Evaluaţi acest articol
(11 voturi)
2 comentarii

Printre milionarii cu averi uriaşe ce au intrat în "Top 300 - Cei mai bogaţi români", realizat de revista "Capital", se regăsesc şi zece gălăţeni. În total, afacerile lor sunt estimate la aproape... un miliard de euro.

Gălăţenii care au reuşit să ajungă cel mai sus în clasament, respectiv locul 7 la nivel naţional, sunt Gruia Stoica (49 ani) şi Vasile Didilă (47 ani). Capital îi prezintă ca bucureşteni, însă cei doi, parteneri de afaceri în Grupul Grampet, ce încorporează şi compania de transport feroviar GFR, sunt originari din localitatea gălăţeană Toflea, iar o bună parte a businessului este legată de judeţul Galaţi. Averea celor doi este estimată la 400-420 milioane de euro, în creştere faţă de topul precedent, când erau creditaţi cu 380-400 milioane de euro.
Chiar dacă cei doi oameni de afaceri sunt cunoscuţi mai ales pentru legăturile din domeniul transporturilor feroviare, Gruia Stoica şi Vasile Didilă au intrat, în acest an, pe o nouă nişă. Potrivit "Capital", cei doi, împreună cu avocatul Remus Borza şi partenerii acestuia de la EuroInsol, au achiziţionat 20 la sută din Polisano Pharmaceuticals, o fabrică de medicamente oncologice din Sibiu, singura de acest fel din ţară. Fabrica are perspective bune, fiind în curs de acreditare pentru producerea unor medicamente.
Pe segmentul iniţial al afacerilor, GFR a reuşit, anul trecut, o cifră de afaceri de 158 milioane de lei, depăşind, la nivel naţional, CFR Marfă.
Dintre oportunităţile de afaceri, Gruia Stoica menţionează proiectul chinezesc de revitalizare a legăturilor comerciale pe vechiul Drum al Mătăsii, dintre Europa şi Asia, proiect estimat la peste 100 miliarde de dolari. Rămâne însă de văzut dacă, în ritmul în care se mişcă autorităţile din România, noi vom fi pe acest drum… "În timp ce ţările vecine României strâng relaţiile cu China, beneficiind astfel de investiţii în economiile proprii, noi, ca de obicei, lăsăm ocaziile să treacă pe lângă noi", a declarat Gruia Stoica, pentru "Capital".

Afaceri consolidate

O creştere importantă au înregistrat şi afacerile familiei Rapotan, deţinătoare a companiei Arabesque, specializată în comerţul cu materiale de construcţii. Dacă anul trecut, averea familiei Rapotan era estimată la 150-180 milioane de euro, în prezent a urcat la 170-180 milioane de euro, respectiv locul 24 în topul celor mai bogaţi români. Ca elemente de noutate în profilul Arabesque, demnă de menţionat este modificarea structurii acţionariatului. Cezar Rapotan (52 ani) a preluat pachetul de 20 la sută deţinut în companie de soţia sa, Agelica Rapotan, şi astfel a ajuns la o cotă de 98 la sută, restul revenindu-i lui Mircea Rapotan (45 ani).
Deşi la izbucnirea crizei economice, Arabesque a avut de trecut momente dificile, din cauza prăbuşirii pieţelor, afacerile au început din nou să crească pe măsură ce construcţiile au revenit în trendul economic. Anul trecut, compania a ajuns la afaceri de 353 milioane de euro şi a raportat un profit de 11 milioane de euro, rezultate care îi consolidează şi mai mult poziţia pe piaţă.
Pe segmentul industrial, Costel Miron (57 ani) a reuşit şi el să-şi consolideze afacerile. În Top 300 de anul acesta, ocupă locul 45, cu o avere estimată la 100-105 milioane de euro, faţă de 98-100 milioane de euro, cu cât era creditat în topul precedent. Companiile deţinute de Costel Miron - Mairon Galaţi şi Mairon Tubes - au devenit branduri importante în domeniul metalurgic. Companiile dispun de spaţii de peste 350.000 mp, destinate producţiei, procesării şi depozitării materialelor siderurgice. Ca rezultate, Mairon Galaţi a obţinut anul trecut un profit net de 7,8 milioane de euro, la afaceri de 196,3 milioane de euro. La rândul ei, Mairon Tubes, specializată pe producţia de tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii, a realizat un profit de 660.000 de euro, la afaceri de 29 milioane de euro.

Bani din transporturi şi porturi

Pe zona transporturilor navale şi a operaţiunilor portuare, Mircea Mihăileascu (70 ani), acţionarul grupului TTS - Transport Trade Services - cu afaceri şi la Galaţi, dar şi la Bucureşti, s-a clasat pe locul 70 în Top 300 Capital, cu o avere estimată la 78-80 milioane de euro. Compania, ce deţine pachetul majoritar la Navrom, şi-a început ascensiunea în 1997, ca firmă de expediţii internaţionale, iar în prezent desfăşoară activităţi de logistică pe piaţa internă şi externă, de-a lungul Dunării, de la portul german Kelheim până la Constanţa, oferind inclusiv servicii de operare portuară. Anul trecut, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 100 milioane de euro.
În portofoliul TTS intră mai multe companii, cea mai importantă fiind Navrom Galaţi. Preluarea companiei de transport naval a fost demarată în 1998, când TTS a achiziţionat de la BVB un pachet de 9 la sută din acţiuni. "Ulterior, prin cumpărarea din piaţă şi prin oferte publice, am preluat societatea, în care am investit peste 40 milioane de euro, numai pentru modernizarea flotei de împingătoare", a explicat, pentru "Capital", omul de afaceri. Iar investiţiile nu se vor opri aici, a precizat Mihăilescu.

