Cartierul uitat al Galaţiului. Barboşi, fără apă, canalizare şi gaz (FOTO)

Cartierul uitat al Galaţiului. Barboşi, fără apă, canalizare şi gaz (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În Barboşiul anului 2017, apa potabilă e doar un vis. Canalizările sunt deja o mare îndrăzneală, iar de gaz metan nici nu mai e nevoie să aducem vorba.

Cam aşa se prezintă un cartier al Galaţiului în secolul XXI. Dacă n-ai şti, ai putea jura cu mâna pe inimă că e vorba de vreun sat de cine ştie unde. Dar, nu...

Din drumul care duce din Galaţi spre Tecuci, se bifurcă, la un moment dat, o stradă ascunsă de bara de protecţie a şoselei, de copaci şi de tufişuri, iar acest drum duce până în inima Barboşului, un cartier situat la marginea oraşului, dar considerat de mulţi ca fiind în afara lui. De acolo, asfaltul se termină şi începe drumul bătătorit şi prăfuit de care gălăţenii din zonă sunt atât de sătui.

Deşi, anul trecut, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat că există un proiect european pentru aducţiunea apei şi pentru rezvolvarea canalizării, locuitorii din zonă sunt încă sceptici.

Apa potabilă e un subiect foarte sensibil în rândul celor din Barboşi. Toţi oamenii cu care am vorbit s-au plâns de faptul că trebuie să cumpere apă din oraş şi să o aducă tocmai în cartier. Unii, care nu se pot deplasa până la magazin, apelează din când în când la vecini.

Canalizările sunt deja un lux la care mulţi nici nu îndrăznesc să spere. Locuitorii folosesc fose septice, o metodă care le displace profund, însă nu au de ales. Până la rezolvarea situaţiei, nu există altă soluţie.

O doamnă foarte revoltată, care nu a vrut să ne spună cum se numeşte, a zis că şi-ar dori să aibă măcar gaz, că să nu mai fie nevoită să gătească la butelie şi să o schimbe ori de câte ori de goleşte. Pe lângă asta, aceasta ne-a mai spus că e şi un real pericol, mai ales pentru persoanele mai în vârstă, care pot foarte uşor să greşească şi să le bubuie butelia.

În Barboşi, cel mai greu e iarna, când dusul până la Galaţi pentru a cumpăra apă devine o corvoadă, mai ales dacă nu ai maşină personală. Chiar şi mersul până la magazinul din cartier e greu, mai ales când pleci după tine cu câteva bidoane mari de cinci litri.

Lipsa apei, a canalizărilor şi a gazelor, într-un cartier al unui oraş ce se vrea modern, constituie o situaţie gravă, pe care autorităţile trebuie să o rezolve. Rămâne de văzut dacă acestea se vor ţine de promisiune, iar Barboşiul va intra, la anul, în rândul cartierelor civilzate.

Staţiile de autobuz lăsate în voia sorţii 

Despre staţiile de autobuz din Galaţi, am mai scris, de-a lungul timpului. Cele mai multe dintre ele sunt în stare jalnică, cu toate că autorităţile au promis că situaţia se va schimba.

Nici în Barboşi, lucrurile nu stau altfel. Cele câteva staţii existente sunt neîngrijite şi murdare. Nu au afişat nimic, nici programul singurului autobuz care ajunge în zonă. Despre cumpărat bilete nici nu poate fi vorba, întrucât nu există vreun chioşc pentru aşa ceva, iar cei care locuiesc în cartier sunt nevoiţi să-şi cumpere, din timp, bilete din oraş.

Tot aici am văzut şi cele mai bizare staţii de autobuz. Una dintre ele nu are decât o plăcuţă care anunţă că acolo ar opri un autobuz, nu există refugiu, bănci sau orice altceva ce ar fi normal pentru o staţie. În schimb, în jur e plin de gunoaie, împrăştiate consistent pe toată lungimea drumului.

În apropiere de Barboşi, mai există două staţii, unde iarba e atât de mare, încât îţi ajunge până la genunchi, iar refugiile sunt strâmbe şi ruginite.

