Ce-au votat aleşii locali: Galaţiul - fără strategie de TERMOFICARE
Foto: Foto ”Viața liberă”, Marius Prisacariu

Ce-au votat aleşii locali: Galaţiul - fără strategie de TERMOFICARE
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)


Cea de-a treia Strategie de alimentare cu energie termică a Galaţiului a eşuat, după ce, la propunerea consilierilor, primarul Ionuţ Pucheanu a acceptat retragerea de pe ordinea de zi a documentului care era, după cum însuşi edilul l-a catalogat „formă fără fond”.

Strategia de de alimentare cu energie termică a municipiului Galaţi pentru perioada 2017-2020 a fost, cu siguranţă, unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local. Dezbaterea proiectului a fost scurtă şi la obiect.

„Dacă aprobăm strategia de termoficare în forma actuală, noi practic nu votăm nimic. E un document care ne propune trei scenarii: alimentare centralizată, menţinându-se actualul sistem cu intervenţii ici-acolo, alimentare descentralizată cu centrale termice de cartiere şi a treia variantă, bazată pe alimentarea individuală cu centrale de apartament, pe care nu este făcută o analiză. Primele două variante prezintă acelaşi risc major: apariţia unui aşa-numit Apaterm 3, deci nu se închide bucla în care avem contorizarea pe orizontală astfel încât să putem să alimentăm sistemul cu banii cetăţeanului care beneficiază de acest serviciu”, a remarcat consilierul ALDE Eugen Găvan care a propus retragerea proiectului pentru a fi întrebată şi comunitatea gălăţeană pe ce variantă ar fi mai potrivită şi, desigur, pentru a se cunoaşte costurile aferente. Propunerea, împărtăşită şi de viceprimarul PSD Sorin Enache, a fost acceptată de primarul oraşului, care a retras-o de pe ordinea de zi. "Dacă era votată strategia, sincer, în forma asta, votam o formă fără fond”, a spus edilul la finalul şedinţei.

Vom reveni.

Citit 4167 ori Ultima modificare Joi, 23 Februarie 2017 23:53

2 comentarii

  • postat de SPECIALISTUL
    Vineri, 24 Februarie 2017 16:43
    81.12.149.***
    S-a tot discutat si pe forum şi în reviste de specialitate şi s-a constatat că încălzirea centralizată în sistem zonal e cea mai rentabilă, sigură şi ecologică!
    Dacă aleşii nu sunt în stare să gândească sau să consulte cât mai mulţi specialişti, atunci pot face un Referendum local pentru alegerea variantei pe care o aleg cetăţenii/locuitorii oraşului.
    Dacă tot facem un Referendum local putem să cerem gălăţenilor să răspundă şi la întrebarea dacă vor o zonă metropolitană Galaţi-Brăila.
    Bineînţeles, înainte de acest lucru, trebuie realizate mai multe dezbateri şi informată corect populaţia cu privire la avantajele şi dezavantajele fiecărei variante!
    0
    0
    Raportează
  • postat de brave
    Vineri, 24 Februarie 2017 04:45
    5.13.219.***
    Ar fi bine ca dl Primar si dnii consilieri sa nu uite ca au obligativitatea data de lege sa asigure continuitatea serviciilui de termoficare ...sa nu dea Dzeu sa le treaca prin cap sa inchida sistemul pe motiv ca se pot pune centrale termice pt ca ii asigur ca mi vor plati TOATE costurile ocazionate de aceasta aventura, inclusiv curatenia.....atat de usor! Avem si practica judiciara in sensul asta, asa ca .....va astept!
    8
    2
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.