Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Noi surprize la turneul Futures de la Galaţi

Vineri, 20 Mai 2016 10:37 | Publicat în SPORT

Noi surprize la turneul Futures de la Galaţi
Italianca Anna-Giulia Remondina, locul 531 WTA şi cap de serie 2, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Futures de la Galaţi, dotat cu premii totale de 10.000 de dolari.Remondina a învins-o pe Ioana Ivan - jucătoare venită din calificări, scor 6-3, 6-1, iar în turul următor o va întâlni pe Caroline Werner (Germania), care a eliminat-o pe Guadalupe Perez Rojas (cap de serie 7), cu scorul de 7-6 (3), 7-5.  O altă surpriză a turneului a fost oferită de Ioana Roşca, ca ...
"Copii sănătoşi, părinţi fericiţi", un proiect UNIC în Galaţi
Peste 4.000 de copii din 30 de grădiniţe din municipiul Galaţi vor lua parte la un program educaţional inedit, derulat pe durata unui an. Numit "Copii sănătoşi, părinţi fericiţi", proiectul este organizat de clinica MedLife, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi cu Serviciul de Asistenţă Medicală a municipiului Galaţi. Proiectul reprezintă o colaborare între cadrele didactice, asistenţii medicali din unităţile de învăţământ preşcolar şi medicii ...

CRONICĂ DE CENACLU/ Despre, în și după cenaclu

Vineri, 20 Mai 2016 08:00 | Publicat în CULTURA

CRONICĂ DE CENACLU/ Despre, în și după cenaclu
“Și tu bei coniac cu lacrimi?”, îi zisese ea încet, ștergându-i lacrimile, el fiind prea ostenit ca să i se mai opună femeii care îl ținea aproape ca în Pieta lui Michelangelo, aceea spartă de ciocanul unui nebun… “Ce zici?”- o întrebă el, căci glas mai avea. “Nimic, da’ ziceam și eu așa, că tare te-ai obosit…Iar acum mă mai și duci pe mine noaptea acasă. Nu e drept…” De fapt, el se lăsase dus, luat pe sus, n-avea oricum unde să meargă altundeva și nic ...

Diplome şi premii la Facultatea de Inginerie din Galați

Vineri, 20 Mai 2016 08:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Diplome şi premii la Facultatea de Inginerie din Galați
Cadrele didactice de la Facultatea de Inginerie au sărbătorit în avans ziua patronilor spirituali Constantin şi Elena, ocazie cu care au ţinut să le mulţumească, ieri, colegilor care au obţinut rezultate deosebite, colaboratorilor şi studenţilor merituoşi. Astfel, în cadrul unei ceremonii elegante ce a avut loc în sala arhiplină a Aula Magna din Campusul Ştiinţei, a fost omagiat prof. univ. dr. Tănase Panait, care a primit Diploma "Opera Omnia" pentru întreaga activitate de c ...
PIETONI gălăţeni, ACCIDENTAȚI din neatenţie. Unul a fost doborât de o oglindă
Un localnic din Măstăcani a ajuns la spital după ce a pierdut "confruntarea" cu oglinda unei maşini. S-a întâmplat în timp ce bărbatul, în vârstă de 39 de ani, se deplasa pe marginea unui drum din comună, şosea pe care, în acelaşi timp, a trecut o autoutilitară la volanul căreia se afla un tânăr de 28 de ani. Într-o curbă, şoferul nu a păstrat distanţa faţă de marginea şoselei şi l-a acroşat pe pieton cu oglinda, acesta din urmă alegându-se cu mai multe leziuni car ...
Viitorii campioni, în PERICOL! Performanţă fără condiţii minime în atletism
Antrenorii gălăţeni fac adevărate miracole deşi lucrează pe o pistă de duritatea betonului şi fără sală în anotimpul friguros „Atletismul se practică tot timpul anului, pentru asta ai nevoie de condiţii decente de pregătire”, aceasta este părerea unei apreciate antrenoare gălăţene, prof. Maricica Bernea Ciocan, un tehnician care întreaga viaţă s-a aflat în preajma acestei complete discipline sportive. La fel ca mai toţi colegii de breaslă din oraş, munceşte pentru ...
Ce puteţi vedea la FESTIVALUL GULLIVER, vineri şi sâmbătă
Vineri, 20 mai De la ora 10,00, Teatrul Ţăndărică, Bucureşti, va juca în Sala Mare - "Muzicanţii din Bremen", iar de la ora 11,30, Teatrul Municipal, Chişinău va participa la festival cu - "Magic Marionettes", în Sala Studio. "Şcoala lui Habarnam" este piesa pe care o vor prezenta păpuşarii de la  Teatrul "Guguţă", Chişinău, Sala Mare, de la ora 13,00. La ora 18,00 studenţii de la UNATC, Bucureşti vor juca În "Frumoasa şi  Bestia", la Sala Studio. Tot de la ora 18,00, va ...
ÎNCEPE distribuţia AJUTOARELOR ALIMENTARE de la UE
Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi aduce la cunoştinţa celor interesaţi că ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană se vor distribui începând de luna viitoare, informaţia fiind furnizată de Instituţia Prefectului, coordonatoarea programului guvernamental la nivelul întregului judeţ. Vestea bună este că persoanele care îndeplinesc condiţiile impuse de comunitatea europeană pentru a beneficia de ajutoare vor primi pachete cu alimen ...
JOCURI educative în trei PARCURI din Galaţi (FOTO)
Jocuri educative cu diferite tematici atractive pentru copii, destinate învăţării literelor, cifrelor, geografiei României, sistemului solar, animalelor, plantelor, ceasului etc, vor fi montate de Primăria Galaţi în trei parcuri din oraş - Grădina Publică, Parcul Viva şi Orăşelul Copiilor. Menite să-i ajute pe cei mici să înveţe jucându-se, echipamentele sunt din material plastic, rezistente, cu forme şi culori diferite, design special şi se aplică pe suprafeţe bituminoas ...
Conferinţă internaţională, la Universitatea ”Danubius”
Universitatea "Danubius" împreună cu Universitatea din Camerino (Italia) şi Universitatea de Tehnologie Czetochowa (Polonia) organizează conferinţa internaţională cu tema "Integrarea europeană. Realităţi şi Perspective". Evenimentul ştiinţific se va desfăşura în perioada 20-21 mai. Toate lucrările acceptate în cadrul conferinţei vor fi publicate într-un volum ce va fi inclus în bazele de date internaţionale. ...