„Strania poveste a lui Benjamin Button şi alte povestiri din epoca jazzului” este o culegere de proză scurtă scrisă de Francis Scott Fitzgerald, autor celebru care a scris şi Marele Gatsby şi Blândeţea Nopţii. Descrierea atmosferei de început de secol XX, în America, este fermecătoare.
Strania poveste a lui Benajmin Button. Este istoria unui copil care se naşte bătrân şi întinereşte, pe măsură ce trece timpul, descoperind mai întâi plăcerile vârstei mature şi apoi pe cele ale tinereţii şi copilăriei. Mi-a amintit de povestirea „Nasul” a lui Gogol, din cauza uşurinţei care oamenii din jurul lui Benjamin acceptă lucruri neverosimile. Merită citită şi pentru că e un exerciţiu interesant de imaginaţie, dar şi pentru că e o sondare destul de abilă a sufletului uman şi a felului său de a fi, în funcţie de vârstă. După povestire s-a făcut şi un film de Oscar, cu Brad Pitt şi Cate Blanchett.
Capul şi umerii. Între Horace, un geniu al filosofiei şi Marcia, o artistă, se leagă o dragostea ciudată. Cei doi se căsătoresc, iar unul dintre ei îşi asumă rolul de Cap, iar celălalt, de Umeri. Cât de mult poate răsuci viaţa destinele oamenilor înţelegem abia când, pe nesimţite, rolurile celor doi ajung să se inverseze. Interesantă prin prisma analizei relaţiilor dintre doi oameni diferiţi care ajung să formeze o familie.
Bolul din sticlă şlefuită. E greu de spus dacă există ghinion pe lumea asta. În această scurtă povestire a lui Fitzgerald există nu doar ghinion, dar parcă şi un fel de blestem care ajunge să apese asupra unei familii. Şi toate treburile care merg prost se învârt în jurul unui obiect din casă. De la certuri domestice, la accidente şi tragedii, totul se leagă de nenorocitul de bol.
Patru pumni. Samuel Meredith era, de mic, arogant. Şi a încasat un pumn care l-a vindecat de această tară. Mai târziu, i s-au aprins călcâiele după o tânără şi, doar pentru atâta lucru, era să-i strice femeii căsnicia. Iarăşi, un pumn bine ţintit l-a deşteptat, făcându-l să-şi vadă de drum şi să-i dea pace femeii. Şi tot aşa, şoc după şoc, s-a cristalizat caracterul lui Samuel, până când Fitzgerald ajunge să poate scrie „în prezent nu cunosc pe nimeni care să aibă nici cea mai mică dorinţă de a-l lovi”.
Întâi mai. Criticii trebuie să spună dacă e vorba despre o nuvelă sau un roman. Cert e că povestea are mai multe personaje şi chiar planuri diferite de desfăşurare a acţiunii, care se întrepătrund. E şi povestea lui Gordon, care ajunge în pragul ratării. Iar viaţa avea să-i pregătească şi surprize mai urâte de atât. Totodată e şi povestea lui Peter Himmel, care le strică planurile soldaţilor beţi Roy şi Key de a fura băutură de la un mare bal. Edith are şi ea rolul ei în poveste, iar tensiunile politice ale vremii se fac şi ele simţite. Aflăm, printre altele, cum au ajuns americanii să se teamă de comunism.
Ah, vrăjitoare roşcată! Scriitura lui Fitzgerald vădeşte de-a dreptul măiestrie, în această povestire. Totul începe ciudat, cu o mulţime de evenimente care parcă n-au niciun sens. Pe parcurs, însă, toate capătă o explicaţie. Nici nu ne-am gândi să vă divulgăm ceva din ceea ce se întâmplă. Merită citită, nu povestită.
Duminica nebună! Un tânăr care pare să aibă un viitor strălucit ca scriitor de scenarii adaptate se lasă corupt de tentaţiile Hollywoodului! Ba spune că nu bea, dar se lasă păcălit, ba îşi promite că nu se va mai gândi la nevasta şefului său, dar totuşi nu rezistă tentaţiei. Fără ca ceva clar să se întâmple, între Joel Coles, Stella Walker şi Calman, şeful, se înfiripă un soi de triunghi amoros. Abia apoi încep loviturile de teatru, care-l zăpăcesc pe Joel. Iar la final… rămâne să vedeţi şi singuri, citind povestirea.
Găsiţi cartea la Librăria Donaris, pe pe Strada Nicolae Bălcescu, nr. 26.
