Şi trecu şi asumarea. PSD înghiţi o găluşcă mare-mare, cât o zi de post, fiindcă în afară de un dor nebun de a rămâne la guvernare, găluşca nu era umplută cu nimic gustos.
PD-L şi-a învârtoşat bicepşii, tricepşii şi sternocleodomastoidienii, evident, prin persoana lui Emil Boc, iar sindicaliştii au răguşit strigând fără să-i ia nimeni în seamă că nu vor nici în ruptul capului pachetul de legi făcut pentru 2010.
Printre fotoliile din sala plenului Parlamentului fluiera vântul şi batistele albe pe care social-democraţii şi le prinseseră pe post de banderole în semn de protest faţă de… nici ei nu ştiau bine ce. În rest, precampania electorală face joc de glezne, candidaţii îşi mai servesc declarativ câte-o directă pe la gioale.
Hai să aruncăm o privire către politicienii noştri să vedem cum o mai duc cu guvernarea sau cu opoziţia, după caz.
O floare şi prea mulţi grădinari
Ce n-au izbutit să facă nici comuniştii, adică să îngroape de viu spiritul PNŢCD în valuri de mocirlă electorală, au reuşit cu succes urmaşii marelui om politic Corneliu Coposu. Practic, PNŢCD mai există pe eşichierul politic doar prin bătăile aripilor Sârbu şi Miluţ, care se proclamă unul mai ţărănist decât celălalt.
La congresul miluţian de săptămâna trecută, au venit să zică frumos despre PNŢCD şi Emil Boc, şi Crin Antonescu. Liderul PD-L Emil Boc le-a declarat ţărăniştilor că îi aşteaptă „să revină în Parlamentul României”. Crin Antonescu nu s-a lăsat nici el mai prejos şi i-a asigurat pe ţărăniştii lui Miluţ că „din partea PNL va exista toată deschiderea către orice formă de parteneriat pragmatic”.
Vi se pare bizar interesul brusc al celor doi lideri cu zeci de procente pentru un PNŢCD cu jumătate sau cel mult un procent agonisit cu greu în alegeri? Ei bine, nu, cei doi crai de la răsăritul şi apusul politicii au venit să curteze fata cu zestre electorală mult prea săracă a lui Iuliu Maniu pentru că, vedeţi dumneavoastră, jumătate de procent, sau un zero virgulă ceva voturi pot face diferenţa între învins şi învingător… Aşa că nu strică să toarne câte o stropitoare de vorbe mari la rădăcina procentului ţărănist mic, dar sigur.
Credinţa lui Becali
Becali grăit-a în Parlamentul European şi asta a devenit o mare ştire de televiziune. Până şi Barosso a auzit astfel de Becali al nostru, devenit un soi de erou cruciato-politic al Comisiei Europene.
Ce n-au reuşit alde Renate Weber, Adrian Severin ori Monica Macovei, nume sonore ale europoliticii româneşti, iaca a reuşit Jiji, votat şi adulat din penitenciare până-n fotbal şi retur. Ca un proroc al vremurilor noi, Becali l-a „uns” pe Barosso, urându-i să aibă înţelepciunea lui Solomon.
În felul acesta, şi eurostrăinii se vor convinge de vorba românească: mare-i grădina lui Dumnezeu, şi mulţi sar gardul. Inclusiv în Parlamentul European.
