Proiecte de noi legi electorale: Preşedintele CJ ar putea fi ales de consilieri

Proiecte de noi legi electorale: Preşedintele CJ ar putea fi ales de consilieri
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Consiliului Judeţului ar putea fi ales indirect, de către consilierii judeţeni, iar campaniile electorale vor putea fi finanţate de la bugetul de stat, nu de partide, aşa cum arată proiectele comisiei comune pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale prezentate de către copreşedintele PNL Galaţi, deputatul Victor Paul Dobre, într-o conferinţă de presă.

Deputatul a declarat că alegerea preşedintelui Consiliului Judeţului de către cetăţeni nu a adus întotdeauna roade, dar Consiliul Judeţului a funcţionat foarte bine în timpul mandatelor lui Răsvan Angheluţă şi Dan Lilion Gogoncea. În ceea ce priveşte propunerile pentru noua lege a campaniilor electorale, Victor Paul Dobre a precizat: "Legea urmează să fie elaborată. Odată ieşită din comisie, legea va merge mai întâi la Senat, apoi la Camera Deputaţilor. Am stabilit capitolele pentru care se pot face cheltuieli, care să poată fi decontate de la bugetul de stat, urmează să stabilim plafoanele, limitele, cum se controlează lucrul acesta”.

Vor putea fi decontate cheltuielile cu mass-media, afişajele, panourile, broşurile, campania on-line, sondajele, cheltuieli tehnice ce ţin de organizarea evenimentelor. Finanţarea se va face per candidat şi pot deconta partidele care depăşesc trei la sută la nivel naţional.


CITEŞTE ŞI: Dezbatere PNL pe tema SISTEMULUI DE TERMOFICARE

Citit 1110 ori Ultima modificare Duminică, 01 Martie 2015 18:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.