Sărăcie cu leduri/ A venit Moş Crăciun la balconul primarului Marius Stan!

Sărăcie cu leduri/ A venit Moş Crăciun la balconul primarului Marius Stan!
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Dacă anul trecut pe vremea aceasta, clădirea de pe strada Domnească, în care Primăria municipiului Galaţi stă cu chirie, era îmbrăcată în perdele de luminiţe strălucitoare, acum iluminatul festiv este doar o amintire păstrată în poze postate pe Facebook.

Până mai ieri, în dreptul Primăriei clipea albastru doar o ghirlandă pe care cu greu se poate citi: „Primăria vă urează: La Mulţi Ani!”, o instalaţie în acord cu situaţia albastră din interiorul instituţiei, unde o anchetă internă pentru identificarea vinovatului pentru anularea licitaţiei pentru iluminat festiv s-a lăsat cu o plângere penală. Vestea bună este că, la Primărie a venit, totuşi, Moş Crăciun. E drept, Moşul sclipeşte vesel dintr-o instalaţie montată la balconul încăperii în care se află biroul primarului Marius Stan. Un etaj mai jos a rămas renul, şi el, tot o instalaţie modestă de iluminat festiv.

E puţin şi sărăcăcios, dar tot e mai mult decât nimic!

 

Citit 2819 ori Ultima modificare Sâmbătă, 19 Decembrie 2015 20:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.