Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
21 comentarii

Prin votul aleşilor locali, întreg personalul Poliţiei Locale Galaţi va beneficia de norma de hrană, în echivalentul a 720 de lei pe lună. Consilierii au revenit, astfel, asupra deciziei prin care le-au acordat acest drept doar poliţiştilor locali, ca urmare a apariţiei OUG nr. 2 din 2015, act normativ pentru care poliţiştii locali au făcut demersuri.

"Încă din octombrie 2014 am înaintat propuneri de aprobare a unui act normativ în acest sens. Dacă nu se intra în această normalitate, puteam vorbi de o discriminare faţă de ceilalţi funcţionari, conform prevederilor OUG 137/2000", ne-a declarat Ilie Stavăr, prim-vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Poliţiei Locale din România.

Faţă de cei 271 de poliţişti locali care, de la 1 ianuarie, primesc normă de hrană, numărul de beneficiari ai acestui drept creşte cu 15 persoane, Poliţia Locală Galaţi având un număr de 286 de salariaţi. Valoarea de 720 de lei pe lună alocată pentru masa poliţiştilor corespunde unui număr de 5.010 calorii pe om pe zi.


 

Citit 5029 ori Ultima modificare Marți, 21 Aprilie 2015 13:52

21 comentarii

  • postat de ionel Miercuri, 22 Aprilie 2015 12:41 5.13.169.*** Link la comentariu
    0
    5

    salariul unui politist local care se ascunde in timpul serviciului ajunge si la 3000lei net plus norma de hrana ---frumos

    Raportează
  • postat de C.L.G. Miercuri, 22 Aprilie 2015 05:43 84.117.42.*** Link la comentariu
    0
    6

    Deci un militian local ia norma de hrana cat salariul net al unui profesor ! Asta intr-adevar tara militista, comuista , cakapitalista sau ce-o mai fi, in plina DEMONcratie !

    Raportează
  • postat de Cossy Marți, 21 Aprilie 2015 19:50 109.103.136.*** Link la comentariu
    0
    20

    Numai creierul de politist local din Galati compara salariul lui, cu al unui politist autentic din UE .
    Activitatile celor doi difera substantial - de aici si diferenta la slalariu.
    Nici la performantele intelectuale politistul local din Galati nu se compara cu un politistul din UE.
    Nici la studiile absolvite.,nici la testele de angajare,etc.
    Cinstit sa fiu am mai mult respect pentru cei de la salubritate care isi castiga salariul meritat ( atat cat e ) ,
    decat pentru acesti "politisti " care tocesc smartphone-urile prin masini cand sunt de serviciu ( se antreneaza pe facebook ).

    Raportează
  • postat de DNA Marți, 21 Aprilie 2015 16:57 5.13.217.*** Link la comentariu
    0
    21

    eu la SC VEGA muncesc in deplasare in conditii de cazare mizere, in baraci infecte si iau salariul tot cu diurna 12 milioane cate 10 ore pe zi 6 zile pe saptamana...!!! DNA ul unde este sa vada cum suntem exploatati,,,!!

    Raportează
  • postat de Firimituri aruncate pentru a mai astupa gura nemulțumiților pe bună dreptate, sărăcia cuprinde România, am trecut la pomeni de salvare din sărăcia extremă ce ne cuprinde familia, societatea. Marți, 21 Aprilie 2015 15:13 178.138.63.*** Link la comentariu
    1
    15

    Când sărăcia este în expansiune, apar soluții ''la pomană'', sărăcimea civilă primind ajutoare UE, de parcă suntem refugiați pe aici, bugetarii și bugetații primesc la grămadă norme de hrană, haine și alte drăcii, de parcă suntem leproșii UE...fără salarii normale și de bun simț pentru al nostru trai decent, nu se poate....este nevoie de salarii pentru al nostru trai decent, nu de firimituri aruncate, păcăleală.

    Raportează
  • postat de Jack Marți, 21 Aprilie 2015 14:24 95.77.107.*** Link la comentariu
    0
    22

    Cunosc politisti care si-au exprimat clar rusinea si dezgustul fata de politisti locali....acum inteleg de ce..

