Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
4 comentarii

Social-democraţii au fost cât pe ce să nu reuşească, miercuri, 30 martie, să-şi numească un nou reprezentat în Consiliul Judeţului Galați, după excluderea din partid a lui Dorin Butunoiu, care şi-a reevaluat simpatiile politice, iar acum este membru al Mişcării Populare.

Vasile Neagu a fost validat „la mustaţă”, în şedinţa ordinară de miercuri a aleşilor judeţeni, cu 17 voturi ”pentru” şi 16 ”împotrivă”, şi astfel forul legislativ judeţean a redevenit complet, cu două luni înainte de alegeri, fiind ocupate toate cele 34 de scaune de ales.

Social-democratul Vasile Neagu activează, de mai mulţi ani, în cadrul Serviciului Administrativ al Administraţiei Pieţelor Agroalimentare, iar în trecut a mai fost consilier judeţean.

În prezent, Consiliul Judeţului reuneşte, printre alţii, patru aleşi „pieţari”. Este vorba despre Eugen Zaharia (PSD), şeful Administraţiei Pieţelor, Viorica Sandu (PSD), director economic, Sorin Dănăilă (PNL), director de programe, şi Vasile Neagu.

Citit 2405 ori Ultima modificare Miercuri, 30 Martie 2016 19:02

4 comentarii

  • postat de Dan D Joi, 31 Martie 2016 12:24 81.12.148.*** Link la comentariu
    0
    8

    "În prezent, Consiliul Judeţului reuneşte, printre alţii, patru aleşi „pieţari”. Este vorba despre Eugen Zaharia (PSD), şeful Administraţiei Pieţelor, Viorica Sandu (PSD), director economic, Sorin Dănăilă (PNL), director de programe, şi Vasile Neagu."
    Adica ce sa insemne asta? Ca interesele judetului sunt in mana unor bugetari pusi in functiile caldute si gras platite de catre partid. Ori pentru acesti indivizi, lipitori de afise, ca sa isi prezerve locurile de munca la stat, lefurile nesimtite, incompetenta, minciuna si hotia, fireste ca primeaza interesele lor personale si de partid inaintea celor ale cetatenilor judetului. Cand vor primi ordin de la partid, sa voteze in consiliu intr-un anume fel credeti ca vor misca in front?
    Pentru toti cetatenii de bunsimt, va rog sa cautati pe net modelul Pestera, o localitate din jud Constanta unde si primar si consiliul local sunt in totalitate independenti, oameni care nu aduc obolul niciunui partid politic.
    O localitate in care s-au facut lucruri extraordinare, tocmai pentru ca nu s-a mai furat pentru partid, campanii si alte mizerii.

    Raportează
  • postat de Florin Marcovici Joi, 31 Martie 2016 10:24 5.13.226.*** Link la comentariu
    0
    14

    Toti" o apa si-un pamant"!N-au facut nimic ptr. Galati!!!!!!!

    Raportează
  • postat de Ct Joi, 31 Martie 2016 07:29 5.13.172.*** Link la comentariu
    0
    8

    Vasile Neagu a iesit la pensie de la Piata ( nu ar fi rau sa ii urmeze exemplu si Zaharia) iar Danaila e bolnavior doar atunci cand trebuie sa vina la serviciu in rest se simte foarte bine( domnul Danaila este in concediu medical de peste 2 ani dar nu vrea sa renunte la salariu de peste 50 milioane)!

    Raportează
  • postat de Cel ales Joi, 31 Martie 2016 07:18 81.196.80.*** Link la comentariu
    0
    9

    Normal ca sunt atatia "pietari" atata timp cat Adm. Pietelor este fieful psd inca de la Revolutie ! Acolo este si pepiniera de votanti deoarece angajarea se face numai pe adeziuni psd-iste !

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.