FOTO/ Cât se mai prelungesc lucrările pe strada Traian. Restricţia de trafic continuă
Foto: Foto: Marius Negri

FOTO/ Cât se mai prelungesc lucrările pe strada Traian. Restricţia de trafic continuă
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

La începutul lunii mai, Primăria municipiului Galaţi anunţa, printr-un comunicat de presă, că se închide circulaţia pe strada Traian, pe tronsonul cuprins între străzile Eroilor şi Tecuci, în vederea desfăşurării lucrărilor de modernizare. „Restricţia intră în vigoare pe 15 mai 2015 şi va fi ridicată pe 1 august 2015, dată la care constructorul s-a angajat să finalizeze lucrările de reabilitate a carosabilului şi căii de rulare a tramvaiului”.

Ieri a fost 1 septembrie, dar pe tronsonul cuprins între Eroilor şi Tecuci al arterei Traian nu se putea circula. Motivul? Lucrările erau în plină desfăşurare. Potrivit lui Silviu Bacalum, reprezentantul Primăriei Galaţi, pe porţiunea cu pricina se toarnă asfalt, iar în zilele următoare se vor executa finisajele.

Cât despre tronsonul cuprins între Metro şi Rizer, acela abia urmează la asfaltare…

Reamintim că, la iniţiativa fostului director de Infrastructură şi Lucrări Publice din cadrul Primăriei, Radu Dinu, lucrările de pe strada Traian au fost divizate în loturi. Astfel, lucrările la reţele de apă potabilă şi canalizare au fost câştigate de Rovis Lider pe tronsonul Metro - strada Dumbrava Roşie (ofertă de 1.053.438 de lei), de Constructa Mecanique, pe segmentul cuprins între strada Dumbrava Roşie şi Parcul Rizer, inclusiv pe strada Al. Măcelaru (ofertă de 3.195.512 de lei) şi de Lemacons SRL, pe segmentul Parcul Rizer - strada Tecuci (ofertă de 1.799.428 de lei). De asfaltare se ocupă SC Mari Vila Com SRL, care a câştigat lucrarea cu o ofertă de 29.768.024 de lei.

Citit 3522 ori Ultima modificare Luni, 07 Septembrie 2015 00:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.