Anca Melinte

Anca Melinte

Absurd de Galaţi. „Compatibilităţi” de partid

Joi, 21 Februarie 2013 09:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Bun venit în Galaţiul situaţiilor absurde, pe care autorităţile locale ori se fac că nu le văd, ori de-a dreptul le întreţin. Ce poate fi mai neobişnuit decât ca un teren cumpărat sub preţul pieţei, de finul aflat sub oblăduirea Consiliului Local, să ajungă la naşul politic? Sau ca finului să i se treacă mereu cu vederea incompatibilitatea de partid? Vorbim despre democrat-liberalul Dumitru Ion care, deşi era administratorul firmei de salubrizare care avea contract cu Ecosal ...

Primăria vrea să schimbe regulile. Facilităţile în transportul local, pe bază de bilete

Joi, 21 Februarie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Regulile după care se vor acorda, de la 1 martie, facilităţile în transportul local de persoane, cu mijloacele Transurb, s-ar putea schimba. Dacă până acum se împărţeau abonamente gratuite sau semigratuite în stânga şi-n dreapta, conform proiectului de hotărâre care a ajuns pe masa aleşilor locali, doar studenţii şi elevii vor mai avea acces la abonamente la preţ redus cu 50 la sută, iar restul categoriilor de beneficiari de facilităţi, începând cu pensionarii, vor primi ...

(Prea)curvia de televizor dăunează grav sufletului

Joi, 21 Februarie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Ceara din urechi s-a depus pe inimă. Scuze pentru limbajul agresiv, dar mă tem că Simonei Gherghe i s-a aşternut pe suflet ori pe creier ceara scoasă, în emisiunea ei, din urechile bietei Ioana Tufaru. Altfel nu pot să-mi explic cum poţi să titrezi „Rona Hartner - Declaraţii fără perdea” când minunata artistă vorbea cu dragostea nemărginită a unei mame despre fetiţa ei. Ce poţi spune „fără perdea” despre copilul tău de-o şchioapă? Copila artistei vorbeşte deja e ...

Filiera PDL loveşte din nou! Ţeapă imobiliară de 100.000 de euro la Primăria Galaţi

Joi, 21 Februarie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Un teren de 570 de metri pătraţi, situat lângă complexul Francezi, a fost vândut în 2009, cu votul fostului Consiliu Local, la un preţ de trei ori mai mic decât cel al pieţei * Terenul a ajuns la firma deputatului PDL Cezar Preda, care a depus documentele pentru a construi acolo un bloc cu 5 etaje * Tranzacţia a fost intermediată de finul deputatului, fostul consilier local Ion Dumitru, administratorul RER Ecologic Service Consiliului Local Galaţi a aprobat, la ultima şedinţă, ...

Eterna campanie electorală. Ciumacenco, candidatul PDL la Primărie

Miercuri, 20 Februarie 2013 10:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Nicuşor Ciumacenco a aflat, în plină conferinţă de presă, de la Doruleţ Resmeriţă, liderul interimar al judeţenei PDL, că va fi candidatul la Primărie al partidului, în 2016. „PDL va avea propriul lui candidat la alegerile locale şi acesta este, în momentul de faţă, Nicuşor Ciumacenco. Şi sigur va fi Nicuşor Ciumacenco, atâta timp cât există această echipă. Vrem în 2016 să câştigăm primăria. Cel mai târziu în 2016”, a anunţat Resmeriţă. Acest anunţ public ...

Doamne de Poveste dintr-o Românie de Poveste

Miercuri, 20 Februarie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Iadul de pe Pământ. La o lună după ce a risipit în mare cenuşa singurei fiice, răpuse de cancer, i-a venit rândul să-şi înmormânteze soţul, a cărui inimă n-a putut îndura pierderea unicului copil. O asemenea durere ar fi îngenuncheat pe oricine. Ileana Vulpescu, poate cel mai strălucitor spirit feminin al României, a rămas să poarte sigură crucea dublei dureri. O minunată Doamnă de Poveste dintr-o Românie de Poveste pe care ne-o arată, în fiecare duminică, Acasă, O ...

Tecuciul recidivează! Diana Borcea a cucerit publicul la "Românii au talent"

Miercuri, 20 Februarie 2013 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Vocea minunată a Dianei Borcea, o tânără de doar 26 de ani din Tecuci, a ridicat publicul în picioare, aplaudând-o, la prima ediţie a emisiunii „Românii au talent” de la Pro Tv. Diana a cântat dumnezeieşte piesa „Beautiful” a Christinei Aguilera. Versurile cântecului, pe care Pro Tv le-a subtitrat, „Sunt atât de frumoasă, indiferent ce spun alţii, şi vorbele nu mă pot doborî”, interpretate de tânăra diagnosticată cu nanism hipofizar somatotrop, au răvăşit publi ...

Investiţie de 1,2 milioane de lei la Pedagogic pentru modernizarea punctului termic

Marți, 19 Februarie 2013 12:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În următoarele 12 luni, Primăria oraşului va investi 1.273.372 de lei, cu TVA, pentru reparaţii capitale la punctul termic al Colegiului Naţional „Costache Negri” din Galaţi. Autorităţile au constatat că Pedagogicul se confruntă cu serioase probleme privind apa caldă şi căldura: conductele de apă caldă şi recirculaţie sunt uzate moral şi fizic, prezentând defecţiuni importante, lipsesc termoizolaţiile pe sectoare mari şi nu sunt montate peste tot aparate de măsură ş ...

Piţiponcii de Curtea Nouă

Marți, 19 Februarie 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Dublură pentru dosul lui Beckham. Ce Craii de Curtea Veche? Să-i vezi pe crăişorii şi craidonii de curtea nouă, (curte) de vilă cu pisicină, cum se dau în stambă mai abitir ca piţipoancele în plin avânt spre celebritate. Îmi fulgeră pe la urechi ştirea că David Beckham a apelat la o dublură care să-şi scoată chiloţii din dos în reclamă, în locul lui. Că Beckham are şi dânsul o vârstă, şi popoul nu mai e aşa de sprinţar precum era la tinereţe. Şi ca să nu dea ...

Nu le e foame? Alimentele UE îşi aşteaptă beneficiarii

Luni, 18 Februarie 2013 18:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Peste 5.000 de gălăţeni încă nu au venit să-şi ridice alimentele distribuite prin Programului European de Ajutor pentru Persoanele Defavorizate. Primăria are pregătiţi 4.900 de saci plini cu produse (din care lipsesc doar uleiul şi făina) şi n-are cui să le dea. Săptămâna trecută, la cele trei puncte de distribuire a alimentelor – Cantina de Ajutor Social (pentru beneficiarii de venit minim garantat), complexul Tudor Vladimirescu (pentru şomerii indemnizaţi şi neindemniza ...