CJ Galaţi relansează proiectul Muzeului de Artă Vizuală

CJ Galaţi relansează proiectul Muzeului de Artă Vizuală
Evaluaţi acest articol
(41 voturi)

După aproape 10 ani de aşteptare, proiectul de realizare a unui nou Muzeu de Artă Vizuală la Galaţi are, în sfârşit, o şansă să devină realitate. În ultima şedinţă a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi a fost aprobată preluarea acestui proiect, în vederea actualizării indicatorilor tehnico-economici şi derularea acestei investiţii. Cu valoare estimată la aproximativ 5 milioane de euro, acest proiect ar fi cea mai amplă investiţie din ultimii ani în „blazonul” cultural al Galaţiului.

Proiectul Muzeului de Artă Vizuală Galaţi a fost realizat, în 2008, de arhitectul Dan Ujeucă. Din păcate, deşi noul sediu al instituţiei de cultură gălăţene ar fi avut şanse să devină o clădire reprezentativă nu numai pentru urbea noastră, ci şi pentru ce înseamnă arhitectura modernă în România (proiectul a fost premiat şi la nivel naţional de Ordinul Arhitecţilor!) lucrurile s-au împotmolit când a fost vorba de a se trece efectiv la realizarea acestuia, iar Muzeul de Artă Galaţi s-a ales doar cu un sediu provizoriu, lângă Piaţa Centrală, provizorat care s-a… permanentizat.

„Trebuie să fim mândri că Galaţiul a avut primul muzeul de artă vizuală din România, trebuie să fim mândri că mulţi dintre artiştii de valoare din România îşi doresc să vină să expună la Galaţi. Şi atunci, trebuie să venim şi să facem ceva pe zona asta. Trebuie să punem acest proiect în practică, pentru că nu stă bine unui Muzeu de Artă Vizuală la piaţă…”, a explicat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Potrivit notei de fundamentare a hotărârii de CJ, administraţia judeţeană a răspuns demersurilor conducerii Muzeului de Artă Vizuală de reluare a acestui proiect şi găsirea unor soluţii de derulare a investiţiei.

„Am preluat acest proiect, iar prima etapă va fi reactualizarea indicatorilor economico-financiari. Vom analiza şi aproba proiectul în şedinţa CJ şi apoi, cu puţin noroc şi multă muncă, vom demara construirea unui nou muzeu de artă vizuală în Galaţi. Amplasamentul va fi cel propus iniţial – Parcul Rizer – unde este un cadru potrivit pentru acest proiect arhitectural, într-adevăr remarcabil”, a precizat preşedintele CJ Galaţi.

Desigur, toate proiectele duc… la bani, iar din aceste punct de vedere, valoarea investiţiei, estimată deocamdată la 5 milioane de euro, nu este o sumă mică şi nici foarte uşor de obţinut.

„Am studiat cu colegii din CJ tot ce înseamnă axe de finanţare, dar din păcate, în prezent, cam tot ce înseamnă fonduri europene sunt pentru clădiri deja existente, din patrimoniul cultural. Prin urmare, sursa de finanţare cea mai probabilă va fi din fondurile proprii ale CJ Galaţi, cu termen 2020 de finalizare a investiţiei. Desigur, putea fi şi varianta de a cumpăra o clădire veche şi a o moderniza (o variantă vehiculată a fost cea a Palatului Gheorghiu – n.r.), dar s-ar fi ajuns la costuri şi mai mari, pentru că nu toate lucrările sunt eligibile. Acesta este şi motivul pentru care realizarea unui muzeu nou, în acord cu specificul acestuia, pe un teren pe care deja în avem, ar fi o variantă mai potrivită”, a arătat preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea.

Dacă ar fi să ne reamintim câteva dintre reperele proiectului, viitorul Muzeu de Arte Vizuale ar urma, pe lângă spaţii expoziţionale generoase, să dispună de o sală multimedia, de laboratoare de recondiţionare şi spaţii adecvate de depozitare a obiectelor de artă, de ateliere pentru artişti, dar şi de alte spaţii dedicate petrecerii într-un stil creativ a timpului liber.

Citit 7893 ori Ultima modificare Luni, 02 Octombrie 2017 00:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.