Cenaclu politic

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ce se mai întâmplă pe la conferinţele de presă * Azi: PC şi PNL… *

Ar fi bine să inaugurăm o nouă rubrică, dedicată cititorilor care au timp(?) de taclale: o rubrică despre arta conversaţiei prin conferinţe de presă.

De multe ori, în extracampanie, partidele îşi încetează conferinţele de presă. Alteori, îşi desemnează, prin rotaţie, câte un reprezentant care să iasă la presă, în timp ce alţi lideri muncesc sau se odihnesc. Dacă se întâmplă ca nefericitul desemnat, care trebuie să se supună disciplinei de partid şi să vină în faţa microfoanelor, să aibă ceva de comunicat din domeniul (uneori chiar apolitic) în care lucrează, poate ieşi chiar o conferinţă interesantă. Adică din care să rezulte ştiri.

N-o să vă facem teorie: o ştire e ca un anunţ din care afli ceva. Ceva concret. Nu că „o să fie, probabil”, nu că „ne-am gândit să propunem”… Dar uneori, nici din întrebările puse de presă, la noroc, după expunerea de bază, nu iese mare lucru, atunci când „vorbitorul” nu este la curent cu domeniile respective de interes.

Astfel, întâlnirile cu presa se transformă de multe ori în adevărate cenacluri, în care gazdele prietenoase oferă cafea, apă minerală, fursecuri şi câte o temă desprinsă de obicei tot din presă, dar cea de ieri, cea de mai demult. Ori chiar produse literare, cu fraze haioase, cu glumiţe, cu replici tari, cu replici la replici.

La PC, numărând şomerii

Miercuri de pildă, ziua a început cu o conferinţă de presă la PC. Scump la vedere până acum, fostul preşedinte PNG-CD, absorbit de conservatorii gălăţeni, Adrian Smărăndoiu, ne-a vorbit despre candidatul PC pentru fotoliul de primar la Fundeni; nu-i putem face însă reclamă, deci trecem mai departe.

A pomenit şi de-un candidat PNG-CD la alegerile din comuna respectivă, dar n-a putut să ne spună ceva despre ce-a rămas din fostul său partid sau ce s-a înfiinţat la Galaţi pe ruinele acestuia. Nu ştie nici câţi foşti credincioşi de-ai lui Becali au trecut până acum la PC…

În continuare, Smărăndoiu a susţinut un mic eseu despre şomaj: Galaţiul a sărit de cota de 5,8 la sută, media pe România, şi a ajuns la 8,9, în timp ce alte judeţe din jur, ca Brăila, practică 5,6 la sută, iar Tulcea, 5,4. Ca să fim însă corecţi, după ce şi aceştia vor ieşi din evidenţe, la sfârşitul perioadei în care şomerul ia indemnizaţie, vor ajunge probabil la şomaj zero! Dar într-un eseu totul este să ai glasul ferm…

PC a cerut, e drept, o strategie specială, a amintit Smărăndoiu. Dar asta a fost mai demult, nu acum, zilele astea… Impozitul forfetar, scăderea consumului şi alte chestii care se pot nota de la televizor au făcut ca timpul standard al conferinţei să fie consumat…

PNL: calcule despre Prima Casă

La PNL, am avut noroc, ne-am zis: liderul filialei municipale, Mircea Răzvan Cristea, este şi viceprimar. Dar liderul/viceprimarul  a vorbit despre economie. A făcut de pildă nişte calcule asupra programului guvernamental Prima Casă. 

Cred că o fi luat şublerul şi-o fi calculat, dar am găsit o idee recentă de-al lui Mircea Badea: că acele prime căsuţe pentru tineri sunt blocuri la Bucureşti şi ele de fapt sunt construite şi trebuie vândute, pentru ca să nu iasă în pagubă nişte şmecheri prieteni cu careva din Guvern. Sunt şi nişte date, deci promitem să revenim într-un articol viitor.

Că tot a venit  vorba despre primăria din Fundeni, pomenită la PC, n-am aflat cine e candidat PNL, pentru că judeţul ţine de resortul altora din partid. Buuun, atunci să întrebăm despre municipiu: ce mai e nou prin Primărie? Am aflat: proiecte bănoase de mediu… Dar despre care s-a scris, de aceea viceprimarul nici nu a deschis acum discuţia…

A, şi o remarcă despre alocările financiare, deloc de criză, de care se bucură Bucureştiul lui Băsescu şi Clujul lui Boc… În rest, zău că a fost plăcut!

Citit 741 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.