Anca Spânu

Anca Spânu

O imagine a neputinţei administrative. Pe caniculă, zeci de gălăţeni la coadă la cazier

Joi, 07 Iulie 2022 00:15 | Publicat în EVENIMENT
Câteva zeci de persoane stăteau ieri, în jurul prânzului, la coadă în curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, pentru a-şi scoate certificatele de cazier judiciar sau a face alte demersuri administrative. Încercau să se apere de soare aşa cum puteau, pe la umbra copacilor din spaţiul verde sau pe lângă clădiri, în umbra acestora. Oare chiar nu se găseşte o posibilitate de depunere a cererilor online şi de programare astfel încât asemenea situaţii să nu se mai producă? ...

Bucurie pentru foștii și actualii oameni ai școlii

Vineri, 01 Iulie 2022 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Foste și actuale cadre didactice din comuna Tudor Vladimirescu, din anii '50 până în prezent, s-au întâlnit sâmbătă, 25 iunie, în cadrul unui eveniment organizat de Clubul Pensionarilor din localitate. Aşa cum am aflat de la unul dintre iniţiatori, dl Săndel Palade, a fost o ocazie minunată pentru gazde şi invitaţi, în total 56 de persoane, să se revadă, să socializeze, să rememoreze momentele petrecute împreună în Tudor Vladimirescu. După prezentarea unui scurt istoric ...

Zvonuri, bârfe și pagube

Vineri, 01 Iulie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
În timp ce informația corectă, obținută cu greu în cadrul unor investigații jurnalistice, este batjocorită de toate sistemele statului, mai nou și de Justiție, care încearcă să-i determine pe jurnaliști să-și divulge sursele - chestiune care încalcă orice principiu deontologic și pe cele ale statului de drept -, societatea este hrănită cu zvonuri, bârfe și scandaluri, doar-doar nu va mai fi atentă la ceea ce contează cu adevărat. Și nu mă refer aici la bârfele mai mu ...

Percheziţii într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD

Joi, 30 Iunie 2022 13:22 | Publicat în Regional
Anchetatorii fac joi, 30 iunie, 48 de percheziții în București și în 12 județe și Capitală, într-un dosar de delapidare din fondul de pensii al BRD, doi angajați ai băncii fiind suspectați că și-ar fi însușit în interes personal suma de 23,5 milioane de lei din conturile fondului privat de pensii, potrivit hotnews.ro. Conform unor surse judiciare, printre cei vizați ar fi directorul general al BRD Pensii Private Alina Andreescu, suspendată în luna mai de către Autoritatea de ...

"Culorile lui Tobi" - proiecţie KineDok la Galaţi

Miercuri, 29 Iunie 2022 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Muzeul de Artă Vizuală Galaţi şi KineDok România vă invită să luaţi parte, joi, 30 iunie, de la ora 18,00, la proiecţia filmului "Culorile lui Tobi", o producţie Ungaria, 2021, în regia Alexei Bakony. Éva și familia ei trăiesc într-un mic sat din Ungaria. Copilul său de 16 ani a realizat recent că este transgender, continuându-și viața sub numele Tobi. După șocul inițial, întreaga familie se solidarizează și îl susține. Cu toate acestea, Éva suferă în liniște, di ...

La Galați, ceremonie în cinstea drapelului național (FOTO și VIDEO)

Duminică, 26 Iunie 2022 16:00 | Publicat în EVENIMENT
Câteva sute de gălățeni au luat parte, duminică, 26 iunie 2022, de Ziua Drapelului, la ceremonia organizată în cinstea unuia dintre cele mai vechi simboluri ale unității naționale, tricolorul românesc. Copii de toate vârstele, cu părinții sau bunicii, tineri şi vârstnici, gălățenii au fost întâmpinați cu drapele arborate la intrarea principală în Grădina Publică, în timp ce steagul care urma să fie ridicat pe catarg aştepta, în mâinile militarilor, să fie ridicat ...

Galaţiul, sufocat de gunoaie în fiecare weekend

Luni, 20 Iunie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Curăţenia sau mai bine spus lipsa ei rămâne un punct nevralgic al Galaţiului. Seara, prin zonele aglomerate sau în proximitatea comercianţilor de fast-food, mai ales în weekend, coşurile sunt pline ochi, iar gunoaiele se adună împrejur. Pe Faleza Inferioară, în zona de la Elice, la sfârşit de săptămână, coşurile existente devin insuficiente pentru multitudinea de ambalaje, pahare de plastic, beţe de la îngheţată sau vată pe băţ, doze de suc sau de bere etc. În ceea ...

Acţiune de ecologizare la Galaţi, cu punct de plecare Faleza Inferioară a Dunării

Sâmbătă, 18 Iunie 2022 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Dacă vă doriţi să faceţi ceva concret pentru protecţia mediului înconjurător, eventual să implicaţi şi copii abia intraţi în vacanţă, aveţi ocazia să participaţi la o acţiune folositoare şi educativă. Asociaţia Pro Natura Galaţi organizează marţi, 21 iunie 2022, potrivit unui anunţ pe reţelele de socializare, o activitate comună de ecologizare (A.T1.1 - D.T1.1.1) cu BeEco Bsb1107.  Scopul organizării acestei activități este de a realiza importanța protejării m ...

Evoluţia României în UE, un model pentru Republica Moldova, potrivit preşedintelui Maia Sandu

Sâmbătă, 18 Iunie 2022 12:47 | Publicat în Regional
Parlamentul României ÅŸi cel al Republicii Moldova au, sâmbătă, 18 iunie, o ÅŸedinţă comună la ChiÅŸinău, la o zi după ce Comisia Europeană a recomandat ca Moldova să primească statutul de Å£ară candidată la aderarea la UE, potrivit Agerpres. PreÅŸedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că recomandarea Comisiei Europene ca Å£ara sa să obÅ£ină statutul de candidată la aderarea la UE reprezintă un rezultat mult aÅŸteptat ÅŸi a subliniat că în acest drum conteazÄ ...

Curs festiv pentru studenţii Universităţii Vârstei a Treia din Galaţi (FOTO)

Sâmbătă, 18 Iunie 2022 14:35 | Publicat în EVENIMENT
La Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a avut loc, vineri, 17 iunie 2022, cursul festiv la încheierea anului universitar, precum şi debutul celei de-a doua ediţii a Şcolii de vară pentru studenţii din cadrul Universităţii Vârstei a Treia – U3A din Galaţi. După cum am aflat de la părintele Rareş Bucur, la eveniment a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, precum şi cadre didactice universita ...
Pagina 58 din 167