CAZANUL de APĂ FIERBINTE rămâne SOLUȚIA pentru gălățeni, dar nu va mai fi de la Brăila

CAZANUL de APĂ FIERBINTE rămâne SOLUȚIA pentru gălățeni, dar nu va mai fi de la Brăila
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

După ce s-a bătut apa-n piuă aproape un an despre cumpărarea cazanului de apă fierbinte (CAF) de la Brăila (ba de către municipalitate, ba de către CET), care să le asigure gălăţenilor apa caldă menajeră pe perioada verii, şi care, după cum bine ştiţi, nu s-a concretizat, Electrocentrale avansează un alt scenariu, după discuţiile care au avut loc, marţi, la Bucureşti: relocarea unui cazan de apă fierbinte de la Bucureşti la Galaţi.

Practic, conform conducerii CET, la ultima întâlnire găzduită de Ministerul Energiei au participat şi reprezentanţi ai Electrocentrale Grup (acţionarul CET Galaţi), care au propus varianta dotării producătorului de agent termic primar, prin majorare de capital, cu un cazan de apă fierbinte de la Bucureşti, cu o capacitate mai mică (10 gigacalorii pe oră, spre deosebire de cel de la Brăila, de 15 gigacalorii, achiziţionat în 2008), dar cu o vechime de 40 de ani!

Potrivit lui Sinan Mustafa, administratorul special al CET, în prezent se fac mai multe verificări, pentru a vedea dacă agregatul este compatibil. Chiar şi aşa, reprezentantul Electrocentrale a afirmat că nu este încântat de soluţia avansată de acţionarul societăţii, din cauza vechimii instalaţiei, şi a propus în paralel varianta achiziţiei CAF-ului de la Brăila de către municipalitate şi închirierea reţelelor primare de la CET. "Există totuşi o soluţie, pe care am discutat-o şi am propus-o oficial, respectiv achiziţionarea directă a cazanului de la Braila de către municipalitate şi apoi montarea acestuia la distribuitorul local, Calorgal, sub formă de contract de concesiune/ aport de capital social/ împrumut şi prin care distribuitorul să producă direct agent termic pe perioada verii, urmând ca noi să închiriem reţeaua de transport necesară livrării agentului termic. Consider aceasta variantă ca fiind cea mai bună pentru viitor, luând în considerare timpul de implementare şi mai ales vechimea acestui cazan", a afirmat Sinan Mustafa.

Numai că „varianta cea mai bună”, din punctul de vedere al CET, este imposibil de implementat, conform Primăriei. „S-a discutat ca ipoteză de lucru, însă legea nu ne permite. Calorgal nu are în obiectul de activitate producţia de agent termic. Deci, nu poate cumpăra CAF. Important de precizat este că nu Primăria decide în această privinţă, ci Consiliul Local, care este unicul acţionar al Calorgal şi care aprobă investiţiile care se fac. Consilierii locali sunt cei care trebuie să decidă soarta termoficării”, ne-a declarat Emanuela Turcu, purtătorul de cuvânt al Primăriei.

Oricum ar fi, punerea în funcţiune a unui cazan de apă fierbinte durează două-trei luni, aşa că de la 1 aprilie singura soluţie pentru apa caldă rămâne tot ArcelorMittal.

V-aţi săturat doar de vorbe, discuţii şi declaraţii? Şi noi. Dincolo de toate scenariile avansate în ultimul an, ne putem pune o singură întrebare (pertinentă, de altfel). Îşi mai doresc autorităţile menţinerea sistemului centralizat de termoficare? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci de ce încă ne mai împiedicăm de vorbe, declaraţii şi discuţii? Dacă nu, de ce nu îşi asumă nimeni un anunţ în acest sens?

Citit 4492 ori Ultima modificare Marți, 23 Februarie 2016 00:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.