Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Călătoria în timp, legănată, pe o pânză de păianjen?

Vineri, 01 August 2025 15:00 | Publicat în CULTURA

Motto: „Scopul vieții este bucuria (…) Restul este imaginație!”Iulius Berca, personaj din carte (p. 60) Adrian Alui Gheorghe, "Povestea elefantului care trăia într-o nucă", Editura pentru Artă și Literatură, București, 2025 Recent încheiatul eveniment literar de la Galați, Festivalul Internațional „Poezia - port la Dunăre”, organizat de către Uniunea Scriitorilor din România Filiala Sud-Est, Primăria municipiului Galați și Consiliul Local, Consiliul Județe ...

Handbalistele gălățene, la primul meci de verificare

Vineri, 01 August 2025 14:30 | Publicat în SPORT

CSM Galați a disputat prima partidă amicală din actuala perioadă de pregătiri. S-a deplasat în orașul vecin, unde a întâlnit una din echipele de top ale handbalului feminin românesc – HC Dunărea Brăila. În această situație, rezultatul nici n-a prea contat pentru fetele Dacianei Balaban, brăilencele fiind net superioare – cel puțin în momentul de față. "Ne-a interesat să vedem în ce stadiu ne aflăm. Până la acest meci am lucrat mai puțin cu mingea, am comis unele gre ...
Dans și distracție pentru copii, la Centrul Comercial Traian
Astăzi, 1 august, de la ora 18.00, toți copiii și părinții sunt invitați la o porție zdravănă de energie, muzică și voie bună în cadrul evenimentului de dans marca ESTRADA, organizat la Centrul Comercial Traian din Galați. Spectacolul face parte din programul Kids Summer School și promite o seară memorabilă, cu momente speciale pentru toate vârstele: demonstrații de dans LIVE cu publicul, cabină foto pentru amintiri de neuitat și o mini-DISCO dedicată celor mai energici pa ...
VOLEI. S-au încheiat meciurile din grupe la Campionatul European de volei pentru juniori Under16 din Armenia. Selecţionata României, antrenată de gălăţeanul Marian Apostu, a obţinut patru victorii şi a suferit trei înfrângeri, rezultat cu care se situează pe locul IV. Iată şi cele şapte rezultate de pe parcursul unui adevărat maraton: 0-3 cu Polonia, 3-0 cu Armenia, 3-1 cu Grecia, 3-0 cu Letonia, 0-3 cu Spania, 3-0 cu Austria şi 0-3 cu Slovenia. FOTBAL. Sâmbătă, echipele gă ...
Cumpără în august de la ATAC și primești până la 180 lei înapoi în septembrie
Cumpără în august de la ATAC și primești până la 180 lei înapoi în septembrie  În luna august, cumpărăturile tale din ATAC îți aduc extra beneficii care se întorc la tine, exact ca un bumerang! ATAC îți oferă șansa să primești până la 180 lei sub formă de vouchere, pe care le poți folosi în septembrie. Tot ce trebuie să faci este să cumperi inteligent și să te bucuri de superputerea cardului tău de fidelitate MyCLUB Auchan! Cum poți beneficia de vouchere? Fă ...

Filmul zilei la tv: Delta Bucureștiului

Vineri, 01 August 2025 12:30 | Publicat în MAGAZIN

Delta BucureștiuluiRomânia (2020), documentarTVR Cultural, vineri, 1 august, ora 22.00Cu: Eva Pervolovici, Ileana Samoilă, Sandrine Bonnaire, Ada CondeescuTitlu original: Delta BucureștiuluiÎn anii 1950-60, la București, câteva deținute politice dau naștere copiilor lor într-una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Europa de Est, transformată ulterior în închisoarea Văcărești. Astăzi, o vegetație sălbatică a pus stăpânire pe aceste locuri, formând un ecosistem în ...

Studenți gălățeni în tabără de excelență

Vineri, 01 August 2025 12:23 | Publicat în EDUCAŢIE

Studenți gălățeni în tabără de excelență
Trei studenți ai Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați au participat recent la „The Milky Way Bootcamp”, un program de formare intensivă organizat de Lactalis România, în parteneriat cu Fundația Leaders.  Evenimentul, desfășurat în inima uneia dintre fabricile Lactalis din România, a oferit participanților o experiență practică de neuitat.„În inima uneia dintre fabricile Lactalis România, studenții ...

Moldovean depistat cu permis de ședere fals

Vineri, 01 August 2025 12:00 | Publicat în Regional

Moldovean depistat cu permis de ședere fals
Poliţiştii de frontieră de la Oancea fac cercetări în privinţa unui bărbat care a prezentat la controlul un permis de ședere fals. Descoperirea a fost făcută marţi, 29 iulie, în jurul orei 15.30, când în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor de control, un moldovean de 27 de ani, șofer al unui autoturism înmatriculat în Franța. La control, persoana în cauză a prezentat, pe lângă pașaportul electronic, un permis de ședer ...

Remember. Petre Alexandru (1898-1978)

Vineri, 01 August 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN

Petre Alexandru, tenor, interpret de romanțe, tangouri și cântece populare, s-a născut pe 30 iulie 1898, la Râmnicu Vâlcea. A fost cunoscut mai ales în perioada interbelică. Și-a început studiile muzicale la Craiova, unde a învățat teorie, solfegiu și canto, continuând apoi la București, sub îndrumarea lui Dumitru Mihăilescu-Toscani și Leo Kalmuschi. Înainte de a-și începe cariera artistică, a lucrat ca pictor bisericesc. Debutul scenic a avut loc în 1929, la Teatrul N ...

Atenție la alimentele cumpărate în perioadele caniculare!

Vineri, 01 August 2025 11:00 | Publicat în SFATURI

În contextul temperaturilor extrem de ridicate din ultima perioadă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați atrage atenția asupra riscurilor asociate achiziționării și manipulării produselor alimentare în sezonul cald și oferă o serie de recomandări menite să protejeze sănătatea consumatorilor. Specialiștii CJPC Galați avertizează că produsele alimentare, mai ales cele perisabile, sunt extrem de sensibile la căldură și se pot degrada rapid, da ...
Pagina 131 din 18472