BURSA ZVONURILOR: Greii PNL şi PSD negociază pentru fotolii în CJ

BURSA ZVONURILOR: Greii PNL şi PSD negociază pentru fotolii în CJ
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Numirea unui alt membru al PNL în Consiliul Judeţului Galaţi se lasă aşteptată. Demisia proaspătului liberal Cristian Dan Neicu din forul legislativ judeţean, care a renunţat la mandatul de ales în luna aprilie a acestui an, i-a adus la masa negocierilor pe liderii locali ai PNL şi PSD. Conform unor surse din coaliţia de la putere, deputatul Victor Paul Dobre, şeful liberalilor, şi europarlamentarul Dan Nica, şeful social-democraţilor, poartă, de ceva timp, negocieri intense pentru ocuparea unor fotolii de consilier judeţean, printr-o rocadă la nivelul listei de aleşi ai USL, sub umbrela căreia cele două partide au candidat la localele din 2012.

Sorin Dănăilă ar putea ajunge consilier

Aşa cum vă informam în luna aprilie, potrivit unor surse neoficiale, locul lui Cristian Dan Neicu ar urma să fie luat, conform algoritmului politic, de liberalul Emil Florin Dan Pălimariu, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al APDM. Numai că acesta ar locui mai mult în Cluj, de ceva timp, şi nu ar mai fi foarte bine ancorat în lumea politică, motiv pentru care în PNL se doreşte accederea în forul legislativ judeţean a lui Sorin Dănăilă, director de programe în cadrul Administraţiei Pieţelor.

Numai că propulsarea acestuia în CJ poate fi realizată însă dacă şi PSD îşi retrage unul din consilieri. Astfel, social-democraţii iau în calcul retragerea tinerei consiliere Carmen Pintilie, care, de asemenea, locuieşte de ceva timp în vestul ţării şi absentează tot mai des la şedinţe. Aceasta ar putea fi înlocuită cu Ionel Petre, inginer de profesie.

Rămâne de văzut dacă negocierile vor da roade politice, iar scenariul se va şi concretiza.

Citit 2734 ori Ultima modificare Joi, 25 Iunie 2015 15:36

8 comentarii

  • postat de Galatean Mandru
    Duminică, 28 Iunie 2015 10:14
    5.13.187.***
    Hai baieti, uitati unii dintre cei mai mari dusmani ai vostri. De ce nu comenteaza aproape nimeni? Daca era un articol despre Stan toata lumea dadea cu pietre. Mai mult decat suspect. Astia nu v-au inchis apa calda? Astia nu v-au inchis apa rece? Nu, astia v-au luat dreptul la viata.
    0
    5
    Raportează
  • postat de sion
    Vineri, 26 Iunie 2015 21:06
    89.137.230.***
    Nica mai exista?Credeam ca,dupa scandalul MICROSOFT s-a expatriat.
    0
    8
    Raportează
  • postat de un cetatean mai in varsta.
    Vineri, 26 Iunie 2015 18:36
    5.13.250.***
    tovarasii au inceput deja sa-si faca calcule ,au uitat ca au de dat cu subsemnatul pe la DNA ori isi inchipuie ca procurorii au uitat de ei!,astia chiar nu mai au bun simt!,vor sa iasa din politica asta de cumetrie numai cu picioarele "nainte!,sau inbuibat de atata coruptie ,uitati in ce hal arata orasul asta din grija care au avut-o pt. el alesii de 25 de ani indiferent ca e liberal,comunist(psd) democrat sau conservator,acum isi freaca mainile si spera intr-o noua reusita pt. un nou mandat si ma tem ca sigur vor reusi unii dintre ei caci se vede cine ii tot aleg de atatia ani.,ati vazut vre-o initiativa in acesti ani pt.cetatenii acestui oras si in sprijinul lor?,pt. oras cu chiu cu vai dupa multe ploconeli pe la satul cu ministri pt. realizarea unui obiectiv de importanta atat nationala cat si locala si acela inca nerealizat?,miramas! asa ca vedeti cui le mai dati voturile ca de hotii astia ne-am cam saturat dar speram sa nu candideze beizadelele lor ca ne-am fript pe vecie.
    0
    9
    Raportează
  • postat de DNA sa ma pupi in fsn
    Vineri, 26 Iunie 2015 12:32
    5.13.191.***
    in Galati nu exista DNA deasta exista tot felul despecimene ilegaliste in toate domeniile
    0
    11
    Raportează
  • postat de Sandel
    Vineri, 26 Iunie 2015 10:53
    81.12.149.***
    La Puscarie cu (...) din fotografie !
    0
    10
    Raportează
  • postat de julien
    Vineri, 26 Iunie 2015 09:48
    5.13.143.***
    cei doi prezentati in poza ,datorita imunitatii nu au fost incarcerati si probabil continua sa fure in liniste.
    0
    10
    Raportează
  • postat de cleptomania si escrocheria merg mana in mana schizofrenia
    Vineri, 26 Iunie 2015 09:47
    5.13.191.***
    furnica parazita are viata nesfarsita
    1
    7
    Raportează
  • postat de Ramona
    Vineri, 26 Iunie 2015 06:33
    5.13.154.***
    s-a însănătoșit numaidecât Danaila când a auzit de o alta funcție! Pt ca dumnealui este in medical la Admin Piețelor încă din perioada alegerilor din colegiul 9 ( parca) pe niște bani frumușei cu muuult peste remunerația primită de primar, viceprimar, poate chiar premier!
    0
    17
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.