Soluţia Primăriei Galați pentru parcuri și scuaruri fără buruieni

Soluţia Primăriei Galați pentru parcuri și scuaruri fără buruieni
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Faleza Superioară a Dunării, al cărei taluz a fost năpădit de buruieni aproape întreaga vară, alături de multe alte parcuri din oraş şi scuarurile bulevardelor şi străzilor principale ar putea fi întreţinute, începând din primăvara anului viitor, de operatori privaţi. Municipalitatea se pregăteşte să scoată la licitaţie amenajarea şi întreţinerea a aproape 30 de zone verzi ale oraşului, pe care Gospodărire Urbană nu a fost capabilă să le îngrijească anul acesta.

"Este posibil să externalizăm întreţinerea parcurilor. Luăm serios în calcul acest aspect", ne declara, la începutul lunii septembrie, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, extrem de nemulţumit de modul în care societatea Gospodărire Urbană a întreţinut, în această vară, zonele verzi.

La aproximativ două luni de la aceste declaraţii, pe masa consilierilor locali, pentru studiu şi dezbatere, a ajuns un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Ionuţ Pucheanu, pentru "Aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea şi stabilirea soluţiei optime de delegare a gestiunii activităţii de amenajare şi întreţinere a unor parcuri şi scuaruri, din cadrul serviciului de administrare a domeniului public şi privat, şi a documentaţiei de delegare a gestiunii (caiet de sarcini)". Practic, edilul-şef îşi doreşte externalizarea acestor servicii şi propune ca municipalitatea să caute operatori economici specializaţi în zone verzi pentru întreţinerea a aproximativ 30 de parcuri şi scuaruri din Galaţi.

"Desfăşurarea activităţii de amenajare şi întreţinere a unor parcuri şi scuaruri, specifică serviciului de administrare a domeniului public şi privat trebuie să asigure în principal ridicarea continuă a standardelor şi a indicatorilor de performanţă a serviciilor prestate, prin protejarea domeniului public şi privat şi punerea în valoare a acestuia. Pe sectorul zonelor verzi trebuie asigurat un volum mare de lucrări şi personal pregătit şi instruit pentru a presta în condiţii optime aceste lucrări. Societatea Gospodărire Urbană nu deţine capacitatea tehnică şi administrativă pentru a respecta şi îndeplini cerinţa esenţială pentru exploatarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public şi privat, respectiv satisfacerea cerinţelor şi nevoilor comunităţii locale", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre, care va fi supus votului Consiliului Local, cel mai probabil, în şedinţa aleşilor de la finele acestei luni.

Ce parcuri şi scuaruri sunt vizate

Conform caietului de sarcini, care însoţeşte proiectul de hotărâre, conducerea Primăriei intenţionează să scoată la licitaţie patru loturi cu parcuri şi scuaruri importante ale oraşului. Primul lot vizează scuarul bulevardului Galaţi, scuarul străzii Oţelarilor, Parcul Rizer, Grădina Publică, Parcul Libertăţii, Rondou Statuie Gară, Parcul Eroilor (Prefectură), Parc Disco VIP şi Parc Selgros. Al doilea lot cuprinde Parcul din Micro 39 aferent blocului V4, cel din Micro 17 aferent Penny Market, Orăşelul Copiilor, Parcul Cloşca, Parcul Unicom şi Rondoul IFR, Parcul de la Patinoar, Parcul Viva, Casa de Cultură şi scuarul de pe strada Siderurgiştilor. Lotul III vizează Parcul din Micro 13B, Parcul de la Turnul TV, parcarea din Micro 19 aferentă Liceului Economic, parcul I.C. Brătianu, Parul Ghe. Asachi, Parcul CFR, Parcul Eminescu, scuarul central strada Traian Vuia, iar cel de-al patrulea lot cuprinde scuarul de pe strada Brăilei (central) şi Faleza Superioară a Dunării taluz (porţiunea cuprinsă între Biserica Precista şi Parcul Viva).

