EUGEN DURBACĂ, printre fondatorii unui nou partid politic

EUGEN DURBACĂ, printre fondatorii unui nou partid politic
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Politicianul gălăţean Eugen Durbacă se numără, alături de Daniel Constantin - fost copreşedinte ALDE, printre membrii fondatori ai noului partid PRO România, lansat luni, 29 mai, sub sloganul #altfel, în cadrul unui eveniment organizat la Bucureşti. Preşedintele noii formaţiuni politice a subliniat faptul că partidul s-a născut "dintr-o emoţie" şi că are deja filiale în 35 de judeţe, precum şi mai mulţi parlamentari. Eugen Durbacă, de exemplu, este în prezent deputat, secretar al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare.

"Acest proiect politic pe care îl lansăm, PRO România, nu este un proiect politic care a găsit cheia succesului, este un proiect politic care îşi propune de acum înainte să comunice mai mult, un proiect politic care îşi propune să lanseze o platformă care să implice oamenii nu numai înainte şi în timpul campaniei electorale, ci şi după ce un partid ajunge la guvernare, ceea ce nu se întâmplă", a declarat preşedintele PRO România, Daniel Constantin. Acesta a precizat că noua formaţiune va fi un partid de centru, „cu accente patriotice”, pro-european şi pro-NATO.

Sursa foto: agerpres.ro

Citit 4880 ori Ultima modificare Joi, 01 Iunie 2017 17:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.