Domnul Vasile Iubire locuieşte în Ţiglina 17. Locuieşte într-o odaie cu două uşi: una la intrare şi una la ieşire. Nu (mai) are pe nimeni. Are doar şaizeci de ani şi o pensie mică. Aşa de mică, încât îi încape în buzunarul de la ceas. Ceas nu are. Dacă vrea să ştie câte ore mai are până la moarte, se uită la ceasul vecinei. Că asta are o mamă de ceas, cam de şapte-opt şchioape bune în diametru, şi-l ţine bătut în peretele din balcon, să vadă lumea şi să cit ...

Este foarte limpede: totul e tulbure şi toate sunt cuprinse de ceaţă... Desigur, e o minciună paradoxală când mă trezesc viu, dimineaţă! Desigur, când ajung viu, seara, încep a scrâşni un paradox mincinos: e clar, nu am să pot afla niciodată de ce umblă negura numai pe jos! Pe sus, totul pare ca lacrima dăruită de mama, în vremuri grele... Prin lacrima ei am văzut unde-s paradoxurile tale, paradoxurile mele! Paradoxal, pot a-ţi spune: nimic nu-i mai clar ca o dimineaţă, ...

Habar n-am ce vrea să facă Iulia cu Marsilia, de ce a plecat nitam-nisam şi unde vrea s-o ducă pe frumoasă. Ştiu că barmaniţa-i mamă şi are suflet, dar să se ridice şi să plece brusc, n-am crezut că (se) poate. Mă cuprinde un soi de frică in/explicabilă, un fel de tristeţe i/remediabilă, mai ales că sunt repetent la Răbdare... (de toate mi-a dat mama să-mi ajungă până la moarte, numai Răbdare nu mi-a dat)... Sigur că da! Mă copleşeşte gândul că Iulia poate da nas ...

Cu gânduri vehemente prin secară, refuz ascunsul, mă dezleg de sine, încununez idei despre afară... dezamăgirea?... cred că-mi face bine!... Supremă, câte-o splendidă neghină îmi spune tot despre părerea noastră: dăm peste gard lumina para/fină şi dăm cu flit muşcata din fereastră! Ici-colo, câte-un mac fără simbrie se face alb sau roşu de plăcere că va s-ajungă simplu... (sine die?)... motiv de ură sau de revedere!... Pun pe oprit idei despre afară, accept ascuns ...

Sigur că da! Îi aud plânsul. Îi aud lacrimile cum cad pe ciment şi se sparg în zeci şi sute şi mii de lacrimi mai mici. Şi, în fiecare dintre acestea, văd câte o ţigăncuşă plângând după mamaia plecată să vândă "aur" la proşti. Iulia, barmaniţa, se uită şi ea, vede şi ea ce văd eu. Ne uităm şi între noi, şi nu ştim ce să facem, cum să ajutăm oacheşa cu splendoare şi ciocolată. Ţigăncuşa Marsilia îmi aminteşte de filmul lui Emil Loteanu, "Tabor uhaditi ...

De/scriu cerneala mea supra mizerii... (cerneala mea platonică şi castă)... sfinţită prin amarnice siberii: agheasmă chioară, lungă, rea, ne/fastă! Şi nu am timp, nici spaţiu şi nici vreme să mai aştept o altă călimară plină cu perle-n straşnice trireme... şi tu... (şi tu, sirena mea corsară)!... Mizerii?... vrei/nu vrei!... (nu mi se pare)... şi peste tot!... (am grijă să nu fie în călimara mea ne/păsătoare)... doar astfel scufundarea-i sine die! Sfinţită prin ...

Sunt în stare să-mi aduc aminte şi să vă scriu o poveste răscolitoare prin frumuseţe şi imprevizibil. O poveste din Galaţi. O poveste din gară. Nu chiar de unde se ia sau se pierde trenul, ci dintr-un bar aflat (şi acuma) foarte aproape de gară... Sigur să da! stau la taclale cu Iulia, barmaniţa! fumez şi beau pe datorie!... (apucături de scriitor, na !)... (dar nu-i nici o problemă! la câte datorii am, cred că am să dau colţul foarte târziu!)... E devreme. Cam pe la prânz ...

Hai să căutăm...(prin ladă).../ rochii şi scrisori de-atunci... şi să auzim (în rochii)/ ce (!) mireasmă de sulfină, şi-n scrisori (ne/vinovate)/ ce (!) păcat care declină strigător tăcerea noastră/ cea de tot...spre/zece munci!...   Ce adâncă-i amăgirea/ unui strigăt spre înalt când i-auzi (dezamăgirii)/ fâlfâitul mai aproape... mai aproape decât ştie/ Ne/Murirea că-i încape n-ochi triumful ne/răbdării/ cu-n plâns rece şi-unul cald!   Ce înaltă-i resemnarea ...

„Nu mai spun că mulţi mureau pe drum. Aproape în fiecare sat se află cel puţin câte un flăcău de-al nostru îngropat mai creştineşte decât camarazii rămaşi în urmă şi în uitare. Mergeam numai primăvara, numai vara şi numai toamna…şi numai când ne lăsau bubele din tălpi, vătămăturile din şale, nădejdile şi deznădejdile de prin sufletele aprinse ori stinse în amăgire şi dezamăgire…(o dată, într-un sat cam pe la o mie de kilometri distanţă de Siberia, cum ...

Pionul cel mai dur pe tabla lumii, respect regi şi regine din părţile amândouă ale acestui război pentru care mai merg şi pe jar, şi pe brumă, şi pe rouă!   Pionul cel mai blând pe tabla lumii, scot regi din joc şi păcălesc regine, mă fac de râs şi plâns în linia ce dintâi când vin nebunii şi întreabă...cine?   Pionul cel mai sec pe tabla lumii, am dat de tot, de toate, am dat şi de nimic... dar regele şi sfânta lui regină m-au învăţat să pot să vreau ...