Apaterm, în grafic cu reparaţiile

Apaterm, în grafic cu reparaţiile
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În cadrul Comisiei de Dialog Social de luni, directorul SC Apaterm SA, George Cubasa (foto), a răspuns unei solicitări din şedinţa din iunie a Comisiei, prezentând situaţia reparaţiilor şi a pregătirii pentru iarnă a sistemului.

Astfel, aflăm că s-au consumat fondurile pentru revizii şi reparaţii în proporţie de peste 50 la sută, societatea fiind în grafic, restul urmând să fie investit până la sfârşitul anului.

Răspunzând nemulţumirii sindicatelor privind întreruperea apei calde în fiecare vară, pentru reparaţii, directorul a spus că Apaterm întrerupe doar o săptămână, maxim 10 zile, de rest fiind responsabil Electrocentrale.

Tot banii sunt problema

În prezent, sistemul exploatat de Apaterm nu are, cu excepţia unor avarii neaşteptate, „niciun fel de probleme”, dar managerul vrea  să evite situaţia de anul trecut când au avut loc „incidente tehnice şi avarii” din cauza defecţiunilor care nu ţin de societate, ci de proprietarii de la bloc. 

„La începutul furnizării anului trecut, am avut 164 de blocuri şi 400 de scări care nu puteau primi agent termic pe motiv că subsolurile erau în avarie. Am cerut atunci încredinţare directă [a lucrărilor] ca să putem intra. Ni s-a promis că ni se va da încredinţarea directă, dar ea a venit foarte-foarte târziu. Noi între timp am lucrat, am făcut aceste reparaţii şi la sfârşitul lunii noiembrie [2008] Galaţiul nu avea avarii în niciun bloc”.

„Rugămintea este ca şi asociaţiilor care ajung la dumneavoastră, şi cetăţenilor care ajung în audienţă, să le cereţi, domnule prefect, să găsească soluţii băneşti…Ştiu că e greu pentru toată lumea, dar trebuie strânşi bani şi reparaţi acel subsol unde noi nu avem acces, pentru că limita noastră de competenţă se opreşte undeva la limita de proprietate.”

Directorul Cubasa spune că altfel se va ajunge la intervenţii de urgenţă la avarii şi nu se ştie cine va plăti lucrările de intervenţie. Cubasa nu pune situaţia subsolurilor pe seama neglijenţei cetăţenilor, ci mai degrabă pe lipsa de posibilităţi materiale.

„Bicicletă” de la Primărie

Deja, modernizarea punctelor termice a dus la reducerea consumului de energie electrică, a mai spus directorul, însă numai zece la sută din reţele au fost modernizate. Managerul roagă deci să fie sprijinit în continuare de Primărie cu aceste reparaţii, precizând că societatea nu este responsabilă de organizarea licitaţiilor pentru reparaţii, acestea fiind organizate exclusiv de Primărie:

„Noi primim pur şi simplu bicicleta, ne suim pe ea şi pedalăm”, a explicat Cubasa, într-un mod plastic, situaţia.

Citit 676 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.