REPARAŢII ALE ECOSAL - Ce s-a finalizat, unde se mai lucrează

REPARAŢII ALE ECOSAL - Ce s-a finalizat, unde se mai lucrează
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Chiar dacă, potrivit Serviciului Public Ecosal, agenda de lucrări de săptămâna aceasta poate suferi modificări din cauza condiţiilor meteo, până pe 16 octombrie, Secţia Întreţineri şi Reparaţii Urbane ar trebui să continue plombările pe strada Mihail Kogălniceanu, la intersecţia cu bulevardul George Coşbuc, dar şi pe străzile pe George Enescu, Mihai Eminescu, Siderurgiştilor, la intersecţia cu strada Anghel Saligny (zona liniilor de tramvai), şi pe Furnaliştilor.

Vor continua, de asemenea, reparaţiile la accidentele de teren de pe străzile Nae Leonard, Traian Vuia (zona blocului L10), bulevardul Dunărea (zona blocurilor A12-A9), Cercului (zona bloc J3) şi se va încerca finalizarea îndreptării terenului pe strada Basarabiei, la intersecţia cu Anul Revoluţiei 1848. Nu în ultimul rând, dacă vremea o va permite, va fi continuată pavarea străzii Bravilor şi reparaţia trotuarului străzii Cosminului, din Micro 17 (zona blocurilor F3, F3A, F5A, F7).

Potrivit Ecosal, au fost finalizate lucrările de plombare între Nalba şi Auchan, pe strada Prelungirea Coşbuc (inclusiv sensul giratoriu de la magazinul Penny), pe strada Olăneşti, pe strada Brăilei (în scuar), în zona trecerii de pietoni de la intersecţia cu strada Regiment 11 Siret, şi pe bulevardul George Coşbuc, zona Tipografie.

Citit 1506 ori Ultima modificare Marți, 13 Octombrie 2015 19:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.