATI DAT SOCOTEALA ELECTORATULUI CARE VA VOTAT CA PROSTII CREZAND IN PARTIDUL SI LIBERALISMUL DE RAHT AL VOSTRU!!?
    ATI SEMNAT FURTUNA VE-TI CULEGE VANT LA ALEGERILE PREZDENTIALE!!
    VA DUS DE NAS ANTONESCU CA TURMELE DE OII FARA SA GANDITI CA EU SI FAMILIA MEA AM PUS STAMPILA DE VOT PE USL!!? SI VA-TI BATUT JOC DE NOI?
    CREDETI CA ELECTORATUL UITA , SI ESTE ASA DE PROST SA-L PACAPLITI IARASI??

    Raportează
  • postat de e tmpul sa plece Vineri, 05 Septembrie 2014 07:16 5.13.213.*** Link la comentariu
    1
    8

    PRIMUL primar de mare oraş care schimbă partidul după intrarea în vigoarea a ORDONANŢEI TRASEIŞTILOR: „M-a trădat propriul partid”
    de Sorina Ionaşc Publicat la: 03.09.2014 22:31 Ultima actualizare: 03.09.2014 22:31
    Share On Facebook Twitter Share on G+
    La doar o zi de la publicarea în Monitorul Oficial a ordonanţei care dă liber la traseismul politic al aleşilor locali, a apărut şi primul edil migrator. Primarul din Galaţi, Marius Stan, a anunţat că va face parte din UNPR.

    Foto: Mediafax Foto


    34
    Comentează
    0
    Email
    Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla
    ABONEAZĂ-TE
    Primarul municipiului Galaţi şi fost preşedinte al clubului de fotbal Oţelul Galaţi este primul edil important care a făcut trecerea de la un partid la altul. Membru PNL, ales primar pe listele USL, Marius Stan reclamă faptul că nu se mai regăseşte în propriul partid şi de doi ani "stă şi suferă", motiv pentru care a ales să se înscrie în UNPR.

    Potrivit Digi24, primarul Galaţiului a rupt legătura cu PNL de aproape un an, refuzând inclusiv să mai intre în sediul partidului, spunând că nu a fost sprijinit de conducerea organizaţiei locale.


    "Eu ar trebui să fiu cel mai bucuros. Am avut doi ani de zile în care m-a trădat propriul partid. Şi atunci vine întrebarea firească şi normală care e menirea mea să stau aici să sufăr, să mă chinui şi să nu fac nimic sau să mă orientez de aşa manieră încât să am majoritate în Consiliu, astfel încât proiectele importante pentru noi să treacă", a declarat Stan, adăugând că nu el a schimbat tabăra politică, ci PNL.

    În plus, edilul şi-a declarat prietenia bună pe care o are cu preşedintele UNPR, Gabriel Oprea.

    "Am un prieten foarte bun printre politicieni şi cred că va cumpăni foarte mult acel personaj. E în Guvern, într-o funcţie foarte înaltă şi e şi vicepremier. Domnul Oprea. Şi de aici a pornit şi viitoarea mea acţiune pentru lupta care se va da în noiembrie. Plec la UNPR. E prietenul meu domnul Oprea, mă bazez pe sprijinul lui", a mai spus Stan.

    Ordonanţa traseiştilor a fost publicată marţi în Monitorul Oficial. Potrivit actului normativ, aleşii locali au la dispoziţie 45 de zile în care trebuie să declare din ce partid vor să facă parte, putând schimba barca politică fără să-şi piardă mandatul.

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.