PLAJA "DUNĂREA" din Galaţi ar putea fi CONCESIONATĂ pentru 49 de ani

PLAJA "DUNĂREA" din Galaţi ar putea fi CONCESIONATĂ pentru 49 de ani
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Primăria municipiului Galaţi vrea să găsească un investitor care să reabiliteze clădirile şi bazinele şi să dezvolte această bază de agrement


După ce, la sfârşitul lunii trecute, aleşii locali au preluat Plaja "Dunărea" din concesiunea - ineficientă şi păguboasă - a SC Gospodărire Urbană SRL, la şedinţa de joi ar putea decide concesionarea prin licitaţie publică deschisă a zonei de agrement. Un proiect de hotărâre în acest sens a ajuns deja pe masa lor. Autorităţile argumentează că, din cauza lipsei de fonduri, la Plaja "Dunărea" nu s-au realizat investiţii şi reparaţii capitale, aşa că activitatea s-a desfăşurat în condiţii improprii, ceea ce a dus la ineficientă economică.

Planurile Primăriei

Închisă în august 2014 pentru nerespectarea normelor igienico-sanitare, baza de agrement este degradată, iar reabilitarea presupune un efort financiar pe care bugetul local nu-l poate susţine.

„Pentru a oferi cetăţenilor o zonă de agrement modernă, la standarde calitative comparabile cu alte obiective asemănătoare din ţară, se consideră justificată o concesiune a clădirilor, instalaţiilor şi a terenului aferent - suprafaţă totală de 115.720 de metri pătraţi din incinta bazei de agrement - către un investitor privat, prin licitaţie publică”, se arată în documentele care însoţesc proiectul de hotărâre. Concret, autorităţile îşi doresc găsirea unui investitor în măsură să poată reabilita clădirile şi bazinele, dar şi să realizeze alte amenajări pentru activităţi de profil, reintroducând astfel Plaja "Dunărea" în circuitul de agrement, convinse că aceasta oferă, într-un peisaj deosebit, condiţii excelente pentru recreere. Durata concesiunii este de maxim 49 ani de la data încheierii contractului.

Cum se va transforma baza de agrement

În caietul de sarcini care însoţeşte proiectul de hotărâre se arată că ofertantul câştigător al licitaţiei publice ar putea încheia o serie întreagă de acorduri cu asociaţii de profil din ţară şi să acceseze fonduri europene.

În schimbul plăţii unei redevenţe către administraţia locală, el va putea să realizeze bazine, terenuri de tenis, fotbal, facilităţi pentru patine cu rotile, patinoare, terenuri de minigolf etc., dar şi restaurante, cluburi, terase, cu condiţia să asigure cel puţin un loc de parcare pentru 20 de metri pătraţi de terasă sau restaurant. Investiţia la care va fi obligat constă în reabilitarea bazinelor de înot şi acoperirea unui bazin, pentru perioada de iarnă, reabilitarea construcţiilor existente, acoperirea pe timp de iarnă a unui teren de sport.

Termenul de începere a lucrărilor este de cel mult 12 luni de la data semnării contratului de concesiune, sub sancţiunea rezilierii unilaterale a contractului de concesiune şi predarea terenului liber de sarcini, iar termenul de finalizare a lucrărilor este de 60 de luni.

Rămâne de văzut dacă aleşii vor fi de acord cu proiectul de concesionare a Plajei "Dunărea".

Foto arhivă "Viaţa liberă": Bogdan Codrescu

Citit 7261 ori Ultima modificare Duminică, 28 Iunie 2015 18:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.