    Raportează
  • postat de Robert Popescu Marți, 21 Aprilie 2015 12:28 82.137.13.*** Link la comentariu
    0
    38

    Voua nu va e rusine mai prost crescutilor de comunitari?
    Stiti cat primeste un copil pe zi norma de hrana intr-un orfelinat?
    Stiti cat primeste un bolnav audlt sau copil norma de hrana intr-un spital?

    Si veniti voi aici si va plangeti? Rusine sa va fie in frunte cu seful vostru.
    Pentru mine sunteti egali cu puscariasii care se plang de asa-zisele conditii improprii din puscarii dar se cheltuie cu fiecare dintre ei 2200 lei lunar.
    Probabil ca voi cu ai vostri 1600 de lei lunar sunteti invidiosi pe ei ca iau mai mult??? Pai cine va opreste sa faceti pasul catre o noua cariera?

    Sa va fie rusine parazitilor sociali, trantorilor care sunteti si care nu va aduceti cu mai nimic aportul la desfasurarea unei vieti sociale corecte a orasului Galati.
    Rusine! Rusine! Rusine!

    Raportează
  • postat de Politist L. Marți, 21 Aprilie 2015 12:15 5.13.242.*** Link la comentariu
    22
    5

    Da bn in afara muncesc mai putin aia ca au masini si isi usureaza munca si iau si bani mai multi eu ce sa fac cu 2000 + 790 n.h. = 360 de euro abea pot sa mananc tadim cand sefu imi scuipa in ochi nutlaine. Si la riscurile care le avem e ultra putin poate ne dau si spor de rusine ca toti ne injura.

    Raportează
  • postat de pt. politist l Marți, 21 Aprilie 2015 12:14 195.242.158.*** Link la comentariu
    0
    18

    a iesit patriotismul din tine =)))))))))))))
    asta e bancul zilei
    bai garcea, DA' DE CE MAH SA NU VA SCADA VOUA SALARIILE ? ? ? ? ?
    DA' DE ARE MAH DACA VA SCAD VOUA SALARIILE ? ? ? ? ?
    VINE SFARISTUL LUMII SAU CUM ? ? ? ? ?
    CUMVA PE CONTRACTUL TAU DE MUNCA SCRIE ANGAJAT AL S.R.I, S.I.E., D.N.A, D.I.I.C.O.T. ? ? ? ? ?
    TU CE PRODUCI MAH TOATA ZIUA ? ? ? ? ?
    IN AFARA DE PATRULA SI COJI DE SEMINTE ? ? ? ?
    TOTII S-AU AJUNS ACUM POLISTI LOCALI, NUMAI TARANI DE LA PRASA
    BAH COMUNITAR CREZI CA UNIFORMA SI BASCA TE FAC MAI INTELIGENT
    =)))))))))))))))))

    Raportează
  • postat de GABRIEL C.-POLITIST LOCAL Marți, 21 Aprilie 2015 12:04 95.76.33.*** Link la comentariu
    41
    3

    AM CITIT TOATE COMENTARIILE ASA ZISILOR GALATENI VENITI CU BISCUITELE PE CONDUCTA LA GALATI SI AM OBSERVAT CA MAJORITATEA SUNT NEMULTUMITI DE SALARIUL SI NORMA DE HRANA A POLITISTILOR LOCALI.....720+900=1620 LEI ASTA INSEAMNA 360 euro. AFARA TOT INTR-O TARA MEMBRA A UNIUNII EUROPENE UN POLITIST LOCAL CASTIGA PESTE 2000 euro. FACETI CEVA SA VA CREASCA VOUA LA CEILALTI VENITURILE NU SA NE SCADA NOUA INDOBITOCITILOR.....DE CATE ORI ATI IESIT IN STRADA SA CERETI O MARIRE DE SALAR ??? DE CATE ORI ATI COMENTAT IN FATA SEFULUI CA NU VA CONVINE TRAIUL ??? VA SPUN EU...: NICIODATA....DE CE ??? PT CA SUNTETI LASI SI VA PLACE SA COMENTATI SUB ALT NUME SAU PE LA COLTURI.....VA MERITATI SOARTA SI MAI LASATI POLITISTII LOCALI IN PACE

    Raportează
  • postat de Politist L. Marți, 21 Aprilie 2015 11:36 5.13.242.*** Link la comentariu
    24
    11

    06 postat de GALATEAN

    Adica eu ca privat nu-mi permit sa dau angajatior mei acesta suma colosala ca norma de hrana,iar voi,din banii mei,va perimiteti.Rusine!

