În amintirea personalităţilor gălăţene | Oraşul s-a îmbogăţit cu încă un monument (FOTO)
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

În amintirea personalităţilor gălăţene | Oraşul s-a îmbogăţit cu încă un monument (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

„Monumentul Personalităţilor Gălăţene”, realizat de regretatul sculptor Sergiu Dumitrescu, a fost dezvelit ieri, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, în cadrul unui eveniment organizat de Rotary Club „Dunărea de Jos”.

„Acest monument a pornit de la o ideea ca principalele personalităţi care au trecut sau au trăit în oraşul nostru să fie gravate fie într-o stâncă aleasă dintr-o carieră de piatră. Urma să fie şlefuită după gândurile lui Sergiu în aşa fel încât să devină o bucată plană pe fiecare dintre laturi, iar el, iniţial, a avut ideea ca aceste nume ale personalităţilor să fie săpate direct în piatră. Dar varianta aceasta finală, a plăcilor ataşate bucăţii de stâncă, a fost luată în mandatul său pentru că simţea că trebuie să ducă la bun sfârşit proiectul acesta şi să nu fie lăsat următorului preşedinte al Clubului Rotary”, a explicat directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru.

Muzeul a fost cel care a furnizat numele personalităţilor care, fie s-au născut aici, fie au marcat viaţa oraşului, iar în final au fost selectate 49 de nume, primul pe listă fiind Petru Rareş, cel care a ajuns în scaunul Moldovei pornind de aici, din zona Galaţiului. Ultimul nume gravat în placa de marmură neagră este cel al regretatului sculptor Sergiu Dumitrescu.

„Eu sper ca aşa cum dăinuie piatra să dăinuie şi în memoria şi în inimile noastre toate aceste nume înscrise pe panourile de pe stâncă. Şi, cu siguranţă, aşa cum s-a spus în 2010, vor mai exista astfel de pietre pe care vor fi aşezate alte nume cu rezonanţă în istoria noastră naţională”, a spus Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie. Finanţarea pentru lucrare a aparţinut Clubului Rotary „Dunărea de Jos”, iar fostul preşedinte al Consiliului judeţean, dr. Nicolae Bacalbaşa, şi-a dat acordul pentru amplasarea monumentului în incinta complexului muzeal.

Citit 3001 ori Ultima modificare Vineri, 04 Noiembrie 2016 20:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.