În proiectul de hotărâre se precizează că, în condiţiile în care societatea Gospodărire Urbană a dovedit că nu este capabilă să-şi facă treaba, "lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi (tăieri de corecţie şi tuns gard viu, cosit şi altele), precum şi lucrările de amenajare (plantat flori, arbuşti şi nu numai) şi tratamentele fitosanitare se impun a fi efectuate cu operatori economici specializaţi, ce dispun de personal calificat şi utilaje performante". Mai mult, reprezentanţii Primăriei arată, printre altele, în Studiul de oportunitate, că un privat va fi mult mai responsabil şi mai preocupat să-şi îndeplinească obligaţiile contractuale, va practica preţuri competitive şi-şi va diversifica serviciile.        

Citit 6698 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Noiembrie 2017 12:16

13 comentarii

  • postat de smardila
    Luni, 20 Noiembrie 2017 20:30
    78.96.83.***
    deci..jocul e clar! Primaria a externalizat serviciile, in loc sa-l demita pe Ardean care ia peste o suta de miloane- vechi- salariu, la fel si pe directorul Secuianu care ia si el niste zeci de milioane ca director la zone verzi. In loc sa-i destitue pe astia, ei raman in contiuare cu salariile nesimtite, iar primaria plateste tertzi ca sa faca treaba lor!Cred ca o asemena bataie de joc la adresa galatenilor , doar in Galati se poate intampla si nimeni nu face nimic!
    1
    7
    Raportează
  • postat de Raul
    Luni, 20 Noiembrie 2017 14:27
    89.35.95.***
    frv... du-te bai tata la un doctor ca poate mai ai sanse...
    5
    1
    Raportează
  • postat de Ady
    Luni, 20 Noiembrie 2017 14:07
    82.137.9.***
    Anul s-a cam dus ,treaba nu s-a facut ,banii sau luat (unde s-au dus oare?) si gata hai sa vedem ce e la anul. Vai de pacalitii de platitori de taxe.
    0
    5
    Raportează
  • postat de Debilu
    Luni, 20 Noiembrie 2017 13:22
    89.34.237.***
    Aşa şi G.U. de ce mai există? Care e menirea ei? De ce gălățenii trebuie să vă plătească vouă incompetența şi ineficiența?
    1
    24
    Raportează
  • postat de Gănditorul de la Dunăre
    Luni, 20 Noiembrie 2017 12:45
    81.12.149.***
    Sunt mai multe aspecte care trebuie lămurite în legătură cu această problemă:
    1. Momentan nu cred că există atâtea firme specializate în aceste activităţi prin Galaţi, iar această acţiune necesită timp pentru a se pregăti şi a se forma astfel de firme private.
    Din acest motiv demersurile celor de la PSD nu sunt PREDICTIBILE! De aici apar suspiciunile că aceste delegări de activităţi sunt "cu dedicaţie" unor firme de partid aranjate "din faşă"!
    2. Pe ce criterii s-au întocmit aceste 4 LOTURI? De ce nu sunt 2 sau 6 sau 12?
    Observ că în fiecare Lot sunt zone din diferite cartiere ale Galaţiului, alese alandala, fără nici o logică!
    3. Zonele mai mici dintre blocuri sau aferente blocurilor de ce nu sunt delegate unor privaţi, fie ei şi persoane fizice care pot face dovada că sunt buni gospodari şi pot câştiga şi ei un ban frumuşel din muncă cinstită? Mai ales că avem destui şomeri sau asistaţi sociali în oraş. În felul acesta se pot şcolariza pe meserii noi (grădinari, peisagişti, etc) mai multe persoane dornice sau cu înclinaţii în acest domeniu, dar acest lucru trebuie pregătit dinainte, nu aşa hodoronc-tronc!
    4. Dacă aceste activităţi se vor delega, directorul de la Gospodărire Urbană tot acelaşi salariu va primi? Nu e mai bine ca această societate să se unească cu Ecosal, să aibă un singur Director, eventual stabilit prin concurs public, iar activităţile majoritare să fie delegate către privat, inclusiv şi cele de curăţenie?
    0
    20
    Raportează
  • postat de Maxim
    Luni, 20 Noiembrie 2017 12:07
    5.13.236.***
    Externalizarea serviciilor trebuie facuta odata cu reducerea personalului din Primarie, cei care nu au fost in stare sa intretina aceste spatii nu trebuie sa mai fie angajati la Primarie.

