
Anca Melinte
Sânzienele îmbracă, din nou, planeta în strai popular/ Imaginea frumoasă a RomânIEi
Vineri, 19 Iunie 2015 10:00 | Publicat în DIASPORA
Regina Maria, gălăţeanca Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist cu brevet din România, campioană europeană şi mondială, şi vedeta zilelor noastre Mădălina Ghenea, ce-ar putea avea în comun aceste românce care au uimit lumea? Fiecare dintre ele a purtat o ie românească, iar fotografiile care le înfăţişează în stai popular fac în continuare furori. De ce le-am nominalizat pe cele trei? Pentru că, doamnelor, domnişoarelor, şi - de ce nu?! - domnilor, începând de ast ...
Legalizăm prostituţia sau pedepsim (şi) clienţii?
Joi, 18 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Târfă, paraşută, petardă, curvă, tiristă, pocnitoare, centuristă, traseistă, hampă, femeie uşoară, damă de consumaţie, producătoare… Câtă diversitate în a exprima unul şi acelaşi sens – prostituată.Hulită, exploatată, murdărită şi umilită, prostituata care-şi vinde trupul la colţ de stradă, în cluburi de noapte de peste hotare, ori în saloane de masaj cvasierotic e mereu considerată vinovată! Vinovată pentru că, nu-i aşa, tentează şi corupe bărbaţii, ...
Licitaţia pentru NOUA PRIMĂRIE, aproape de final. CE FIRME s-ar putea ocupa de CONSTRUCŢIE
Joi, 18 Iunie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În curând, construcţia noului sediu al Primăriei Galaţiului - prin transformarea Sălii Aplaudacilor, scheletul de pe Domnească nr. 54, aflat în coasta Prefecturii Galaţi - va împlini un an de când „zace” în licitaţie. Dacă tot acest răstimp ar fi fost folosit pentru execuţia lucrării, acum am fi avut un sediu aproape gata. Dar nu avem decât un schelet îngropat în buruieni şi gunoaie, care strică imaginea centrului istoric al Galaţiului.
Vestea bună este că, potrivit ...
Şi „nesatisfăcut”, şi cu banii luaţi!
Joi, 18 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Piţiponco-ţigăneală în direct. „De ce te-ai încurcat cu ţiganul? De ce ai luat maşina de la el?! Nu trebuia să accepţi nimic dacă nu vreai să te culci cu el!”, cam acesta e refrenul urlat încă de săptămâna trecută, la WowBiz-ul Kanal D, unde se joacă prost o telenovelă piţiponco-ţigănească. Personajul principal, Loredana Chivu, sau „Lorodana” cum îi spun mama şi soţia lui Leo de la Strehaia, e pusă la zid că l-a fraierit pe sus-amintitul prinţ al ţiganilo ...
ABSURD DE GALAŢI/ Tranzitul printr-o parcare se plăteşte!
Joi, 18 Iunie 2015 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun găsit în Galaţiul situaţiilor absurde! Cum ar fi ca, în vreme ce vă deplasaţi pe străduţe necunoscute, căutând drumul spre casă, să vă pomeniţi, din senin, cu o barieră în faţă şi să vi se impună să plătiţi o taxă de parcare de 1,5 lei. Nu ca să parcaţi, ci doar ca să vi se permită să tranzitaţi zona. O asemenea experienţă a trăit un cititor al ziarului nostru, Cosmin Gheorghiţă.
Gălăţeanul se deplasa spre casă, numai că nu a mai putut respecta tras ...
Gala premiilor ASMA: „Ajută un copil să crească sănătos”
Miercuri, 17 Iunie 2015 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui miercuri, de la ora 17,00, Gala premiilor Asociaţiei Suport Medical Activ (ASMA), ediţia a VI-a. La evenimentul devenit deja tradiţie, la care intrarea este eliberă, se vor împleti caritatea, recunoştinţa faţă de cei care au ales să se implice şi spectacolul talentelor. După cum am aflat de la dr. Marcela Dragomir, preşedinta ASMA, vor fi premiaţi cei care au sprijinit acţiunile asociaţiei, şi vor urca pe scenă cei mai talentaţi copii ...
Dezbatere VL "Prostituţie, exploatare sexuală şi violenţă conjugală"/ De ce ajung unele gălăţence să-şi vândă trupul
Miercuri, 17 Iunie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Înainte de a le judeca pe tinerele care practică prostituţia, ar fi, poate, mai înţelept, să aflăm de ce au ajuns în această situaţie şi cum putea fi prevenită această alegere greşită * Acestea au fost două dintre întrebările la care am încercat să găsim răspuns în cadrul dezbaterii „Prostituţie, exploatare sexuală, violenţă conjugală”, organizată de ziarul „Viaţa liberă” în parteneriat cu Danube Media CenterCarmen, eroina articolului "Gălăţeanca tero ...
Prima PARCARE CU LOC DE JOACĂ, din locul bateriei de GARAJE din Micro 19, E GATA! (FOTO)
Miercuri, 17 Iunie 2015 00:00 | Publicat în SOCIETATE
O parcare civilizată, cu locuri de joacă şi spaţii verzi a luat locul imensei baterii de 144 de garaje care ocupa spaţiul cuprins între Colegiul Economic, Biserica „Sf. Ana” şi Şcolile 17 şi 29. Lucrările la investiţie sunt pe ultima sută de metri pentru că, potrivit surselor noastre, vineri va fi inaugurată oficial. Cei mici au luat însă deja cu asalt leagănele, toboganele şi celelalte ansambluri de joacă, iar părinţii şi bunicii socializează pe bănci. Singura obiec ...
Calul, ursul şi vaca. De Traian Băsescu
Miercuri, 17 Iunie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Sirena e arest la domiciliu? Un cal negru, în mărime naturală, care ar părea viu dacă n-ar fi din fibră de sticlă, şi un urs, tot în mărime naturală, din lemn, tronează în curtea vilei în care va locui fostul şef al statului, Traian Băsescu. Cele două figurine decorative au stârnit patimi aprinse ieri dimineaţă, la România Tv. Care a ţinut să-mi amintească de pasiunea pentru cai a Mariei Băsescu, fosta primă doamnă, care practică echitaţia, în vreme ce mezina, Ele ...
"Un sat - Un copil" - Fundaţia Inimă de Copil, premiul I la Gala Societăţii Civile
Marți, 16 Iunie 2015 16:16 | Publicat în SOCIETATE
Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi a fost premiată, luni seara, pe scena Ateneului Român, în cadrul celei mai prestigioase competiţii anuale a proiectelor şi programelor sociale: Gala Societăţii Civile, ediţia a XIII-a. Din cele 150 de proiecte şi programe depuse din toată ţara, care au fost evaluate, şi într-o competiţie strânsă cu ONG-uri naţionale, Fundaţia Inimă de Copil din Galaţi a convins juriul că merită premiul I, la Secţiunea „Educaţie, Învăţământ, Cer ...