O nouă RĂFUIALĂ POLITICĂ în Consiliul Judeţean Galați | Concursurile de DIRECTORI DE ȘCOLI, motiv de dispută
Foto: Foto ”Viața liberă”, Corina Dobre

O nouă RĂFUIALĂ POLITICĂ în Consiliul Judeţean Galați | Concursurile de DIRECTORI DE ȘCOLI, motiv de dispută
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Cu două zile înainte de concursul organizat în instituţiile de învăţământ pentru posturile de directori şi directori adjuncţi, aleşii judeţeni s-au reunit într-o şedinţă extraordinară pentru a desemna, prin vot, reprezentanţii Consiliului Judeţean în comisiile de concurs şi cele privind soluţionarea contestaţiilor. Prilej pentru unii dintre reprezentanţii taberelor politice să se răfuiască, din nou, cu adversarii, mai ales că peste circa o lună se va da startul bătăliei electorale. Tonul l-a dat, în şedinţa de ieri, Cătălin Cristache (PMP), care şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la faptul că printre consilierii propuşi să reprezinte CJ în comisiile de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor în unităţile de învăţământ subordonate CJ se numără trei liberali şi i-a cerut preşedintelui CJ, Costel Fotea, să precizeze cum au fost selectaţi aleşii.

„Am crezut că aţi observat că toţi consilierii selectaţi fac parte din Comisia de învăţământ (n.r. Comisia nr. 4 pentru asistenţă şi protecţie socială, învăţământ, sănătate, cultură, activităţi ştiinţifice, sportive şi de agrement). Consiliul Judeţean are în subordine doar patru şcoli speciale şi CJRAE. Ca atare, sunt cinci membri în Comisia de învăţământ, iar cei cinci membri au fost repartizaţi în comisii. În cele de soluţionare a contestaţiilor au fost selectaţi din Comisia juridică”, a precizat Costel Fotea.

Aparent nemulţumit de răspuns, Cătălin Cristache a cerut ca reprezentanţii CJ să fie desemnaţi în urma unei trageri la sorţi, „din rândul consilierilor care votează”, făcând referire la decizia PNL de a se abţine la vot în condiţiile în care, spun liberalii, Curtea de Apel încă nu s-a pronunţat cu privire la legalitatea constituirii şi funcţionării Consiliului. Cum proiectul de hotărâre nu mai putea fi modificat, fapt confirmat de secretarul CJ, Paul Puşcaş, taberele politice din Consiliu s-au rezumat la a-şi pune cenuşă în cap.

Circ şi acuze

„Consilierii de la PNL, avizi după bani, ca să nu-şi piardă indemnizaţiile, au venit aici, îşi iau bănuţul şi votează la toate prin abţinere, ceea ce mi se pare o formă extremă de rapacitate, care agresează propria demnitate umană”, a acuzat Nicolae Bacalbaşa (PSD). Ceea ce a pierdut din vedere fostul preşedinte al Consiliului (ori nu a ştiut niciodată, ori s-a lăsat purtat de valurile politice) este că aleşii nu primesc bani pentru participarea la şedinţele extraordinare, lucru explicat de consilierul judeţean PNL Sorin Dănăilă. „Aş vrea să îi spun domnului coleg Bacalbaşa că şedinţa extraordinară nu se plăteşte, iar noi nu am venit aici pentru bani şi nu cred că este frumos să fim acuzaţi de aşa ceva. Am avut toată consideraţia pentru dumneavoastră (Nicolae Bacalbaşa n.r.). Îmi pare rău că ne jigniţi în felul acesta. Noi nu am venit pentru bani şi nici nu venim pentru bani”, a replicat liberalul. După alte câteva „săgeţi” aruncate de aleşi, preşedintele Consiliului Judeţean, Costel Fotea, a pus punct disputelor, iar consilierii au votat reprezentanţii CJ propuşi de preşedintele Costel Fotea.

În comisia de concurs a Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Galaţi, Consiliul va fi reprezentat de Alexandru Nechifor (PSD) şi county managerul Doina Cucu (PSD), în cea a Liceului Tehnologic „Simion Mehedinţi” de Anghel Costel Căluean (PNL) şi Doina Cucu, în cea a Şcolii Gimnaziale Specială „Emil Gârleanu” – de Răzvan Ionuţ Adumitroaei (PSD) şi Doina Cucu, la Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Pufan” – Nicolae Dobrovici Bacalbaşa (PSD) şi directorul economic George Stoica, iar la Şcoala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” Tecuci – de Magdalena Gaiu (PNL) şi George Stoica. În comisiile de soluţionare a contestaţiilor CJ va fi reprezentat de Andreea Anamaria Naggar (PSD) şi Sorin Dănăilă (PNL). Participarea în comisii a acestora nu va fi remunerată.

Citit 5372 ori Ultima modificare Luni, 10 Octombrie 2016 19:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.