UPDATE | Furnizarea de apă caldă în cele cinci cartiere din Galați a fost reluată

UPDATE | Furnizarea de apă caldă  în cele cinci cartiere din Galați a fost reluată
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

UPDATE, 5 octombrie: Reprezentanţii Calorgal au anunţat că, în această dimineaţă, au reluat furnizarea de apă caldă pentru miile de gălăţeni din Micro 14, Micro 38, Micro 39, Micro 40 şi Aurel Vlaicu, care au rămas, încă de luni dimineaţă, fără apă caldă din cauza avariei CET. "La ora 6,00, ca urmare a faptului că temperatura agentului termic furnizat de SC Electrocentrale a atins 60 de grade Celsius, au început manevrele de pornire a punctelor termice oprite în cursul dimineţii de luni. Mulţumim consumatorilor pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi partenerilor pentru operativitatea cu care au remediat avaria şi au repus în funcţiune magistrala afectată", a transmis Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Calorgal.


UPDATE AVARIE CET | Când va fi reluată furnizarea de apă în cele cinci cartiere

Directorul tehnic al Electrocentrale, ing. Dorin Ciobotaru, ne-a declarat, în urmă cu puţin timp, că instalaţia va fi repusă în funcţiune, cel mai probabil, marţi după-amiază, din cauza complexităţii lucrărilor. Asta înseamnă că miile de gălăţeni din cartierele Micro 14, Micro 38, Micro 39, Micro 40 şi Aurel Vlaicu ar putea primi din nou apă caldă menajeră abia mâine seară.


Cinci cartiere au rămas fără apă caldă din cauza unei avarii CET | Mii de gălăţeni, afectaţi de sistare

Pentru mii de gălăţeni, din cartierele Micro 14, Micro 38, Micro 39, Micro 40 şi Aurel Vlaicu, furnizarea de apă caldă menajeră a fost sistată, în urmă cu puţin timp, din cauza unei avarii care afectează o magistrală a Electrocentrale. Potrivit purtătorului de cuvânt al Calorgal, Mihai Costache, „măsura afectează şase puncte termice care alimentează 3.091de apartamente branşate şi locuite din 330 de scări de bloc, cuprinse în  40 de asociaţii de proprietari, după cum urmează: 600, 604, 605, 606, 607, 608, 609, 610, 611, 614, 617, 620, 621, 622, 623, 700, 702, 702 bis, 703, 704, 706, 707, 710, 712, 713, 714, 715, 752 Rubin, 756, 758, 778, 779, 878, 801, 804, 804 A, 807, 852 şi 867”. „Vom relua furnizarea de apă caldă deîndată ce SC Electrocentrale SA Galaţi va anunţa finalizarea lucrărilor de reparaţii la magistrala avariată”, au declarat reprezentanţii distribuitorului de apă caldă şi căldură.

Contactat telefonic, ing. Dorin Ciobotaru, directorul tehnic al CET, ne-a declarat că, în acest moment, reprezentanţii producătorului de agent termic primar lucrează la repararea conductei avariate. Electrocentrale a descoperit avaria încă de săptămâna trecută, însă reprezentanţii societăţii spun că au decis să execute lucrările de reparaţii astăzi, pentru a nu lăsa miile de consumatori din cartierele amintite în week-end fără apă caldă menajeră.

Precizăm că avaria nu afectează cartierele amintite în întregime, ci parţial.

Vom reveni cu amănunte.

Citit 7138 ori Ultima modificare Marți, 18 Octombrie 2016 11:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.