    R : pai tu nu dai ca esti zgarcit si vrei sa ai tu profit cat mai mare sa mananci nutlaine si sa pleci in escursii in tari egzotice sa ai masina stil Jip si femeia sa se duca la salon la neacsu si copi sa manance la kfc de asta nu dai o duci bine pe spinarea angajatilor asa eu o duc bine pe spinarea ta fraere

    Raportează
  • postat de Robert Popescu Marți, 21 Aprilie 2015 11:35 82.137.13.*** Link la comentariu
    2
    32

    O bataie de joc. Sa va fie rusine domnule sef al politiei locale. Nici nu vreau sa ma gandesc ce salariu aveti si ne sfidati pe noi, cei care muncim si de pe urma carora voi va luati salariile babane.
    Rusine!

    Raportează
  • postat de GALATEAN Marți, 21 Aprilie 2015 11:06 88.158.19.*** Link la comentariu
    2
    26

    Adica eu ca privat nu-mi permit sa dau angajatior mei acesta suma colosala ca norma de hrana,iar voi,din banii mei,va perimiteti.Rusine!

    Raportează
  • postat de Politist L. Marți, 21 Aprilie 2015 10:18 5.13.242.*** Link la comentariu
    27
    17

    DA ...vreau sa multumesc consilierilor care au votat acest lucru...acum din norma de hrana pot sami iau si eu o masina ca tot omul sa se uite cu invidie vecinul de la et 2 care lucreaza la frontiera si el avea dinainte . Da sunt un politist L servesc patria si pe primarul nostru mult iubit si il felicit ca mia dat norma de hrana inapoi acum am si eu un salariu de 2700 de lei daca va intereseaza si da nu fac mai nimic dar asa tre sa fii smecher in tara asta daca nu ati invatat carte ce sa va fac munciti la lopata in conbinat in timp ce eu o frec pe banii vostri. Si am si bani de seminte tadim ca alea imi plac da erau cam scumpe si nu imi permiteam mancam tril dar acum se schimba treaba. Vreau sa multumesc inca odata primarului si consilierilor care au votat pentru galati si politia L. . Si o sa pot sa imi duc si copi la mec donald nu ca voi saracilor de mancati de la pasaj... Va pup siguranta voastra inainte de toate suntem noi.

    Raportează
  • postat de mihai Marți, 21 Aprilie 2015 10:02 188.26.127.*** Link la comentariu
    1
    21

    35 lei/zi- bai fratilor asta e mai mare ca o diurna/24 de ore pe care o primesti (daca o primesti) cand pleci in deplasare. sa le dea cate un bon de 9.35 cum da la toata lumea. va dati seama ca sunt 2mil 471 miii lei noi/an, pai sa faca cu banii astea parcari in locul garajelor ori cate altele s-ar putea face. sau asta este un mod de ai stimula pe ei sa ne arda pe noi. cine stie.......sa le plateasca consilierii care au aprobat din conturile lor barosane facute numai ei stiu cum (de fapt stim si noi dar....) daca vor sa nu se mai faca discriminare sa le scada si celorlati ca sa se ajunga la normalitate

    Raportează
  • postat de galatean Marți, 21 Aprilie 2015 09:51 5.13.133.*** Link la comentariu
    1
    50

    Tupeul si nesimtirea au atins cote inimaginabile !!! In fiecare zi ma lovesc de acesti TRANTORI care freaca mangalul pe banii nostri . Umbla cate doi ( unu si una , sa nu se plictiseasca....fereasca D-zeu sa se inmulteasca ! ) si se iau doar de copii sau de bietii oameni care sunt cu frica de D-zeu si de legile astea strambe . La adevaratii golani nici nu indraznesc sa se uite, pentru ca le tremura nadragii pe ei de frica ! Daca s-ar simti eficienta lor , n-ar avea nimeni nimic cu ei dar asa..........ori cainii comunitari, care au impanzit orasul, ori ei, tot un draqc ! Galatenii tac si inghit !!! Asa ne trebuie !

