* Din fostul domeniu al Cantacuzinilor nu a mai rămas decât cavoul * Şi acela e lăsat de izbelişte * ”Valoare memorialistică există, dar monumentul nu se află în baza noastră de date”, susţine Direcţia de Cultură *
Patru generaţii de Cantacuzini, celebra familie nobiliară bizantină care a dat capete încoronate şi în Ţările Române, îşi duc somnul de veci în localitatea Băleni, aproape uitaţi.
Din conacul şi întinsul domeniu din fostul judeţ Covurlui nu a rămas întreg decât cavoul, şi acela uşor degradat şi înconjurat de mizerie. Asta deşi istoricii i-au apreciat pe Cantacuzinii moldoveni pentru contribuţia culturală importantă, iar pe Cantacuzinii de la Băleni, aparţinând ramurei Deleni, pentru biblioteca lor deosebit de valoroasă.
Ultimul descendent de sex masculin
Întâmplările cu prinţi şi prinţese au întodeauna un final fericit. Asta se întâmplă numai în poveşti.
În realitate, prinţesele îngropate la Băleni plâng cu suspine, iar Leon, ultimul descendent cantacuzin de sex masculin din sudul Moldovei, se răsuceşte în cripta sa. Odată, cavoul a fost înţăncuşat prin acoperiş, de vânătorii de podoabe.
Nici vremurile istorice nu au fost dintre cele mai favorabile. Ultimii locuitori ai conacului, fiicele lui Leon, Bălaşa şi Elena, precum şi Constantin Donici, soţul celei din urmă, au fost deportaţi de comunişti la Pucioasa. Iar dintre descendenţii Cantacuzinilor de la Băleni nu mai trăieşte, se pare, nimeni.
Avatarurile unei biblioteci
Într-o noapte din martie 1949, şi soarta proprietarilor, şi cea a domeniului, a fost pecetluită. De conacul solid şi impunător s-a ales praful.
O rămăşiţă actuală din zidul roşiatic împrejmuitor aminteşte vag de bunăstarea de odinioară a binefăcătorilor comunităţii locale, de petrecerile campestre cu prietenii din lumea bună, de partidele vânătoreşti. Aici s-a oprit, în 1927, după o conferinţă la Galaţi, Nicolae Iorga, admirând “splendida bibliotecă, cu ediţiuni artistice şi rare”. Aici se oprea, cu avionul personal, prinţul Şuţu.
Preţioasa bibliotecă de la Băleni, unde se găseau cărţi în engleză, franceză, rusă, greacă, germană şi română, a fost împrăştiată în patru zări, începând chiar din noaptea deportării stăpânilor. Unele volume şi-au găsit sfârşitul arzând pe fundul gropii unei gheţării dezafectate, altele aruncate în râul din apropiere.
Ca să nu se înnămolească în acel început de primăvară, activiştii şi-au făcut pod din cărţile aduse de Cantacuzini din toate părţile lumii. Ţăranii şi-au confecţionat opinci din învelitorile de lux ale cărţilor. La Biblioteca “V.A. Urechia” au ajuns, repartizate de partid sau prin alte donaţii, doar câteva sute de volume.
Zece suflete
Construit, cel mai probabil, la începutul secolului al XX-lea, cavoul situat în vechiul cimitir al satului e “îngrămădit” între mormintele în care sufletele oamenilor de rând îşi cer, şi ele, dreptul la odihnă. Monumentul funerar are inclusă în construcţie şi o capelă, situată deasupra cavoului. Cripta e deschisă oricui ar vrea să aprindă o lumânare la capul celor zece suflete.
Primul depus în unul dintre locurile de veci e un frate al lui Leon. Sunt îngropaţi apoi bunica din partea tatălui şi părinţii lui Leon. Tatăl său, cneazul George Matei, moare în Egipt, dar e adus la Băleni, unde are parte de o înmormântare extrem de ceremonioasă.
Ana Văcărescu se stinge din viaţă în 1923, urmată în acelaşi an de soţul ei, Leon Cantacuzino. Bălaşa moare în 1976, la Pucioasa. Elena o aduce la Băleni şi găseşte prilejul să depună în criptă şi rămăşiţele soţului mort în urmă cu câţiva ani şi incinerat.
La rândul ei, Elena e depusă, în 1983, în locul său de veci, de foştii săi elevi. Ultima persoană înmormântată în cavoul Cantacuzinilor este Gheorghe Farcaş, un descendent al administratorilor moşiei boiereşti. Ctitori ai noii biserici din localitate, urmaşii Cantacuzinilor sunt pomeniţi cel mai des doar la slujbele religioase.
«Valoarea memorialistică îl propune pentru clasare»
Reprezentantul Direcţiei Judeţene de Cultură, consilierul Marius Mitrof, ne-a spus că, în ceea ce priveşte valoarea memorialistică a monumentul funerar, toate circumstanţele îl propun pentru clasarea ca monument istoric. Precedente există, în cavoul familiei Serfioti, de la Fileşti, şi cel al Crissovelonilor, de la Ghidigeni, aflate pe lista monumentelor istorice. Totuşi, specialiştii trebuie să ţină cont şi de alţi parametri, precum valoarea arhitecturii şi starea în care se află construcţia.
Fostul primar, prof. Nicolae Niţă, admite, nu fără părere de rău, că prinţii cu care s-ar putea mândri localitatea sunt daţi pe nedrept uitării. Nici actualul primar, Lică Oprea, nu ştie cum ar putea fi pusă în valoare comoara lor, dacă nu ar avea ajutor financiar de la Consiliul Judeţean.
Un prim pas ar fi, după cum ne-a spus consilierul Marius Mitrof, să solicite Direcţiei de Cultură clasarea cavoului. “Noi nu avem în baza de date acest monument funerar, dar urmează să facem deplasarea în teren pentru colectarea de informaţii şi pentru o discuţie cu administraţia publică locală”, ne-a mai spus acesta.
Pe de altă parte, plasat oficial într-un registru cu monumente istorice, cavoul de la Băleni nu are aproape nicio garanţie că va rămâne intact. Nu e sigur nici că, dacă ar fi rezistat comuniştilor, conacul vizitat odată şi de Nicolae Iorga ar fi fost întreţinut sau promovat mai bine de contemporani. Şi aici există, din păcate, precedente. Dovadă că mai trebuie schimbată şi mentalitatea.
Explicaţii foto :
1 – Nimeni nu a revendicat vreo bucată din domeniul întins al Cantacuzinilor, spune fostul primar, Nicole Niţă ;
2 - Cantacuzinii de la Băleni călătoreau în toată lumea. Pe fostul conac, din care a mai rămas doar o parte din zid, localnicii au deschis o firmă de transport în Italia şi Spania ;
3 - Principele Leon G. Cantacuzino, ultimul descendent de sex masculin al ramurei din sudul Moldovei ;
4 - Din cele zece mii de volume, cât se preconizează că ar fi avut Cantacuzinii de la Băleni, în Biblioteca “V.A. Urechia” se mai regăsesc doar 1.500. Legate în piele, notate, pe cotor, cu litere aurii “Prince Georges Cantacuzino”, volumele stau mărturie pentru cultura vastă a locuitorilor conacului, formaţi la universităţile din Occident. Ca dovadă a valorii lor, cărţile fac parte din Colecţia Specială a bibliotecii gălăţene.
