Două licee şi cinci şcoli din Galaţi vor fi anvelopate. Investiţie de peste PATRU MILIOANE de lei, de la bugetul local
Foto: Foto: Marius Negri

Două licee şi cinci şcoli din Galaţi vor fi anvelopate. Investiţie de peste PATRU MILIOANE de lei, de la bugetul local
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Prin votul aleşilor locali, clădirile a şapte instituţii de învăţământ din Galaţi vor fi anvelopate. Principalele lucrări de care vor beneficia şcolile sunt: reparaţii la faţada existentă, izolarea termică a pereţilor exteriori, termoizolarea soclurilor, înlocuirea uşilor de acces necorespunzătoare cu tâmplărie performantă energetic şi refacerea copertinelor şi a hidroizolaţiei acestora. Vor fi demontate şi remontate grilajele metalice de la ferestre, burlanele, instalaţiile şi echipamentele montate aparent pe faţadele şcoliilor. De asemenea, vor fi reabilitate trotuarele şi rigolele. În funcţie de necesităţi, unele şcoli vor beneficia de investiţii suplimentare. Iată valoarea estimată a lucrărilor în fiecare caz în parte.

Liceele alese

La Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” se vor schimba 27 de uşi interioare de acces în clase şi laboratoare, în curtea interioară se va scoate pardoseala din spărtură de piatră şi se va monta gresie, iar la accesul lateral stânga în şcoală se vor executa reparaţii la trepte, placări cu gresie a acestora şi a rampei şi instalarea unei balustrade de inox. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 649.295 de lei.

Liceul Teoretic "Dunarea" va beneficia, pe lângă lucrările de avelopare, de schimbarea a circa 63 mp de tâmplărie şi a 259 ml glafuri, de amenajarea curţii interioare ca sală de sport şi montarea unei balustrade din inox la treptele de acces de la intrarea secundară. Totul este estimat să coste 551.299 de lei.

Şcoli de cartier

Cel mai mult vor costa lucrările de la Şcoala Gimnazială Nr. 22 - 756.935 de lei. Aici, pe lângă anvelopare, vor fi schimbate 30 de uşi interioare din lemn de la intrarea în sălile de clasă şi laboratoare cu uşi metalice, cu feţe pline, termoizolate.

La Şcoala Gimnazială Nr. 17 se vor schimba circa 29 mp de tâmplărie şi glafurile exterioare la toate ferestrele, investiţia totală fiind estimată la 649.828 de lei.

Pentru Şcoala Gimnazială Nr. 40, investiţia este calculată la 550.359 de lei, la Şcoala Gimnazială Nr. 31 anveloparea ar putea costa 528.073 de lei,  iar la Şcoala Gimnaziala Nr. 3, investiţia necesară s-ar putea ridica la 512.154 de lei.

Pentru fiecare dintre cele şapte şcoli, durata de execuţie a lucrărilor este de nouă luni, iar sursa de finanţare o constituie bugetul local. Iată de ce viceprimarul PSD Florin Popa a propus să se discute la următoarea rectificare de buget posibilitatea finanţării lor anul acesta, ele nefiind cuprinse în planul de investiţii. „Aşa va fi. La toate aceste unităţi de învăţământ am făcut şarpantele şi mi se pare normal să finalizăm lucrarea cu anveloparea în totalitate a acestor unităţi şcolare, lucru care, cel mai probabil, se va întâmpla din bani din bugetul de anul viitor, dacă nu reuşim în acest an”, a răspuns primarul Marius Stan.

Citit 5001 ori Ultima modificare Joi, 10 Septembrie 2015 02:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.