AVERTISMENT al Asociaţiei Oraşelor din România. „Revoluţia fiscală” dă administraţia locală peste cap

AVERTISMENT al Asociaţiei Oraşelor din România. „Revoluţia fiscală” dă administraţia locală peste cap
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Asociaţia Oraşelor din România, în numele celor 217 unităţi administrativ-teritoriale cu statut de oraş, îşi afirmă „îngrijorarea faţă de noile măsuri impuse prin modificarea Codului Fiscal şi indignarea faţă de lipsa de dialog real şi faţă de consultarea selectivă doar a unora dintre structurile asociative din administraţia publică locală”.

Reducerea impozitului pe salarii de la 16 la sută la 10 la sută va duce la diminuarea sumelor care reveneau bugetelor locale din impozitul pe venit cu aproape 40 la sută, susţin reprezentanţii administraţiei publice.

„Mesajul Guvernului privind creşterea alocării directe a cotei din impozitul pe venit, de la 41,75 la sută la 43 la sută, este unul ridicol şi cinic. Spunem cinic, pentru că este ca şi cum, după ce îi iei cuiva 40 lei, îl anunţi că i-ai dat înapoi 1,25 lei şi că trebuie să fie bucuros de această situaţie. Practic, Guvernul ia din fondurile care ajungeau direct în bugetele autorităţilor locale ca surse sigure (impozit pe venit şi impozit pe venituri din pensii) şi le transferă la bugetul de stat, pentru a le putea realoca în alte zone de interes”, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Oraşelor din România.

Aprobarea ordonanţei de urgenţă pentru modificarea codului fiscal este discutabilă şi pentru că măsurile referitoare la bugetele locale nu au fost dezbătute în Comitetului pentru finante publice locale.

„Primarii de oraşe sunt îngrijoraţi şi de alte măsuri prevăzute în Programul de guvernare, care, dacă vor fi aplicate, le vor face viaţa celor din administraţia publică locală un calvar. Este vorba de scutirea de la plata a impozitului pe terenurile extravilane, scutirea de impozit a salariilor sub 2.000 lei, nerespectarea alocării integrale către bugetele locale a impozitului pe venit şi alte măsuri prevăzute în programul de guvernare”, se precizează în comunicat.

 

Citit 1920 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 19:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.