    Si acest principiu trebuie aplicat in toate departamentele din Primarie: aveti avocati externi? Afara cu juristii din Primarie. Aveti servicii de curatenie externe, afara cu cei angajati la Primarie pentru curatenie etc.

    Altfel, aceste externalizari sunt doar metode de delapidare a banului public.
    1
    20
    Raportează
  • postat de chirac
    Luni, 20 Noiembrie 2017 11:42
    82.79.116.***
    Daca o suprafata va fi data in itretinere unei firme sunt convins ca aceasta isi va programa in asa fel lucrarile incat galateni sa fie multumiti ce vad in fata ochilor!! Problema cainilor se va rezolva mai usor ,ramane problema celor care parcheaza pe spatiul verde ,celor care, rup copaciii,florile si chiar si acelor care arunca gunoaile pe ori unde !In rest nu8ma de bine !
    4
    10
    Raportează
  • postat de frvfrvfrv
    Luni, 20 Noiembrie 2017 10:20
    194.102.208.***
    Mai intai sa gaseasca solutia pentru anihilarea javrelor maidaneze... pe cand asta ?
    2
    27
    Raportează
  • postat de Mary Hoana
    Luni, 20 Noiembrie 2017 08:04
    89.136.231.***
    Tot ce nu merge LA STAT trebuie ajutat cu privat . Cred ca este nevoie si de un PRIMAR privat . Cu tot cu CL .
    1
    42
    Raportează
  • postat de Jack the Ripper
    Luni, 20 Noiembrie 2017 07:38
    81.12.150.***
    Adica sa recapitulam: directorul ADP si-a demonstrat incapacitatea de a conduce o societate si noi in loc sa-l concediem, il mentinem in functie, platim unor terti serviciile ce ar trebui prestate de societatea pe care onorabilul domn Ardean o "conduce" dezastruos. Ce va face ADP-ul in continuare??? Va incerca sa colecteze taxe de parcare din zonele nedeszapezite ale Galatiului (pe timp de iarna, cand vor dori bani dar fara sa intretina zonele de parcare). Doamnelor/domnilor, treziti-va! Numiti in posturi de conducere oameni care chiar sunt capabili, nu oameni ce sunt recomandati de taticul, mamica sau alte rubedenii!
    1
    60
    Raportează
  • postat de bovina
    Luni, 20 Noiembrie 2017 07:02
    188.24.253.***
    Acum intelegem si noi de ce nu ati facut nimic tot anul...aveati interes sa externalizati serviciile...sa mai manance cineva.
    Bai inteligentilor.
    2
    46
    Raportează
  • postat de Muscata.....de la fereastra
    Luni, 20 Noiembrie 2017 06:04
    108.245.201.***
    Dar fara caini vagabonzi nu merge ????
    1
    37
    Raportează
  • postat de ORACOLUL
    Luni, 20 Noiembrie 2017 05:30
    5.13.227.***
    Viata libera, Joi, 07 Septembrie 2017


    postat de George Joi, 07 Septembrie 2017 13:52
    Nu v-ati prins? Au lasat intentionat de izbeliste spatiile verzi ca sa poata sa justifice externalizarea. Si ce firma credeti ca va presta pe bani multi aceste servicii? O firma cu cifra de afaceri pe ultimii ani 5 lei?

    postat de GOSPODARUL LU PESTE Joi, 07 Septembrie 2017 05:12
    Daca s-ar uni cele doua societati intr-una singura, nu ar mai exista disensiuni si culpe. Ar fi o singura societate care sa se ocupe de tot ce inseamna curatenia si intretinerea orasului. In acest fel s-ar face si economie in sensul ca s-ar injumatati numarul de posturi de directori, sefi, consilii de administratie, cenzori, etc. S-au tocmai acesta a fost motivul aparitiei a doua societati cu acelasi obiect de activitate? S-au pregatiti "motivatia" pentru externalizare? Probabil s-a si infiintat firmulita care va primi "externalizarea"!

    Revenind la ziua de azi ...................

    In concluzie: Bogdan Ardean a fost numit/trimis de partid “sa nu faca treaba”, pentru a se putea motiva externalizarea activitatii.
    Asteptam cu mare nerabdare sa vedem firma/firmele care vor primi lozul castigator!
    1
    37
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.