Am scris pe o himeră... [când se lungeşte-n vale,
pe flori de câmp, sub cerul ne/vrednic şi abis,
şi cade (ne/greşită) în somnul ostenelii
şi-n pofta ne/răbdării]... citez din ce am scris:
"N-am rezistat acolo... şi m-am întors acasă,
aici, printre nimicuri, la marginile tale...
(am fost n-atâtea raiuri şi iaduri consacrate)...
niciunde nu-i cum n-astea prea sfinte mahalale!
În rai domneşte-un tartor trimis de Jos, cu acte
falsificate-n valmă, de-un demiurg secret,
în iad e domn un înger trimis de Sus, făţarnic
semnat/vopsit de-acelaşi august analfabet!
Mai lesne stau aice, la capătul tău, doamnă...
şi-ţi priveghez dormirea, şi-am grijă să nu-ţi fie
vrun dor sau vro pofteală de iad şi rai... ce bine(?)
te scriu ca pe-o femeie (aşa!) sortită mie!
Nu te grăbi, visează şi umple-te cu vlagă...
fiindc-o fi nevoie (atunci!) răsplată-n prag...!...
Am ort, dar n-are vremea, turaua şi reversul
şi timpul!... Scriu cu tine şi jur c-am să mai fac!"