Singurele două staţii care arată cât de cât decent sunt cele două care se află aproape de gară. Locuitorii din zonă spun că au făcut plângere la Primărie, însă nu au primit niciun răspuns.

Străzi pline de gunoaie

Aproape că nu există stradă în Barboşi care să nu fie împânzită de gunoaie. Gălăţenii care locuiesc în zonă ne-au spus că nu există ghene pentru a strânge gunoiul şi că acesta este aruncat direct în stradă, unde stă până când este ridicat de Ecosal. Din păcate, situația e aşa de ani buni şi nu pare să aibă o rezolvare concretă, în ciuda sesizărilor făcute de locuitorii din cartier. Cel mai rău e vara, când mirosul devine greu de suportat.

Drumurile asfaltate, un vis prea îndepărtat

Traiul în Barboşi e unul deosebit de greu, cu toate că, fiind cartier al Galațiului, situaţia ar trebui să fie cu totul alta. Apa curentă, gazul, canalizările şi străzile asfaltate sunt lucruri la care oamenii din zonă încă visează. În 2016, primarul Ionuţ Pucheanu a declarat că există un proiect european pentru aducţiunea apei şi pentru rezolvarea canalizării pentru Barboşi.

Astfel, aleşii locali au aprobat deja Masterplanul actualizat pentru infrastructura de apă şi apă uzată, lista prioritară de investiţii pe termen scurt, şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul "Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă şi Apă uzată în Judeţul Galaţi, în perioada 2014-2020".

Cu toate că autoritățile au admis că sunt probleme în Barboşi şi că le vor rezolva, gălăţenii din cartier nu mai cred în promisiunule făcute. Totuşi, dacă pentru apă şi canalizare mai există speranţe, despre drumuri mai bune încă nu se poate pune problema.

De departe, una dintre cele mai mari probleme a locuitorilor din zonă este legată de infrastructură. Drumurile din cartier sunt pietruite şi pline de praf, exact ca ulițele dintr-un sat. Gropile deja sunt la ordinea zilei, ca să nu mai vorbim de noroiul care se formează atunci când plouă.

De altfel, singura stradă cu asfalt adevărat este chiar Lunca Siretului, cel puţin porţiunea de la intrarea în cartier şi până la gară. Fără gropi, cu limitatoare de viteză, cu treceri de pietoni, această porţiune este singura care te face să te gândeşti că nu ai ieşit, încă, din oraş. În rest, asfaltul este ceva de domeniul fantasticului, un lucru la care mulţi nici nu mai îndrăznesc să viseze.

Într-adevăr, când noi am fost în Barboşi, se lucra de zor la asfaltarea sau mai degrabă peticirea drumului principal, însă nu e de ajuns, spun cei din zonă. "Aici e foarte uşor să-ţi strici maşina. Eu nici nu mai ştiu de câte ori am reparat-o. De mulţi ani ni se tot spune că va fi asfaltat, dar niciodată nu se face nimic. Zici că stăm la sat", ne-a spus un locuitor al cartierului, în vârstă de 60 de ani.

Drumurile proaste sunt un impediment şi pentru mijloacele de transport în comun, dar şi pentru taximetrişti, care evită zona, spre disperarea localnicilor.

De departe, cel mai greu e atunci când plouă sau iarna când se adună zăpada pe drumuri. Asfaltarea ar fi rezolvat cu brio aceste probleme, însă, din păcate, autorităţile dau încă din umeri.

Gara Barboşi, ruina de la marginea oraşului

Cu toate că e prima poartă de intrare în Galaţi pentru multe dintre trenurile care ajung în oraş, nici autorităţile locale, nici CFR nu au reuşit să găsească o soluţie să reabiliteze gara. Locuitorii din Barboşi sunt de-a dreptul revoltaţi că, în atâţia ani de când există, gara  nu a beneficiat de niciun fel de reabilitare. Clădirea ei abia dacă mai stă în picioare, iar pe alocuri cade tencuiala.

