Ordonanţa de urgenţă a „revoluţiei fiscale” a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanţa de urgenţă a „revoluţiei fiscale” a fost publicată în Monitorul Oficial
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, adoptată de Guvern în data de 8 noiembrie, a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial.

"Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea implementării măsurilor din domeniul fiscal cuprinse în programul de guvernare, a elaborării Legii bugetului asigurărilor sociale de stat şi a Legii bugetului de stat pentru anul 2018, a asigurării predictibilităţii cadrului fiscal aplicabil pentru anul 2018 pentru mediul de afaceri şi a introducerii unor măsuri de consolidare a încasărilor din domeniul impozitului pe veniturile microîntreprinderilor şi TVA", se arată în document.

Prin Ordonanţa adoptată în această săptămână, autorităţile au decis trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat şi diminuarea impozitului pe venit de la 16 la sută la 10 la sută.

De la 1 ianuarie 2018, nivelul contribuţiilor plătite pentru salariul brut urmează să scadă cu 2 puncte procentuale, de la 39,25 la sută la 37,25 la sută, însă din totalul de 22,75 la sută contribuţii datorate de angajator, 20 de puncte se transferă către salariat. Astfel, din salariul brut, 35 la sută vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75 la sută (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25 la sută şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

Actul normativ a majorat de la 500.000 de euro la un milion de euro pragul veniturilor necesare pentru ca o companie să fie considerată microîntreprindere, astfel încât toate aceste firme vor plăti un impozit de 1 la sută pe venituri, în loc de 16 la sută pe profit.

Totodată, a fost eliminată condiţia privind realizarea de venituri din consultanţă şi management în urma căreia, în prezent, firmele care obţin astfel de venituri pot plăti impozit pe veniturile microîntreprinderilor, dacă aceste venituri nu depăşesc 20 la sută din veniturile totale.

Citit 2420 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Noiembrie 2017 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.