O mie de hectare | Iar se face agricultură în cartierul Cantemir

O mie de hectare | Iar se face agricultură în cartierul Cantemir
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Aleşii locali au aprobat închirierea prin licitaţie publică a suprafeţei de 655,29 hectare, proprietatea municipiului Galaţi, situată în extravilanul comunei Vădeni, judeţul Brăila, cu destinaţia de teren agricol. Este vorba despre o bucată din suprafaţa de o mie de hectare pe care Galaţiul a primit-o în 2002 de la Guvernul României, pentru construcţia celui mai mare proiect imobiliar eşuat - Cartierul Cantemir.

Conform caietului de sarcini, licitaţia pentru suprafaţa care cuprinde teren arabil şi drumuri de exploatare porneşte de la 750 de lei pe hectar pe an agricol, durata închirierii fiind de cinci ani.

Potrivit lui Ionel Burtea, director executiv în cadrul Primăriei Galaţi, la ultima licitaţie pentru închirierea în scop agricol a terenului preţul de adjudecare pe hectar a fost de 2.500 de lei. Numai că, spune directorul Burtea, atunci când câştigătorul, societatea Agrinova, a fost invitată să semneze contractul, a renunţat: "A fost iniţiat în instanţă un proces pentru pretenţii. Acesta este motivul pentru care nu am mai putut, de la momentul 2015, să mai organizăm alte licitaţii. Litigiul s-a încheiat şi acum putem organiza licitaţia fără probleme".

În prezent terenul e pârloagă.

Citit 6042 ori Ultima modificare Luni, 03 Iulie 2017 19:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.