Peronul e şi el un dezastru. Este plin de crăpături şi gropi, printre care creşte nestingherită iarba, băncile pentru călători lipsesc, că să nu mai spunem de absenţa unui loc de unde oamenii să-şi cumpere câte ceva pentru călătoria cu trenul. Dacă n-ai fi atent, ai putea spune că Gara Barboşi e părăsită şi că aşteaptă să fie demolată. Foarte mulţi gălăţeni din zonă preferă să se ducă să aştepte trenul în gara mare din Galați, care, de bine de rău, a fost renovată şi arată ceva mai bine.

Cât despre toaletele gării din Barboşi, acestea sunt insalubre. Un domn, venit la întâlnirea cu cititorii, ne-a spus indignat că este inadmisibil ca o gară din secolul XXI să arate în halul ăsta. "Clădirea asta e veche de 100 de ani şi ar putea fi foarte frumoasă, dacă ar reabilita-o cineva, dar nu există interes".

Din păcate, gara nu a fost inclusă în niciun plan şi probabil va continua să rămână în starea jalnică în care se află de ani buni.

Uliţă de ţară într-un cartier din oraş

Drumul care face legătura intre cartierul Barboşi şi oraş seamănă mai mult cu drumurile bătătorite de ţară, lucru foarte îngrijorător. Oriunde îţi arunci privirea, dai de buruieni, care se înalţă ca vrejul de fasole şi te împiedică să vezi gropile din asfalt, în care fie îţi poți rupe maşina în două, fie te poţi accidenta. Tot acest peisaj "rustic" este completat de gunoaiele împrăştiate pe marginea drumului, dar şi de nelipsitul praf ce se ridică de pe asfalt şi învăluie totul în jurul lui.

Transportul în comun, o problemă 

În cartierul Barboşi există un singur traseu de autobuz, 31, situaţie cât se poate de dificilă pentru oamenii de acolo. Pe lângă asta, nici taximetriştii nu au staţie în zonă, aşa că dacă nu ai maşină personală nu prea ai cum să te deplasezi până în oraş. În ultimul an, s-a luat decizia mutării ultimei staţii în inima cartierului, astfel că autobuzul nu mai opreşte doar la gară. Staţiile în sine sunt însă neîngrijite, unele dintre ele neavând nici măcar refugiu.

Nici un parc în tot cartierul 

Când vine vorba de relaxare, locuitorii din Barboşi au o singură opţiune, să meargă până în oraş. În cartier nu există nici măcar un parc unde gălăţenii din zonă să-şi petreacă timpul liber. Câțiva dintre cei veniţi la întâlnirea cu cititorii, de joia trecută, ne-au zis că nu mai cred în promisiunile autorităţilor şi că înfiinţarea unui parc nu a rămas decât o speranţă. Copiii din cartier nu se pot juca decât pe drumurile pline de praf, neavând un loc de joacă amenajat corespunzător.

Joi venim în Micro 19 

"Viaţa liberă" continuă raidurile în cartierele Galaţiului, pentru a afla direct de la cititori care sunt problemele cu care se confruntă în zona în care locuiesc. Astfel, joi, 14 septembrie, între orele 9,00 şi 9,30, vă aşteptăm la chioşcul nostru din cartierul Micro 19 (capătul traseului 102), pentru a ne spune care sunt principalele nemulţumiri în zona dumneavoastră, dar şi ce pot face autorităţile pentru a le remedia.

În caz că nu puteţi ajunge la întâlnirea cu cititorii 

În cazul în care nu reuşiţi să ajungeţi la întâlnirea săptămânală din cartierele gălăţene, pentru a ne spune, faţă în faţă, problemele cu care vă confruntaţi în zona în care locuiţi, "Viaţa liberă" vă pune la dispoziţie o adresă de e-mail la care puteţi face sesizări. Astfel, este suficient să scrieţi sesizarea dumneavoastră pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., de unde va fi preluată spre publicare. Vă mulţumim!

 

 

Citit 4943 ori Ultima modificare Duminică, 11 Iunie 2023 19:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.