Pare că nu mai interesează pe nimeni cum arată acest oraş. Situaţiile în care o casă veche, cu parfum de epocă apusă a oraşului interbelic, este alăturată grotesc cu realizările aberante ale anilor democraţiei noastre sprinţare sunt din ce în ce mai dese la Galaţi.
Obrăznicie şi nepăsare
Nu vreau să intru în amănunte privind cele două decenii în care sistematizarea acestui oraş a fost apă de ploaie, nici să amintesc de câte ori s-a vorbit de PUZ, PUG şi altele. Nu vreau nici măcar să mă întreb unde sunt arhitecţii acestui oraş şi ce păzesc ei (în afara vilelor cu proiect tras la xerox), ce ştiu despre legile simple ale proporţiilor, despre alăturări şi linii de fugă, despre volume şi planuri.
Văd numai că se ridică lângă case vechi, boiereşti, unele rămase în paragină din cauza sărăciei şi nepăsării, de patrimoniu sau nu, coloşi din metal şi sticlă care le strivesc cu obrăznicia odraslei bogate şi nepăsătoare.
E valabil pe Brăilei, unde efortul celor care au renovat cu grijă clădirea farmaciei Parcelsius (şi cu cheltuieli, bănuiesc, considerabile) este ignorat de blocul urât de alături, dar şi de alte locuri din oraş. (foto 2 şi 3)
Vechi şi nou
O situaţie de alăturare bizară este şi între clădirile renovate, văruite, frumoase şi ruinele care le stau alături. Fie că e vorba despre nişte biete magherniţe din faţa fostului spaţiu al Centrului Cultural (foto 4), fie că facem comparaţia (de câţi ani?) între clădirea din Domnească 24 şi construcţia nouă a Master-ului.
Bijuteria arhitectonică de la numărul 24 are geamurile sparte (foto 6) şi stă precum un cui în spatele proiectelor mereu nefinalizate ale primăriei gălăţene. Iar imaginea de ansamblu este una mai mult decât neplăcută. Dezinteresul faţă de clădirile de patrimoniu, părăginite şi triste nu mai este demult o noutate. Ia uitaţi-vă ce se află lângă recent renovata Farmacie Ţinc (Muzeul Colecţiilor - foto 5).
Luna trece, leafa merge
De ani verzi tot spunem că e un haos arhitectonic în Galaţi, că nu-şi face nimeni nici o grijă privind amplasarea a ce vrea muşchii unora, conform cu interesele şi dorinţele cui poate obţine autorizaţie. Dar acum avem şi arhitect şef şi city manager şi o armată de oameni care se bat cu pumnul în piept că ştiu câte ceva despre sistematizare, design edilitar, punerea în valoare a patrimoniului (cât a mai rămas).
Umblaţi, stimaţi domni şi doamne, prin Galaţi, pe jos dacă se poate, să vedeţi şi dumneavoastră ce vă tot arătăm noi de atâta vreme şi faceţi ceva. Dacă nu din respect pentru oraşul acesta, atunci măcar pentru faptul că luaţi nişte salarii bune şi nimeni nu vă întreabă la sfârşitul lunii ce-aţi făcut pentru ele.
Dacă lucraţi în sectorul privat, nu la stat, aveaţi prin fişa postului obligaţia să raportaţi periodic ce-aţi oferit pentru retribuţia lunară. Contribuabilul gălăţean pare să fie însă, de două decenii, un „patron” pe care nu-l mai ia nimeni în seamă.
