Uite, plita memoriei este aproape, foarte aproape, încărcată cu de toate! Uite, memoria plitei este aproape, foarte aproape, încărcată cu de toate! Şi auzim:   „Iată, a venit şi iarna teoretică, suspectă!... practic, e un fel de-aiurea, e un tren fără persoane; seamănă cu o cumătră arzătoare şi infectă; nici copiii n-o visează!...Uite ce-ai făcut Mârlane!   Avem fulgi, avem de toate doar în filme şi-n reclame; pe dischete ne ascundem dorul, pofta de zăpadă; cerşe ...

Întinde arcul, domnule destins... (eşti scumpa mea încredere-n salvare)... sunt inutil, naiv sperietor lângă divina mea sperietoare!   Nu am cerut (nicicând) nimic în plus... doar te-am rugat de pace şi iubire, dar nu te-ai îndurat să mă asculţi... şi sufletul mereu să mi se mire!   Oare nici tu n-ai vreme de frumos? nici tu n-ai timp de pâine şi de sare?... sufletul meu de cârpă nu mai vrea să strige –  în zadar –  „noli turbare”!   Ce rost mai am când râsu-pl ...

Discipolul şi prietenul meu înverşunat, dregător Ion Emil Batog, încearcă să mă convingă despre pericolul care ne paşte când mâncăm ceva, însă nu cunoaştem calitatea/caracteristica vibraţiilor generate/declanşate în urma consumării acelui aliment. Şi începe să-mi dea exemple cu nemiluita, lăsându-mă să concluzionez că dumnealui a mâncat de toate, adică a testat înălţimea şi adâncimea vibraţiilor determinate de fiecare produs în parte. Dar nu aşa, la întâmp ...

!e greu...şi mult de mers până acolo... eşti singur...vezi că nimeni nu se vâră?... suportă, rabdă, iartă, fii atent, ia samă, calcă drept...să nu faci dâră!   !nu plânge...lăcrămarea nu te scoate nici la liman...şi nici nu-ţi drege visul!... în viaţa asta fără precedent, tu eşti şi ucigaşul şi ucisul!   !nu te strâmba dacă auzi suflarea acelei drepte, care te aşteaptă!... îndreaptă-ţi fruntea, râzi, ai grijă, vezi să nu lipsească următoarea treaptă!   ...

Sigur că da! minune! nu jucărie!...Auzi, domnule...un sărac mare tare nu încape în groapă! păi, cum să nu încapă, domnule? faci o groapă mai mare, şi gata! nu? O întreb pe tanti Suveică, să mă limpezească...şi ea-mi zice calm, pur şi simplu, aşa, să audă şi nea Mutelcă, să audă şi nea Cherpedin: „Păi, domnilor moşnegi, săracul din povestirea mea nu era mare ca dimensiuni, ci era mare din alt punct de vedere, pricepeţi? Era sărac cu duhul, cum glăsuieşte Învă ...

Sigur că da! – zic şi eu. Uşa se deschide...şi-o văd pe Maria Suveică, sora lui moş Mutelcă. Ştiu că ea face asemenea minune din cireşe amare. Ne salută, scoate un petec de hârtie şi începe să citească...o minune simplă. „A fost odată un sărac mare. Mare tare. Nici un sărac (dintre toţi săracii lumii) nu mai era ca el. Desigur, se înţelege bine, lumea acestui sărac era foarte mică. Mică tare. Nici o lume (dintre toate lumile lumii) nu mai era ca ea. Această lume ...

Pe rochia cu străzi în perspectivă am scris că merg la ţărmul unde stai şi mă aştepţi – corabie-ncărcată cu mirodenii, ca un fel de rai   aşa de căutat...(o viaţă toată)... râvnit, chemat şi plâns până-ntr-atât, că va să-mi fii mireasă marinară, departe-n veci de rău şi de urât!   Nu ai uitat...cred că ţi-aduci aminte cât am citit-o când te îmbrăcai... şi când era în cufărul cu zestre...!... O ştiu pe dinafară, doamnă...hai,   calcă-ţi pe suflet, ...

După astfel de text şi lectură, eu nu mai am grai. Cu batistele, bătrânii mei discipoli şi prieteni îşi iau plânsul din rostogolire. Eu nu. Fiindcă eu nu plâng. Eu nu am plâns niciodată. Doar metaforic. Ion Mutelcă îşi pune în cufăr caietul scris cu creion chimic. Vasile Cherpedin scotoceşte calm în buzunarul de la piept, scoate un caiet mic şi începe să citească serios! „Sunt într-un automobil, pe şoseaua Galaţi-Bârlad, cea mai proastă şi rea şi necăjită şi ...

N-am mai fost la voi, am fost la alţii, şi au fost şi ei la fel ca voi...!... voi şi alţii îmi strigaţi din urmă: nu ai nici o şansă, fără noi!...   Ce te-ai face (tu) fără regrete?... ce te-ai face (tu) numai nădejdi?... n-ai mai şti nici cum, nici care parte a deşertăciunii noastre eşti!   N-ai mai şti dacă e bună calea cea pe care mergi, şi mergi, şi mergi... uită-te prin câtă admirare stăm şi tremurăm ca nişte vergi   în bătaia unui vânt năprasnic, unei ...

Aici, toată lumea-i a noastră... şi-i chiar şi a voastră...şi-a lor... sunt verbe cuminţi şi cu minte, umplute cu slavă şi zbor!   Sunt zile-n veşminte de seară, şi nopţi în veşminte de zi, şi doruri mai lungi decât viaţa când ai (şi când n-ai) ce iubi!   Când toate cuvintele-s verbe de dus...şi de-ntors...şi de stat... ascult şi mă uit...(cumsecade!)... şi urc şi (mă)-nvăţ să (nu) cad!   Pe ţărna din deal şi din vale, pe ploaie, pe vânt, pe omăt... nici ...