    Raportează
  • postat de pepeman Marți, 21 Aprilie 2015 09:11 213.177.6.*** Link la comentariu
    0
    40

    Stăteam de vorbă cu un arădean, care îmi spunea că la ei, dacă parchezi ilegal, Poliţia locală îţi saltă maşina cât ai zice "peşte". Iar oraşul arată aşa cum ar trebui, nu că ar fi ei mai cu bun simţ, dar ca urmare a aplicării legii. La noi cocalarii îşi lasă merţanele în mijlocul străzii şi nu păţesc nimic. Poliţia locală freacă mangalul, se adună câte patru, sparg seminţe şi stau la taclale. Acum aflăm că, pentru asta, mai primesc şi normă de hrană cât salariul multor gălăţeni care trudesc din greu. Hai sictir!

    Raportează
  • postat de JUSTITIABILUL Marți, 21 Aprilie 2015 08:57 5.13.166.*** Link la comentariu
    2
    35

    SA VA FIE RUSINE, CELOR DIN CONSILIUL LOCAL, CARE ATI VOTAT ACEST LUCRU; ACESTI TRANTORI SOCIALI CARE NU STIU, CU CE DREPT SUNT NUMITI ,,POLITIA LOCALA" ,SUNT VECHII PAZNICI LOCALI( P.C.C) PUTUROSII CAUTA CULCUS; SUNT CELE MAI STRANII FIINTE UMANE CARE FAC DE RUSINE SOCIETATEA UMANA; AUZI TUUU! 72OLEI, PENTRU HRANA/LUNARA, PENTRU ACESTI BURTOSI SI BURTOASE, CARE NU FAC NIMIC; SE PLIMBA AIUREA, STAU PE BANCI; GALATENI, SUNTEM NISTE PROSTI, DACA MAI PLATIM TAXE LOCALE; ALTII CARE MUNCESC DIN GREU, NU AU SALARIU DE 720LEI, CAT PRIMESC ACESTI TRANTORI SOCIALI PE HRANA/ LUNARA; ESTE REVOLTATOR, CUM ALESII LOCALI, CHELTUIESC BANII PUBLICI; TOTI SUNT NISTE SCARBE ORDINARE, CARE NU MERITA NICI SARE-N OCHI; HUUUOOOOO!

    Raportează
  • postat de Doru Marți, 21 Aprilie 2015 07:56 194.105.20.*** Link la comentariu
    2
    43

    Un muncitor in siderurgie primeste pentru o zi lucrata, un bon de masa in valoare de 9.35 lei.
    E o diferenta mare atat ca valoare, cat si ca efort depus in activitate.
    Oricum nu ne mai surprinde nimic.
    Rusinica.

    Raportează
  • postat de un galatean Marți, 21 Aprilie 2015 07:51 89.136.235.*** Link la comentariu
    2
    41

    cu ce drept se intituleaza aceasta institutie "Politie" ? inafara de sefi care sunt politisti pensionati/ pensionari, cine are studii la vreo scoala de politie? sau mai nou bacalaureatul tine loc de studii postliceale sau superioare? nu va este rusine ?

    Raportează
  • postat de Cossy Marți, 21 Aprilie 2015 06:56 109.103.136.*** Link la comentariu
    2
    37

    Pai daca este sa ne referim la discriminari ( OUG137/2000 ) atunci noi ceilalti salariati ne consideram discriminati in comparatie cu acesti politisti.
    Nesimtirea in Romania atinge cote de nabanuit.
    Ce inseamna norma de hrana ??.// In ce tara se mai plateste asa ceva ?
    Daca sunt bugetari sa se respecte legea salarizarii bugetarilor ( smecheria asta dribleaza legea )
    Pentru o activitate prestata se plateste doar salariu .
    Alesii locali ar trebui dati in judecata pentru felul in care isi bat joc de banul public.
    Pentru pensionari asigura alesii locali cota de hrana ?

    Rusine sa va fie .

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.