Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

Consumăm tot mai mult lapte de IMPORT!

Duminică, 15 Ianuarie 2017 13:00 | Publicat în SOCIETATE
România a importat, în primele 11 luni ale anului trecut, 112.209 tone de lapte brut, în creştere cu 28 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2015, însă cantitatea de lapte colectată de unităţile de procesare a urcat cu numai 4,1 la sută, până la 882.722 de tone, iar producţia de lapte cu 6,1 la sută, până la 250.773 tone, informează Institutului Naţional de Statistică (INS). În perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2016, au mai fost consemnate majorări ale producţiei la ...

În ciuda iernii, ASIGURĂRI privind furnizarea de gaze naturale

Joi, 12 Ianuarie 2017 03:00 | Publicat în EVENIMENT
Transportatorul naţional de gaze, Transgaz, nu se aşteaptă la probleme cu acoperirea consumului de gaze naturale al utilizatorilor casnici şi industriali, cu toate că nivelul acestuia este la cote-record, se arată într-un comunicat al companiei. "Având în vedere condiţiile meteo din ultima perioadă şi consumurile record de gaze naturale înregistrate la nivelul ţării, vă informăm că sistemul naţional de transport gaze naturale funcţionează în parametrii normali şi nu preco ...

FISCALITATE | Fără formularul 088

Joi, 12 Ianuarie 2017 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Documentul respectiv, privind înregistrarea în scopuri de TVA, care şi-a câştigat o tristă notorietate în mediul de afaceri pentru blocajele de ordin birocratic pe care le-a indus în economie, va fi eliminat, a anunţat noul ministru al Mediului de Afaceri, Comerţului şi Antreprenoriatului, Florin Jianu. Consiliul Naţional al IMM-urilor, din care face parte şi Patronatul IMM-urilor Galaţi, a atras de mai multe ori atenţia că Formularul 088 a devenit un chin pentru firme. Respinge ...

Vacanţele în stil "Piraţii din Caraibe" îi aşteaptă pe gălăţeni, la Hotel Bicaz - Pirates Resort, Mamaia

Sâmbătă, 31 Decembrie 2016 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Gălăţenii care doresc să descopere în 2017 o comoară de... bună dispoziţie, aventură, distracţie, totul într-o atmosferă desprinsă parcă din Piraţii din Caraibe, pot să o facă încă de pe acum graţie programului "early booking", iniţiat special pentru ei de complexul hotelier Bicaz - Pirates Resort, din Mamaia, deţinut de cunoscuţii oameni de afaceri gălăţeni Dan şi Cătălin Alexandrescu. Cei doi au fost mai mult decât inspiraţi când au decis să facă o investiţi ...

Greu cu economia la deal | MEDIUL DE AFACERI rămâne în stadiu embrionar

Vineri, 30 Decembrie 2016 06:00 | Publicat în ECONOMIE
Companiile româneşti progresează foarte lent, nu deţin strategii pe termen lung, fiindu-le deci afectată dezvoltarea, iar start-up-urile produc idei de afaceri generale, modest documentate - acestea ar fi concluziile unui studiu realizat de agenţia de rating şi evaluare Coface, în colaborare cu patronatele din cadrul CNIPMMR. "Mediul de afaceri are probleme în materie de competitivitate, încă nu avem o pătură de mijloc suficient de bine conturată, ba din contra, în ultimii ani s- ...

Premierul şi ”bastonul de mareşal”

Vineri, 30 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
„Nu este membru Hezbollah sau Hamas” şi „în primul rând este loial” - cam acestea ar fi câteva din tuşele prin care, cu un aer uşor relaxat, Liviu Dragnea l-a prezentat jurnaliştilor pe candidatul de premier Sorin Grindeanu. Însă dl Dragnea nu are deloc motive să fie relaxat. Se ştie cât de tentantă poate deveni puterea în PSD. Şefii care au sfârşit pe „eşafodul” politic, „pentru binele partidului”, sunt un exemplu pe care Liviu Dragnea vrea să-l evite. Acesta ...

PARADOX | Oficial ne merge bine, practic... rămânem săraci

Marți, 27 Decembrie 2016 21:00 | Publicat în ECONOMIE
România se situează sub limitele prevăzute prin Tratatul de la Maastricht şi printre primele ţări din UE din punct de vedere al ponderii datoriei publice şi a deficitului în PIB, însă în ceea ce priveşte nivelul de trai, ţara se află pe penultimul loc, reiese din Raportul de audit financiar al contului general anual al datoriei publice pe anul 2015 la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), realizat de Curtea de Conturi. "În anul 2015, din punct de vedere al PIB-ului/locuitor, 11 s ...

SIDERURGIA, ameninţată de normele privind emisiile de carbon | NEGOCIERI la nivel european

Miercuri, 28 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
Actualul proiect european privind implementarea fazei a patra a sistemului de comercializare a emisiilor de carbon (Emission Trading System - ETS) „nu ţine cont de realităţile din industria siderurgică” şi riscă să ducă la delocalizarea unor unităţi de producţie, avertizează Geert Van Poelvoorde, CEO ArcelorMittal Europa - Produse Plate, divizie din care face parte şi combinatul siderurgic gălăţean. Noile norme privind emisiile CO2 ar urma să fie definitivate în prima parte ...

Cum ajunge mătura… ministru

Joi, 22 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă ar fi fost posibil din punct de vedere juridic, dl Dragnea ar fi propus pentru funcţia de prim-ministru… o mătură. Dar pentru că deja are o serie de probleme de legalitate care (deocamdată) îl împiedică să-şi bage personal degetele în borcanul cu miere al guvernării, dl Dragnea a băgat la înaintare un „om de paie”. Pentru că asta va fi dna Sevil Shhaideh - o marionetă „în care se poate avea încredere”. Propunerea preşedintelui PSD are ceva cinic în ea. Când ...

Negocieri şi nervi de… oţel | Pachet de protecţie pentru SIDERURGIA europeană

Miercuri, 21 Decembrie 2016 00:00 | Publicat în ECONOMIE
”China se duce acolo unde legile antidumping sunt mai blânde sau unde nu sunt suficient de bine legiferate", avertizează Geert Van Poelvoorde, CEO ArcelorMittal Europe - Flat Products Pachetul de măsuri de protecţie comercială în curs de negociere la nivelul Comisiei Europene este crucial pentru protejarea viitorul industriei oţelului în faţa efectelor crizei de supracapacitate şi a importurilor la preţ de dumping pe piaţa comunitară, a declarat Geert Van Poelvoorde, CEO Arcelo ...
Pagina 729 din 913