D.C. Predescu

D.C. Predescu

Codul tranzacţiilor imobiliare corecte

Luni, 15 Decembrie 2008 02:00 | Publicat în SOCIETATE
* Prevederile privind relaţiile clienţilor cu agenţiile imobiliare, înaintate de către ANPC la sfârşitul lunii octombrie, au fost aprobate * În timp ce unii patroni de agenţii imobiliare spun că ei respectau şi înainte prevederile din acest act şi îşi informau corect, concret şi precis clienţii, alţii speră că astfel le va dispărea concurenţa neloialăOdată cu publicarea OUG nr. 174/2008, relaţia clienţilor cu agenţiile imobiliare va suferi câteva schimbări menite să ...

Gălăţeni care au uimit lumea / Nina Cassian

Vineri, 10 Februarie 2012 00:00 | Publicat în GĂLĂŢENI CARE AU UIMIT LUMEA
Pe 27 noiembrie 1924 s-a născut, la Galaţi, cea căreia, „într-un moment de proastă inspiraţie“, părinţii i-au pus numele Renée-Annie. Imediat au strigat-o, însă, Nina. Familia sa era de origine evreiască, iar tatăl ei, I. Cassian-Mătăsaru, a fost un cunoscut traducător. Lui, spune Nina Cassian, îi datorează pasiunea pentru muzică, poezie şi limba română. Ulterior, s-a mutat cu familia la Braşov şi apoi la Bucureşti, „oraş lipsit de reliefuri şi de feerie“, und ...

Parc eolian de 267 milioane euro la Pechea

Joi, 21 Iulie 2011 03:00 | Publicat în ECONOMIE
Gigantul energetic francez Electricite de France - EDF a anunţat că va construi un parc eolian de 150 de MW în comuna gălăţeană Pechea. Investiţia, estimată la 267 de milioane de euro, este prevăzută a fi finalizată în prima jumătate a anului 2013. Conform money.ro, parcul eolian va fi construit de francezi în parteneriat cu o companie grecească mai mică, Renewable Energy Technology&Development Energy and Technical Societes Anonyme. Proiectul, denumit Centrala Electrică Eol ...

Investiţi, băieţi, investiţi!

Luni, 12 Septembrie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
I-am numit cândva, demult, la puţină vreme după Revoluţie, investitorii primăverii. Şi ne-am pus mari speranţe în ei. Anii au trecut, iar mult-aşteptaţii salvatori economici s-au ofilit pe drum în cea mai mare parte. Drept urmare, şi cele mai multe dintre oraşele româneşti au ajuns în acelaşi stadiu tomnatic. Şi mai apoi, din când în când, în vremuri ceva mai relaxate la noi sau tulburi pe alte meleaguri din punct de vedere economic, mai apare câte un val de oameni de afa ...
Pagina 46 din 46