Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Topul CECCAR al profesioniştilor contabili gălăţeni

Sâmbătă, 23 Septembrie 2017 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Filiala Galaţi a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) a marcat joi, 21 septembrie, printr-o festivitate de gală, Ziua Naţională a Contabilului Român, aflată deja la a XIII-a ediţie. Manifestarea CECCAR Galaţi, desfăşurată la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, s-a bucurat atât de prezenţa membrilor breslei, cât şi a reprezentanţilor la vârf ai instituţiilor care într-un fel sau altul au legătură cu profesia contabilă, fie că vo ...

Nor roşiatic apărut deasupra combinatului siderurgic

Joi, 21 Septembrie 2017 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Un nor roşiatic apărut astăzi, 21 septembrie, deasupra combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi, a stârnit îngrijorare, existând persoane care chiar au lansat ipoteza că ar fi avut loc un accident. Cert este că norul cu pricina, deşi a fost destul de repede risipit de vânt, a făcut furori pe reţelele de socializare, fiind postate numeroase fotografii ale acestuia.Dincolo de asta, însă, norul roşiatic este, în fapt, rezultatul unui proces tehnologic specific proceselor din me ...

Furtună să fie, dar s-o ştim şi noi

Vineri, 22 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Furtunile din ultimele zile, cu dezastrele pe care le-au lăsat în urmă în zona de vest a ţării, ne (re)confirmă, dacă mai era nevoie, că schimbările climatice nu sunt o gogoriţă şi că efectele lor nu se traduc doar în „încălzirea globală” - termen încă destul de abstract pentru simplul cetăţean - ci şi în astfel de manifestări meteorologice violente, generate de acumulările de energie, chiar aici, la noi acasă. Să ne amintim şi de furtuna de acum câteva luni, de ...

CECCAR Galaţi sărbătoreşte Ziua Contabilului Român

Joi, 21 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Filiala Galaţi a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) va marca astăzi, 21 septembrie, printr-o manifestare specială, Ziua Naţională a Contabilului Român, aflată la a XIII-a ediţie. Evenimentul, în cadrul căruia va fi prezentat şi Topul local al societăţilor membre CECCAR, se va desfăşura, cu începere de la ora 16,30, la Teatrul Dramatic "Fani Tardini". "Anul acesta, manifestarea este dedicată profesiei contabile în prezent şi viitor ...

REPORTAJ | Prin cenuşa războiului, în deşertul Palestinei. Schitul românesc şi bisericile fantomă din valea Iordanului (FOTO și VIDEO)

Joi, 21 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în REPORTAJ
Doar o fâşie îngustă, parcă trasă cu vătraiul într-o vatră cu cenuşă, e calea ce uneşte Ierihonul din Cisiordania Palestinei de Qasr al-Yahud, la malul Iordanului, în locul în care a propovăduit Sf. Ioan Botezătorul şi unde a fost botezat însuşi Iisus. Pentru creştini, e unul dintre cele mai minunate locuri din Ţara Sfântă, dar pentru a ajunge până aici trebuie să străbaţi o vale a morţii, „un tărâm al oaselor” precum cel al Scorpiei şi Gheonoaiei din basmele ...

LINIE DE PRODUCȚIE de 15 milioane de euro, LANSATĂ la ArcelorMittal Galaţi | FOTO

Miercuri, 20 Septembrie 2017 14:40 | Publicat în ECONOMIE
În combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a fost lansată miercuri, 20 septembrie, o linie de producţie ce va permite realizarea de rulouri din oţel acoperite organic, un tip de material foarte căutat în industrie şi pe piaţa construcţiilor. Potrivit datelor furnizate de companie, noua linie de producţie a fost realizată în urma unui pachet investiţional în valoare de 15 milioane de euro. Prin această investiţie, ArcelorMittal Galaţi ţinteşte să devină cel mai important ...

ANALIZĂ VL | ”Scamatorii” fiscale şi contribuţii sociale. Salariu mai mare, dar... mai puţini bani în buzunare

Vineri, 15 Septembrie 2017 00:03 | Publicat în ANALIZĂ
Chiar dacă guvernanţii vorbesc de "măriri de salarii" şi "debirocratizare", trecerea sarcinii plăţii contribuţiilor sociale obligatorii (CAS şi CASS) de la angajat la angajator va lăsa în buzunarele salariaţilor venituri nete mai mici cu câteva milioane de lei vechi. Pentru a compensa această diferenţă, angajatorii ar trebui să pună aproximativ 22,75 la sută în plus la salariile angajaţilor, însă nimeni nu poate garanta că lucrul acesta se va întâmpla. Dacă în mediul b ...

Pelerini gălăţeni în Ţara Sfântă (IV). Pe urmele Sf. Elena, în locul în care a fost găsită Sfânta Cruce | REPORTAJ

Joi, 14 Septembrie 2017 00:01 | Publicat în REPORTAJ
Greu de imaginat acum emoţia pe care norodul adunat în apropierea locului în care cândva a fost Golgota a simţit-o când, după aflarea de către Sf. Împărăteasă Elena a crucii pe care a fost răstignit Hristos, episcopul Macarie al Ierusalimului a înălţat lemnul sfânt deasupra tuturor, pentru a putea fi văzut şi a-i primi binecuvântarea. Cert este însă că ecourile acelei zile - 14 septembrie a anului 335 - au trecut peste zbuciumul secolelor, iar astăzi „Înălţarea Sfint ...

”Asta-i pompa ce-am pompat!”

Miercuri, 13 Septembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Rapiditatea cu care Guvernul face şi desface tot felul de proiecte fiscale este de-a dreptul năucitoare. Nu ştii în ce parte să te mai uiţi, că ba te trezeşti cu TVA-ul „splituit”, ba se mai mută nişte contribuţii dintr-o parte în alta, unde mai pui şi „alba-neagra” cu salariul minim sau impozitul pe venit. Reintroducerea supraaccizei la carburanţi e precum cireaşa de pe tort. Încă din start, din 2014, a fost o gogoriţă de făcut nişte bani în plus la buget. Se zicea ...

Absolvenţii de liceu, pregătiţi să intre... în şomaj!

Luni, 11 Septembrie 2017 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Înregistrarea absolvenţilor în baza de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a crescut rata şomajului la nivel naţional cu 0,03 puncte procentuale în iulie, comparativ cu luna precedentă, până la 4,18 la sută, informează instituţia. În ceea ce priveşte Galaţiul, acesta deţine un nedorit loc 3 la nivel de ţară, cu o rată a şomajului în creştere la 9,66 la sută. Dacă este să ne luăm după datele statistice, Galaţiul este aparent centrul u ...
Pagina 728 din 932