Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Mămicile primesc mai uşor indemnizaţia de creştere a copilului

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 12:00 | Publicat în SOCIETATE

Mămicile primesc mai uşor indemnizaţia de creştere a copilului
În urma modificărilor ce au avut loc astă vară, mămicile pot obţine mai uşor indemnizaţie, dar şi concediu prenatal, metodologia de solicitare fiind cu mult simplificată. Prin urmare, actele necesare sunt: prezentarea în copie a documentelor justificative, fără a mai fi necesară legalizarea, ci doar confruntarea cu originalul, la depunerea acestora; în cazul copiilor născuţi în străinătate, certificatul sau extrasul de naştere (act pe care îl primesc până la eliberarea ce ...

MAI MULT CA SF-UL. Nu se poate fără sos!

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 11:30 | Publicat în CULTURA

MAI MULT CA SF-UL. Nu se poate fără sos!
„Apoi pui în tigaie carnea aia de porc, dar numai şi numai cu pielea în jos, da? Altfel nu se face”, explică comandantul Alistair, de pe H. M. Spaceship „Victoria”, de patrulare.  Skipperul ridică degetul, iar o felie din acea delicioasă friptură de porc odihnită exact zece minute, după ceas, în cuptor – la maxim 160 de grade! – tocmai profita acum de lipsa gravitaţiei pentru a executa un balet lent pe deasupra capetelor echipajului. „Cu suc de mere e bun, dar io n-aş ...

Jumătate din copiii României trăiesc în sărăcie

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 11:00 | Publicat în SOCIETATE

Jumătate din copiii României trăiesc în sărăcie
Rata ridicată a mortalităţii infantile e determinată de afecţiuni tratabile în condiţiile unui sistem medical funcţional, se arată în raport Sărăcia, discriminarea, agresivitatea, scăderea numărului vaccinărilor şi lipsa unei instituţii specializate ca Avocatul Copilului sunt principalele motive de îngrijorare semnalate de organizaţia Salvaţi Copiii în Raportul Alternativ Periodic, care va fi prezentat Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, pe 3 octombrie, la Geneva. ...

REȚETE puţin modificate | Brioşele Ramonei

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 10:00 | Publicat în MAGAZIN

REȚETE puţin modificate | Brioşele Ramonei
Brioşe aperitiv Ingrediente: 280 g iaurt, 4 ouă, ½ linguriţă sare, 100 ml ulei, 150 g făină, 1 plic praf de copt, 150 g brânză telemea, 100 g măsline, 100 g kaizer Preparare: Se amestecă bine ouăle, apoi se adaugă iaurtul şi uleiul. Se omogenizează bine amestecul, se presară sarea şi se încorporează făina cernută şi praful de copt. Toate ingredientele se amestecă bine. Brânza telemea se taie în cubuleţe mici şi se adaugă în aluat. În plus, eu am adăugat măsline ...

Gălăţenii îi vin în ajutor lui Ionel Irimia

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE

Gălăţenii îi vin în ajutor lui Ionel Irimia
În urmă cu două săptămâni, vă prezentam cazul lui Ionel Irimia, un bărbat în vârstă de 55 de ani, care suferă de un handicap la piciorul stâng, iar acest necaz nu îi permite să muncească sau să participe la orice altă activitate. Din păcate, nu mai are gamba stângă, iar în urma eforturilor pe care le-a făcut pentru a-şi achiziţiona o proteză pentru picior, a rămas singur, într-o cămăruţă plină de mucegai, care stă să se dărâme peste el. Gălăţenii impresion ...

COMORI DE PATRIMONIU | Medicul care a adus chirurgia la Galaţi

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 09:00 | Publicat în Campanii VLG

COMORI DE PATRIMONIU | Medicul care a adus chirurgia la Galaţi
Doar o stradă care merge oarecum paralel cu strada Traian şi un bust ascuns parcă de ochii trecătorilor, în curtea Spitalului de Psihiatrie, mai amintesc astăzi de numele lui Alexandru Carnabel. Întorcându-ne însă în timp cu un veac, avem surpriza să-l descoperim pe unul dintre cei mai de seamă medici pe care i-a avut oraşul nostru. Într-o epocă în care mijloacele de comunicare rapidă erau încă la stadiul de pionierat, vestea despre îndemânarea chirurgului Alexandru Carnabe ...
Campanie VL: Uşor de citi. Benjamin Button şi fermecătoarea epocă a jazzului
„Strania poveste a lui Benjamin Button şi alte povestiri din epoca jazzului” este o culegere de proză scurtă scrisă de Francis Scott Fitzgerald, autor celebru care a scris şi Marele Gatsby şi Blândeţea Nopţii. Descrierea atmosferei de început de secol XX, în America, este fermecătoare. Strania poveste a lui Benajmin Button. Este istoria unui copil care se naşte bătrân şi întinereşte, pe măsură ce trece timpul, descoperind mai întâi plăcerile vârstei mature şi apoi pe ...

Traficul din Galaţi, bântuit de maşini defecte

Sâmbătă, 01 Octombrie 2016 08:00 | Publicat în SOCIETATE

Traficul din Galaţi, bântuit de maşini defecte
Peste o sută de autoturisme cu probleme tehnice, dintre care unele cu defecţiuni grave, inclusiv la sistemul de direcţie, au fost depistate în traficul rutier din Galaţi numai într-o zi în care echipele de poliţişti de la Rutieră şi inspectorii RAR au ieşit pe stradă pentru verificări. Dintre sutele de autoturisme trase pe dreapta de echipele de control, în peste 150 de cazuri au fost constatate abateri de la normele de siguranţă, şoferii prinşi că nu au avut grijă de maşin ...
Pentru că riscă să rămână pe tuşă, Durbacă ar putea candida pentru un mandat de deputat
Senatorul Eugen Durbacă, preşedintele ALDE Galaţi, ar putea candida pentru un mandat în Camera Deputaţilor, la alegerile din 11 decembrie, nu pentru Senatul României, cum se vehicula până de curând. Asta pentru că scorul pe care partidului îl va obţine la Galaţi nu se anunţă tocmai optimist, iar fostul primar şi preşedinte de CJ riscă să rămână pe tuşa politicii gălăţene. Preşedintele ALDE Galaţi nu a infirmat această posibilitate. „Nu s-a luat o hotărâre. Nu am ...
Audit la Spitalul Judeţean pentru verificarea lucrărilor/ Primele măsuri dispuse de preşedintele CJ
O comisie de anchetă de la Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi, formată din auditori şi ingineri constructori, va demara, începând de luni, verificări la Spitalul Judeţean, pentru a controla modul în care au fost executate o serie de lucrări finanţate din bani publici. Informaţia ne-a fost confirmată de către preşedintele CJ, Costel Fotea, care a precizat că ieri, la nici 24 de ore după şedinţa aleşilor, a dispus o misiune de audit în cea mai importantă unitate sanitară din ...