Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Cumulul pensiei cu salariul de la stat va fi permis doar pentru pensii de până la 1.500 lei
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Cumulul pensiei cu salariul plătit de stat va fi permis doar în cazul persoanelor care primesc o pensie în valoare de până la 1.500 lei, echivalent al unui salariu mediu brut pe economie, urmând ca pentru persoanele cu o pensie care depăşesc acest plafon să fie interzis cumulul celor două venituri.Propunerea va fi lansată în dezbatere publică, pentru a fi transmisă Parlamentului spre aprobare, a anunţat, luni seara, premierul Emil Boc."Vrem să găsim o cale de echilibru şi atunc ...
Daniel M., de 27 ani, din comuna Rediu, judeţul Galaţi, posesor al permisului de conducere categoria B din anul 2002, îşi conducea maşina sâmbătă, la ora 20,30, pe drumul judeţean 255, pe raza comunei Pechea. La kilometrul 20+30, şoferul l-a accidentat mortal pe Petrică S., de 42 ani, din localitate, care coborâse dintr-un autoturism staţionat pe partea carosabilă, cu faza de drum în funcţiune, pentru a-şi verifica starea pneurilor. În urma testării au aparatul etilotest s-a c ...
Fostul comandant al Poliţiei gălăţene, Tache Bocănială, adjunct al şefului IGPR
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, Tache Bocănială a fost numit adjunct al inspectorului General al Poliţiei Române. El a fost numit în această funcţie prin ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, şi va coordona Direcţia de Control Intern a Poliţiei naţionale, fiind cel de-al treilea adjunct al şefului IGPR, alături de cei care coordonează activităţile de Ordine Publică şi Investigaţii Criminale.Vasta activitate a fostului ...
Doi băcăuani acuzaţi că au vrut să îşi vândă copiii pentru prelevare de organe au fost arestaţi
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Doi bărbaţi din oraşul băcăuan Odobeşti acuzaţi au vrut să îşi vândă copiii minori pentru prelevare de organe în schimbul sumei de 12.000 de euro au fost arestaţi.Ancheta în acest caz a început în 11 martie, după ce poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bacău au fost sesizaţi despre faptul că doi bărbaţi, unul în vârstă de 41 de ani şi altul de 32 de ani, din comuna Odobeşti, ambii fără ocupaţie şi cunoscuţi cu antecedente pen ...
Moaştele Sfântului Vasile cel Mare sunt oferite spre închinare, la Galaţi
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Luni seară, la ceas de sfântă rugăciune, creştinii gălăţeni au venit la Catedrala Episcopală a Galaţilor, pe cărările Sfinţilor lui Dumnezeu, răspunzând astfel chemării Arhiereului locului, Prea Sfinţitul Casian al Dunării de Jos. În aşteptarea Moaştelor Sfântului Vasile cel Mare şi a veşmântului Cuviosului Patapie, creştinii s-au însoţit în rugăciune cu Mântuitorul, cu tot clerul prezent la manifestarea de suflet de la Galaţi. Adulţii purtau în mâini bus ...
Boc: Programul anticriză este elaborat cu PSD, politicienii sunt în campanie împotriva lui Băsescu
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Emil Boc susţine că programul anticriză a fost elaborat împreună cu PSD şi apreciază că politicienii care se pronunţă în cazul măsurilor anticriză şi acuză lipsa informaţiilor privind discuţiile cu FMI sunt în campanie electorală, deşi ştiu că Băsescu nu poate pierde alegerile prezidenţiale."Măsurile şi programul anticriză sunt cuprinse în raportul pe care împreună cu colegii din PSD l-am elaborat, l-am trimis spre aprobare Parlamentului, şi include măsu ...
* Din fostul domeniu al Cantacuzinilor nu a mai rămas decât cavoul * Şi acela e lăsat de izbelişte * ”Valoare memorialistică există, dar monumentul nu se află în baza noastră de date”, susţine Direcţia de Cultură * Patru generaţii de Cantacuzini, celebra familie nobiliară bizantină care a dat capete încoronate şi în Ţările Române, îşi duc somnul de veci în localitatea Băleni, aproape uitaţi. Din conacul şi întinsul domeniu din fostul judeţ Covurlui nu a rămas ...
Boc a prezentat deputaţilor programul anticriză anunţat de Guvern încă de la începutul anului
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Premierul Emil Boc a prezentat, luni, în Camera Deputaţilor, programul anticriză anunţat de Guvern încă de la începutul anului, cu măsuri precum pensia socială şi neimpozitarea profitului reinvestit, şi a arătat că vor fi sprijinite domenii care pot asigura României un avantaj faţă de alte state.Printre domeniile enumerate de şeful Guvernului ca având un potenţial ridicat de avantaje în concurenţa cu alte ţări au fost agricultura, turismul, energia şi construcţiile.El a ...
La Tecuci, numărul bolnavilor de diabet este în continuă creştere. Numai anul trecut au fost înregistrate 3.430 de cazuri noi. Am vizitat Policlinica Municipală din oraş, unde am vorbit cu dr. Marta Aganencei (foto), medic specialist în boli interne, cu competenţă în diabet.Stilul de viaţă - un inamic nevăzutCei mai mulţi dintre pacienţii cabinetului suferă de diabet de tip II. „În luna ianuarie a acestui an, am depistat 57 de cazuri noi, iar în 2008, în timpul programului ...
Escroc gălăţean, „repatriat” din Spania prin Interpol
Marți, 17 Martie 2009 02:00 | Publicat în JURIDIC
Autorităţile judiciare spaniole - prin intermediul Interpol - l-au predat ieri, 16 martie, autorităţilor române pe urmăritul internaţional Octavian C., de 36 de ani, din oraşul Bereşti, judeţul Galaţi. Bărbatul se sustrăgea măsurii arestării preventive pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Buf de 115.606 lei şi… vira în Spania!În cursul lunii februarie 2008, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Brăila, Octavian C. a achiziţionat ...