Se mişcă lucrurile la portul de ambarcaţiuni

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Licitaţia pentru selectarea firmei care va amenaja portul de ambarcaţiuni din Galaţi a avut loc la începutul acestei săptămâni, a anunţat, marţi, primarul Dumitru Nicolae. Acesta a precizat că la licitaţie s-au prezentat două firme, una din Galaţi – Superquatro Grup – şi una din Constanţa – Black Sea. Imediat după declararea firmei câştigătoare vor începe lucrările, a mai anunţat primarul. 

Reamintim că, potrivit datelor furnizate de viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, valoarea totală a lucrării, conform studiului de fezabilitate, este de 3.588.291 de lei, inclusiv TVA, din care Ministerul Turismului acoperă 90 la sută, iar bugetul local, diferenţa.

Portul va fi construit la km 153, pe malul stâng al Dunării, în aval de zona unde se află bacul ce leagă Galaţiul de Tulcea. Pontonul de acces va avea 26,5 m lungime şi va fi dispus la 45 de grade faţă de malul Dunării. Pontonul principal, în lungime de 201,5 m, va fi paralel cu malul şi va fi echipat cu jetele de acostare.

Întreaga construcţie va fi menţinută în poziţie pe coloane metalice, iar în total vor putea acosta aproximativ 100 de ambarcaţiuni.

Citit 654 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.