Suişuri şi coborâşuri

Tot din sfera serviciilor portuare, dar şi din industrie şi-a construit afacerile şi Corneliu Găvăneanu (66 ani), a cărui avere este estimată la 42-45 milioane de euro, corespunzătoare locului 131 în Top 300 Capital. În topul de anul trecut, omul de afaceri era creditat cu o avere de 44-46 de milioane de euro şi ocupa locul 120. Scăderea vine ca urmare a faptului că principala companie deţinută de Găvăneanu, Metaltrade International, a cunoscut în 2016 o scădere a afacerilor cu 25 la sută, de la 13,27 milioane de euro, nivel consemnat în 2015, la puţin peste 10 milioane de euro. Pe de altă parte, Metaltrade a reuşit să-şi reducă pierderile cu aproape 40 la sută, până la 1,7 milioane de euro. Găvăneanu mai deţine Port Bazinul Nou şi Docuri SA. "Capital" consemnează că, dacă în 2016, Port Bazinul Nou şi-a redus considerabil rulajul afacerilor, de la 4,8 milioane de euro la doar jumătate de milion de euro, Docuri SA a înregistrat o creştere uşoară, la 1,63 milioane de euro. Familia Găvăneanu este şi un important jucător pe piaţa de capital din România.
Marian Andreev (53 ani), deţinătorul fabricii de ulei Prutul Galaţi, şi-a păstrat şi el poziţia în topul milionarilor - locul 136 - cu o avere estimată la 43-44 milioane de euro. Omul de afaceri a preluat, în 2002, fabrica gălăţeană Prutul, cu o bogată tradiţie în obţinerea uleiului presat la rece, dar afacerea este cu suişuri şi coborâşuri. Astfel, în 2016, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de peste 167 milioane de euro, în creştere faţă de 2015, când nivelul a fost de 165,4 milioane de euro. Pe de altă parte, firma a încheiat anul trecut cu pierderi de 6 milioane de euro, după ce, în anul precedent, a obţinut un profit de 800.000 de euro.

Milionari din construcţii

Domeniul construcţiilor îşi are şi el o parte consistentă în topul milionarilor. Printre ei se numără şi managerii Arcada Company, Mihai Humă (60 ani) şi Spiru Mantu (64 ani), ce ocupă locurile 161-162 în Topul "Capital", cu averi estimate la 34-36 milioane de euro, fiecare. Arcada Company şi-a făcut un renume pentru lucrările complexe de inginerie pe care poate să le execute, precum cele din domeniul feroviar. Astfel, firma gălăţeană are în portofoliu lucrări importante, precum un pod feroviar la Băneasa şi a reabilitat un segment din calea ferată Bucureşti - Băneasa - Fundulea. "Capital" precizează, însă, că anul 2016 nu a fost lipsit şi de "surprize", DNA având în atenţie un contract de reconstrucţie a infrastructurii rutiere în judeţul Vâlcea, contract încheiat cu Ministerul Transporturilor şi finanţat din fonduri europene.
Tot din construcţii şi-a făcut averea şi familia Stăncic, deţinătoare a companiei Tancrad. Averea familiei este estimată la 21-23 milioane de euro, locul 290 în topul naţional. Tancrad a fost înfiinţată în 1994 de Traian Stăncic, în timp reuşind să ajungă una dintre cele mai puternice firme din domeniul construcţiilor. Pe de altă parte, la rândul ei, unele dintre contractele încheiate de Tancrad au devenit obiectul unor anchete DNA. În prezent, firma este deţinută de Adriana Elena, soţia lui Traian Stăncic (cu 90 la sută din acţiuni) şi Cristian Cătălin, fiul acestuia (10 la sută). Tancrad Galaţi a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 74,2 milioane de lei, cu 12 la sută mai mică decât anul anterior. Anul trecut, profitul companiei a fost de 1,8 milioane de euro, în scădere cu 30 la sută faţă de 2015.

Citit 6379 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2017 14:00

2 comentarii

  • postat de rodax Joi, 07 Decembrie 2017 08:47 193.231.148.*** Link la comentariu
    7
    8

    ce pacat ca majoritatea lor nu sunt interesati de sport...

    Raportează
  • postat de Sandu Joi, 07 Decembrie 2017 07:40 109.103.134.*** Link la comentariu
    3
    12

    In luna aprilie a acestui an intr/un articol semnat tot de O.A.se sustinea ca in acest an ludetul Galati va avea cea mai mare crestere economica in asa zisa regiune de sud est.Acum se sustine ca am fi un judet sarac.Poate o parte a judetului in special zona cuprinsa in partea de est este intradevar saraca, dar orasul zona cuprinsa intre Galati si Tecuci nu poate fi apreciata astfel la fel cum in Bucuresti PIB sector 1 care este un sector bogat nu poate fi comparat cu sectorul 5.Saracia pe hirtie poate fi analizata in fel si chip insa comparatia cu alte judete este relevanta poate si in felul in care a evoluat negativ P.I.B. ul judetului nostru fata de 1989 si ce loc acupam noi atunci si care este locul nostru acum.Dezvoltarea economica armonioasa si proprtionala a jutetelor tarii inainte de 89 a fost poate un slogan comunist dar dezvoltarea economica actuala desigur dupa alte principii va mari si mai mult diferentierea lor si va creste saracia in aceste zone.

    Raportează

Lasă un comentariu