Francezii din Amboise, în vizită la prefect

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aplicăm „modelul franţuzesc”, dar în stil românesc, a constatat ieri Christian Guyon, primarul localităţii francez Amboise, după ce a fost primit, în fruntea unei delegaţii, la Palatul Administrativ, de către prefectul judeţului, Claudiu Brânzan.

Primarul francez a cerut amănunte despre sistemul administrativ românesc, pentru că în Franţa, prefectul este cel care „«bate» primarii şi preşedintele Consiliului Judeţului”.

„Touche!”, cum ar spune francezul: prefectul Brânzan a recunoscut că, deşi instituţiile statului sunt organizate, după Revoluţie, după model francez, există şi deosebiri, prefectul coordonând, nu subordonând, ca la francezi, primăriile şi Consiliul Judeţului.

Delegaţia primită de prefect, formată din 18 persoane, l-a cuprins şi pe primarul Bălenilor, Lică Oprea. După o relaţie de prietenie de aproape două decenii, alaltăieri, pe 16 iulie, adică aproape de Ziua naţională a Franţei, a fost semnat acordul de înfrăţire dintre cele două localităţi.

Delegaţia franceză, care petrece zece zile în România, va  vizita şi Delta Dunării, Valea Prahovei, precum şi mănăstirile din nordul Moldovei.

Citit 792 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.